O Văduvă veselă de un entuziasm molipsitor

Scriu acest articol în urma vizionării, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, a spectacolului Văduva veselă de Lehar, în regia lui Andrei Şerban, cea mai recentă premieră a Operei Naţionale Române din Iaşi. Un spectacol de un entuziasm molipsitor pentru majoritatea celor din sală.   Am vrut să scriu un articol foarte „la cald“, dar acum mă bucur că fac acest lucru după apariţia multor cronici semnate de condeie importante ale jurnalismului românesc de profil. Aceste critici sînt preponderent defavorabile, cu argumente în mod fatal subiective, chiar dacă pertinente, fiind, de fiecare dată, scoase în evidenţă şi elementele pozitive în aprecierea acelor critici. Voi încerca o altă abordare. Avem de-a face cu două perspective critice care, deşi se urmează reciproc, nu s-au suprapus perfect nici­odată. Este vorba despre convenţia artelor spectacolului, care o include şi pe cea a criticului, ca parte a jocului, şi despre stadiul la care se află societatea la un anumit moment. Toţi creatorii care au încercat – cum este cazul şi cu Văduva veselă a lui Andrei Şerban – să prindă curba mereu în mişcare a societăţii au avut şi vor avea parte şi de cronici „proaste“. Semnatarii cronicilor la care mă refer au venit la spectacol […]