O supravieţuitoare

  • Recomandă articolul
2008   Scriu din nou. De mai bine de un an nu mi-am aşternut gîndurile pe hîrtie. Acum vreau însă să scriu tot ce-mi trece prin gînd, tot ceea ce nu pot şi nu vreau să comunic public. De ce trebuie să scriu? Pentru că a formula, a structura prin gînd un afect, pentru a-l face inteligibil, limpezeşte gîndirea şi sentimentele, le acordă o coerenţă pe care altfel nu ar avea-o. Nu am cu cine să dialoghez, să vorbesc despre ceea ce mă frămîntă interior. Nu am avut, în cei treizeci de ani de emigraţie, în afară de S., nici un prieten intim pe meleagurile astea. Dar corespondam. Nu-mi era greu să le împărtăşesc prietenilor prin scris ceea ce, la faţa locului, le-aş fi comunicat în dialog. Dar prietenii mei au dispărut sau nu mai sînt în stare să comunice. Doar fizicianul este încă tînăr şi activ. Trăieşte la Köln şi călătoreşte în Europa şi în Japonia, unde predă fizica şi are o prietenă. Dar dacă lui îi pot scrie despre preocupările mele intelectuale, despre impresiile mele de lectură, despre experienţele mele de emigrantă, nu mă simt în stare să-i împărtăşesc gîndurile mele intime, problemele mele de vîrstă şi natura […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.