O zi din viaţa unui ministru

Domnul ministru se trezeşte devreme. Ştirile, telefoanele, problemele familiei îi dau bătăi de cap încă de la prima oră. Fixul îi sună: „sînteţi în direct“. Spune ceva despre problemele apărute, dar nu mai ştie dacă politic e corect sau nu, în acord sau în dezacord cu linia politică. Transpiră, dar vorbeşte apăsat. Nu vrea să-şi trădeze emoţiile, vrea doar să dea bine la ascultători. Nici să se bărbierească nu poate, darmite să-şi savureze în tihnă cafeaua, alături de cei dragi. Pleacă de dimineaţă, cu noaptea în cap. Telefoanele-i ţiuie, gălăgia străzii îl stresează, pietonii îl enervează. Nici gazetele, aduse de şofer, nu le poate parcurge în tihnă. Traficul îi îngreunează deplasarea. Ar vrea şi el girofar, dar nu e în misiune. Înainte de desemnare, totul i se părea grandios: secretare zîmbitoare, trupe de protecţie, divizii de vasali. E la prima experienţă. Ministeriatul nu e o sinecură, aşa cum ar fi meritat. Gîndurile nu-i dau pace. Dar ce, mai poate să gîndească? În jur e un vacarm de nedescris.   Nu mai are voie să meargă cu bicicleta, nici cu metroul. Rangul nu-i mai permite. Era, înainte de învestire, un om normal. Putea ieşi în parc cu căţelul, era liber să […]