O reformă inacceptabilă

Stimate Domnule Ministru,

Sînt ani de zile de cînd marii istorici ai ţării îşi fac datoria ieşind în spaţiul public pentru a atrage atenţia şi pentru a protesta împotriva eliminării treptate a istoriei naţionale din programele şcolare, atît prin scăderea numărului orelor de istorie, cît şi prin predarea ei integrată în istoria universală. Încearcă să se opună astfel unei curricula prin care li se transmite elevilor nu capacitatea de rezistenţă, uneori eroică, a strămoşilor lor, care şi-au păstrat identitatea în această vatră pe deasupra căreia se bat dintotdeauna munţii în capete, ci dimpotrivă, lipsa noastră de importanţă în concertul asurzitor al lumii, condiţia de epigoni ai unei istorii atît de insignifiante încît abia dacă merită menţionată. Şi astfel se completează spălarea creierelor programată în comunism pentru crearea „omului nou“, omul fără memorie, care nu trebuie să ştie nici de unde vine, nici cine a fost, ca să poată fi uşor manipulat şi împins în direcţia dorită. Faptul că această direcţie s-a schimbat nu schimbă esenţa demersului, ci îl face mai înspăimîntător.

Timp de 18 ani am încercat, prin Şcoala de Vară de la Sighet, să contracarăm, pe măsura puterilor noastre, acest proces de degradare intelectuală şi de deznaţionalizare. Cele cîteva mii de adolescenţi care au absolvit-o au ascultat mari istorici, sociologi, filozofi, români şi străini (care uneori ne respectau mai mult decît ne respectam noi înşine), au pus întrebări şi au primit răspunsuri, au petrecut ore şi ore în Muzeul Memorial descoperind modele, mîndria de a avea ce continua şi datoria de a construi o punte intelectuală şi morală peste hiatusul comunist. Memorialul se dovedea, aşa cum ne-am dorit, un drum prin trecut spre viitor. E adevărat că, pe parcursul celor mai bine de trei lustri, atenţia noastră îndreptată asupra elevilor numeroşi care se prezentau la testul de admitere al şcolii descoperea cu tristeţe o scădere îngrijorătoare a nivelului de cunoştinţe dobîndite în gimnaziu şi în liceu, ceea ce făcea tot mai dificilă adaptarea la formatul Şcolii de la Sighet.

În aceşti 18 ani ne-am adresat în mai multe rînduri Ministerului Educaţiei, încercînd să convingem şi să oprim degradarea.

Ultimul dintre memorii a fost scris chiar de profesorii de istorie din învăţămîntul preuniversitar care au participat, în iulie 2012, la a XV-a ediţie a Şcolii de Vară, memoriu în care îşi prezentau nu numai îngrijorarea şi revolta în faţa degradării materiei de învăţămînt, ci şi propunerile de profesionişti pentru remedierea situaţiei. Răspunsul Ministerului anunţa noi planuri de învăţămînt şi planuri şcolare. Între timp au mai fost introduse şi perimate cîteva.

Iar acum ne aflăm în faţa unei noi reforme. De data aceasta, radicală. Un moment pe care n-aş fi fost în stare să mi-l imaginez nici în cea mai pesimistă dintre perspective, momentul în care problema Istoriei ca obiect de studiu în gimnaziu şi liceu s-a rezolvat definitiv prin scoaterea ei din cărţile de şcoală. În manualele anilor următori vom căuta zadarnic istoria, înlocuită cu sintagma „Educaţiei pentru societate“ şi amestecată cu alte cîteva materii, dar rămînînd tot cu o oră pe săptămînă.

Cu cîţiva ani în urmă, pe vremea cînd era comisar european, dl Dacian Cioloş m-a impresionat prin îndelunga atenţie cu care a vizitat expoziţia dedicată Memorialului de la Sighet, deschisă în Parlamentul European de la Bruxelles în octombrie 2011. Era dovada unui interes intelectual şi moral autentic şi a unui respect pentru Istorie, nepotrivit cu această „reformă“ incredibilă care îşi închipuie că este corectă politic.

De altfel, într-un document al Consiliului Europei din 1997, intitulat chiar Consiliul Europei şi Istoria în şcoală, se spune: „Este legitim ca programa de istorie să fie considerată un mijloc de dezvoltare şi menţinere a unui sentiment de identitate naţională“.

Şi atunci, de unde vin şi încotro vor să ne îndrepte aceşti cîţiva consultanţi, se pare că matematicieni, care propun ştergerea de pe pagina manualelor a umanioarelor (pentru că renunţarea la limba latină sau la gramatica limbii române constituie tot un atentat la Istorie)? Ce îi îndreptăţeşte, ce ideal le permite să şteargă trecutul din mintea generaţiilor viitoare, scoţîndu-şi, în felul acesta, propriul popor din istorie? În tradiţia românească, matematicienii erau mari intelectuali umanişti şi chiar mari poeţi (este destul să ne gîndim la Dan Barbilian, Traian Lalescu, Octav Onicescu, Grigore Moisil, Solomon Marcus). Şi atunci, cine le dă dreptul să transforme matematica într-un rival favorizat al culturii umaniste, pregătind astfel viitorul post cultural al unor mulţimi de roboţi?

Dumnezeu m-a făcut să observ cu precădere partea plină a paharului, dacă există. Acum ea constă în speranţa că, alături de impresionantele proteste ale Academiei Române şi ale Facultăţilor de Istorie din Bucureşti, Cluj şi Iaşi, elitele şi toţi oamenii responsabili ai acestei ţări se vor împotrivi şi vor reuşi să interzică această castrare a identităţii viitoarelor generaţii, dacă nu din patriotism, cel puţin din dragostea pentru copiii lor, care, desprinşi de memoria culturală a trecutului, se vor pierde fără sentimente şi fără speranţă în gaura neagră a unui viitor tot mai virtual, tot mai inuman.

Cu stimă,

Ana Blandiana

Bucureşti, 15 februarie 2016