O vindecare spontană

  • Recomandă articolul
Prietenul meu Hartwig din Frankfurt lucrează, ca şi mine, ca interpret pentru poliţie şi tribunale, traducînd din română în germană şi viceversa. Hartwig este un adept arzător al umorului absurdo-sarcastic. „Cu românii şi romii din România n-avem deloc noroc“, mi-a spus el cînd ne-am întîlnit ultima dată la o cafea. „Majoritatea îşi văd de treabă şi sînt okay. Iar prăpădiţii ăia de delincvenţi şterpelesc numai tricouri, pantofi de tenis, whiskey, rujuri, parfumuri şi alte flecuşteţe din astea. Şi ce se întîmplă după aia? În cel mai bun caz îi surprinde detectivul casei în flagrant şi îi predă poliţiei, care îi ţine cîteva ore în stare de arest, ca după aceea să le dea frumuşel drumul. Cică: infracţiune minoră, procurorul n-ar avea nici o şansă. Împuşcături în noapte şi morţi împrăştiaţi pe stradă, după minunata tradiţie mafiotă? Ioc, la pungaşii noştri. Cadavre turnate cu măiestrie în beton, după care antispionajul german, CIA-ul şi Interpolul să caute simultan, întorcînd jumătate din glob cu fundu-n sus? Fugi de-aici! Un proces de ţi-e mai mare dragul care să dureze ani şi ani de zile? Nici pomeneală! Chestii din astea mai serioase sînt la românaşii şi romii noştri absolut utopice. Păi, atunci cum să cîştigi […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.