Oasele îngerilor

Cu cît mai departe eşti de obişnuinţe, cu atît acomodarea este mai grea. Dacă în tinereţe aceste depărtări au un miraj uneori aproape ezoteric, cu vîrsta ele dor într-un sens aproape fizic. Acolo, în aceste drumuri lungi, lumina zilei mi-a arătat nu doar alte chipuri şi alte încăperi, cum îşi titra Truman Capote un straniu roman despre o călătorie a sa în trecut, cît mai ales aceeaşi lumină prin alte vitralii.   Aş putea spune că fiecare închidere a uşii pe dinafară începe o călătorie pe dinăuntru. Spaimele, visurile nelămurite sau ceea ce îndeobşte am simţit în acei ani pe care nu avem cum să ni-i amintim, trăiţi la sînul cald al mamei şi al casei, răbufnesc uneori. Copiilor, în marea lor majoritate, le e dat să sufere din cauza acestei spaime, cel mai des tradusă în „frică de întuneric“ ori „anxietate“, dar ea nu este doar a copiilor. Am plecat de mult de acasă, cum s-ar spune, devenind imediat după vîrsta majoratului student, apoi am văzut multe locuri ale acestei ţări şi, mai nou, am văzut şi alte locuri, din alte ţări. Au, cum spuneam, un numitor comun – acea spaimă de a încuia uşa pe dinafară, de fapt, […]