Observator Lyceum la MNLR, cu Bogdan-Alexandru Stănescu

Vineri, 17 noiembrie, a avut loc a doua ediție a întîlnirilor Observator Lyceum, un proiect inițiat de revista Observator cultural, organizat împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române. Invitatul serii a fost scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu, în dezbatere fiind cel mai recent volum al său, Copilăria lui Kaspar Hauser, apărut anul acesta la Editura Polirom. Moderatori au fost: Carmen Mușat, redactor-șef al revistei Observator cultural, și Cezar Gheorghe, redactor la aceeași revistă.

La întîlnire au participat elevi de la colegii naționale și licee din București („George Coșbuc“, „Gheorghe Lazăr“, „Hasdeu“, „Sfîntul Sava“, „Gheorghe Șincai“, „Tudor Vianu“, „Mihai Viteazul“, Liceul Francez, Liceul Teoretic „Hristo Botev“), unii dintre ei membri ai juriului care acordă Premiul Observator Lyceum pentru proză, inițiat în 2016.

Despre evenimentul de vineri scriu în Observator cultural cîțiva elevi participanți la dialogul cu Bogdan-Alexandru Stănescu.

---

Cu un vag fior de vinovăţie, pentru că încă nu citisem cartea pe care urma să o discutăm în prezenţa autorului, m-am aşezat debusolată, aproape de uşă, de unde nu se putea vedea decît imaginea din semiprofil a lui Bogdan-Alexandru Stănescu. Mă întrebam, curioasă foarte, cum de autorul nu pare deloc intimidat de întrebările care vizau cînd omul, cînd creaţia, cînd contextul, cînd rezultatul. Vorbea pe un ton împăcat cu destinul, resemnat şi, totodată, mulţumit cu condiţia de scriitor, văzut altfel decît Cărtărescu.

Eu aş asocia Muzeul Naţional al Litera­turii Române cu spaţiul unor reprezentări atipice ale literaturii. Despre Copilăria lui Kaspar Hauser aş putea spune că a fost scrisă din interior spre exterior, cu toate că fragmentul citit din Crematoriul ar fi putut să fie interpretat într-o cheie exact opusă. Aș asocia pivniţa din blocul solitar în care a fost scris volumul cu o coborîre în Infern. Cartea pare scrisă pe un fond nevrotic, de aceea mă întreb: scriu oamenii doar atunci cînd sînt trişti, prin prisma „sporului afectiv“ desprins din durere?

Voi menţiona cîteva subiecte abordate cu prilejul acestei întîlniri interactive: un sfat pentru tinerii scriitori din partea autorului este să aloce 50% din timp lecturii şi 50% vieţii. Pentru mine, acest moment al dialogului a constituit un punct culminant. Am aflat că principala calitate a unui scriitor trebuie să fie sinceritatea şi, tocmai de aceea, l-am întrebat despre impasurile întîlnite pe parcursul scrierii cărţii, fiindcă ele se ciocnesc alternativ şi zgomotos, prin îndoială, prin nevoia de apreciere, cu dorinţa de a comunica. Nu a contrazis ideea apariţiei unor momente în care s-a simţit nemotivat. Este un om foarte puternic, perseverent şi charismatic. La masa rotundă se adunase o energie pozitivă, pe care puteam să o disting aproape vizual. S-a vorbit de­spre gîndurile de dinaintea actului creaţiei şi despre caracterul rotund al personajului principal, Bobiţă, despre modelele literare ale autorului, despre egocentrismul scriitorilor sau despre impactul comunismului şi factorul feminin inovator. M-am simţit inspirată de modestia scriitorului, dar şi de conexiunile rapide pe care le făcea cu diversele repere din lumea literară.

Prezenţa lui Bogdan-Alexandru Stănescu (însoţit de fiica lui de doar şapte ani) a făcut posibilă o seară memorabilă, a cărei reuşită a fost asigurată de o bună organizare, un public de calitate format din elevi şi profesori ai cîtorva licee din Capitală, dar şi din oameni cu o temeinică pregătire în domeniul literaturii.

Elena-Loredana COSTEA

Clasa a XII-a

Liceul „Gheoghe Şincai“

 

 

 

O întîlnire inedită cu literatura autohtonă contemporană, cu autorul care, după cum declară, nu se pricepe la literatură și care consideră că cea mai mare calitate a unui scriitor este sinceritatea. Copilăria lui Kaspar Hauser este un volum al melancoliei, al amintirii pregnante a copilăriei, de un realism și o sinceritate aparte. Scrise la Kosovo, în decursul unei luni petrecute în solitudinea unui bloc nelocuit, rîndurile propun imaginea unui București gri, care se născuse a doua oară după patru decenii de negură socială. Pe lîngă cadrul și peisajele citadine grăitoare, cartea are la bază amintirea. Amintirea unei copilării, a perioadei care trebuia să fie cel mai frumos timp al vieții, dar care este umbrită de normele și îngrădirile impuse de seceră și ciocan. Avînd la bază poezii ale autorului, volumul de scurte povestiri – care pot fi totodată și capitolele unui roman – surprinde cititorul obișnuit cu limbajul consacrat al literaturii clasice prin adoptarea unei exprimări radicale, dure, dar realiste. Alături de un public format din liceeni foarte interesați și curioși, Bogdan-Alexandru Stănescu a adus în fața acestora tainele scrierii, evocînd condițiile și circumstanțele în care a creat volumul de față. Un om sincer, rînduri autentice, un spațiu unic, toate au contribuit la o întrevedere plăcută și benefică.

Bogdan ILIESCU

Clasa a XI-a

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“

 

 

 

Urc grăbit scările, cu suflare îngreunată, am intrat în Sala Perpessicius din Muzeul Naţional al Literaturii Române, cel de pe strada Nicolae Creţulescu, alături de doi buni prieteni. Seara trebuia să fie grozavă, căci ce alt­ceva poate scoate un licean din nimicnicia treburilor sale cotidiene decît o discuţie cu un scriitor? Eram, aşadar, încîntat şi condus de o curiozitate arzătoare cu privire la cum avea să fie discuţia. În pofida bucuriei copleşitoare, am intrat în sală cu un temperament stoic şi am dat peste o pleiadă de tineri liceeni, în faţa cărora putea fi zărit scriitorul, cel invitat la această ediţie a întîlnirilor Observator Lyceum, Bogdan-Alexandru Stănescu.

Sînt puţini scriitorii care te lasă să te apropii cu adevărat de ei. Copilăria lui Kaspar Hauser stă pe pragul dintre memorie şi ficţiune, revendicîndu-se dintr-un imaginar cu rădăcini realist conturate (ori dintr-un realism viu şi bine pronunţat, aproape trupesc, înveşmîntat în croiala imaginarului?) al Berceniului anilor ’90. Cartea îşi are, oricum, o amprentă autobiografică, dîndu-ţi senzaţia apropierii de scriitor. Impresia nu s-a schimbat nicicum cînd l-am întîlnit: îmbrăcat casual, parcă regăsindu‑se cu vechi prieteni, scriitorul purta o geacă neagră de piele, care-ţi amintea cu nostalgie de o trecută carieră de motociclist. Ne-a rugat să scoatem din vorbele noastre pronumele de politeţe. El era doar Bogdan pentru noi. De altfel, mulţi l-am „dezamăgit“, căci obiș­nuințele sînt, în genere, greu de schimbat.

Dialogul nostru a fost, aşadar, unul cît se poate de omenos. Întrebările erau multe, ceea ce mi-a sporit bucuria – tinerii nu sînt, cum sus­țin diferiţi părerologi, izolaţi de fiinţa culturii şi prinşi în metehnele aiuritoare ale tehnologiei! Multe întrebări s-au răsfrînt asupra vieţii de scriitor: despre cum este să scrii în România şi despre cît de important este scriitorul azi, despre eroziunea socială pe care a adus-o comunismul şi despre ce l-a inspirat pe Bogdan să scrie cele douăspreze povestiri care alcătuiesc volumul mai sus menţionat. Într-o anume clipă, scriitorul a pus o întrebare care a adus în discuţie îngrijorarea faţă de inexistenţa romanelor poliţiste româneşti sau a publicului acestor romane: anume, dacă avem o „fugă a cititorilor“, mai poate o carte necitită de nimeni să existe? „Asta-i întrebarea serii, fără-ndoială!“, mi-am spus. Îşi avea propria miză metafizică: poate ceva să existe cu adevărat, de vreme ce nu are cine să‑i observe şi afirme (sau să nege) existenţa? Este, desigur, o dezbatere nesfîrşită din cadrul filozofiei, însă duelul propus își avea propria sa vitalitate, prinzîndu-te în tot soiul de reflecţii concentrate şi ambigue ce nu păreau să-și afle prea curînd vreun răspuns. Mai apoi, o întrebare a venit din capătul vestic al sălii, de la o tînără scriitoare, încă nedebutantă: „Ce sfaturi ai pentru tinerii scriitori care încă nu au publicat nimic?“. Răspunsul dat de Bogdan mi-a părut pe măsură: „Să citească. Dar mult. Și să și trăiască pe-atît de mult pe cît citesc“. Am conchis că o scriere e cu atît mai importantă cu cît are carnalitate; în fond, întruparea spirituală a scrierii se face prin transmutarea lumii cărţii în mintea şi viziunea despre lume a cititorului. Afectivitatea şi autenticitatea sinelui sînt la fel de importante precum conţinutul intelectual pe care îl poate promite o lucrare literară. Îndemnul, mi se pare, este unul cît se poate de echitabil, căci n-ar trebui să existe vreun exces care să poată zdruncina din temelii încercarea literară a unui tînăr scriitor.

Întîlnirea dintre liceeni şi Bogdan-Alexan­dru Stănescu s-a sfîrşit printr-o „sesiune“ de autografe şi mulţumiri cordiale între aceştia. Tocmai atunci am fost readus în simţiri autocompătimitoare: mi-am uitat cartea necumpărată în librărie şi nu am primit nici un autograf! Îl prind la Tîrgul Internaţional de Carte Gaudeamus, pe 25 ale lunii acesteia, sîmbătă. Be there!

Adrian NAFTAN

Clasa a XII-a

Liceul Teoretic „Hristo Botev“, Bucureşti

 

Ceea ce m-a impresionat cu adevărat la întîlnirea cu Bogdan-Alexandru Stănescu a fost  sinceritatea şi detașarea sa față de evenimentele neplăcute și viața sa nu foarte fericită, plină de încercări, pe care a descris-o în Copilăria lui Kaspar Hauser. O descriere a Bucureștiului, care te face să-l vizualizezi dintr‑o perspectivă a trecutului, și o realitate care te doboară. Condițiile în care acesta a scris sînt neobișnuite, aflîndu-se în Kosovo, plecat cu o bursă, într-un bloc nelocuit, el stînd  singur la etajul 7.  Doar cărți, un laptop plin de filme și o experiență de viață… De atît a avut nevoie pentru a crea artă, pentru a-și întregi povestea prin  fărîme de amintiri dureroase. Scriitorul ne-a spus cum și-a transformat poeziile în proză, însă cartea nu a reușit să-l facă să scape de trecut în totalitate.

Ingrid NICULĂIŢ

Clasa a XI-a

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“

 

 

Marţi, la ora de limba latină, am primit cu căldură în suflet invitaţia doamnei profesoare de a participa, în cadrul proiectului Observator Lyceum, la o întîlnire cu scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu, autorul volumului Copi­lăria lui Kaspar Hauser, ce cuprinde douăsprezece povestiri cu acelaşi narator. La început, numele acestuia mi-a sunat familiar, deoarece Stănescu a marcat literatura română prin Nichita-Hristea şi, mai nou, Bogdan-Alexandru. Dorind să onorez invitaţia, am achiziţionat cartea, astfel încît să mă pun în temă cu evenimentul la care aveam să particip la Muzeul Naţional al Literaturii Române. Ziua de vineri a trecut extrem de greu, pentru că mereu îmi zbura gîndul la aceasta întîlnire, fiind nerăbdător să cunosc un scriitor în carne şi oase, dincolo de paginile cărţii. Din cauza traficului sufocant, am întîrziat, dar norocul meu a fost că seria de întrebări abia începuse. M‑am aşezat timid pe un scaun şi am ascultat cu mult interes dialogul dintre scriitor şi elevi. Bogdan-Alexandru ne privea pe fiecare, parcă închizîndu-ne într-o cutiuţă a sufletului, şi ne zîmbea… Ne-a povestit cu minuţiozitate momente din copilăria sa, pe care o regăsim şi în Co­pilăria lui Kaspar Hauser, „romanul lui Bobiţă, pasager al tramvaielor ceauşiste, explorator al vechilor crematorii şi al şantierelor din Berceni“. Cu multă pasiune, scriitorul ne-a vorbit despre preocuparea de a scrie, despre modelele sale literare şi despre adevărul literar, despre evoluţiile şi involuţiile literaturii române din ultimii douăzeci de ani, sfătuindu‑ne să citim foarte mult, mereu, în fiecare zi. La rugămintea domnului Ovidiu Şimonca, scriitorul ne-a citit din romanul său două pagini din capitolul intitulat Crematoriul, capitol ce se apropie cel mai mult de realitatea generaţiei noastre.

La sfîrşit, am simţit deodată imboldul să mă duc lîngă el, să-i cer un autograf şi să facem o fotografie. M-a privit cu multă simpatie, iradiind optimism şi afecţiune, m-a întrebat cum mă numesc şi mi-a oferit o dedicaţie pe măsura prenumelui meu: „Pentru Darius, solul Persiei, care i-a bătut pe mezi!“. După ce i-am mulţumit, i-am strîns mîna cu respect. În acelaşi timp, l-am rugat să-mi acorde un interviu pentru revista Hronica a Liceului „Gheorghe Şincai“, unde învăţ. A acceptat propunerea, urmînd să ne întîlnim la Tîrgul Internaţional de Carte Gaudeamus. Doresc să-l descopăr pe acest scriitor nu numai prin intermediul operei sale, ci şi prin dialogul direct cu el, să-l descopăr ca om şi ca scriitor, să pătrund în intimitatea sa, să aflu unele dintre poveştile care i-au marcat viaţa. Această întîlnire memorabilă m-a impresionat profund, mi l-a adus aproape de suflet pe scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu şi m-a impulsionat să-i citesc toată opera, de la poezie pînă la proză.

Darius-Constantin STĂNESCU, Clasa a XII-a, Liceul „Gheorghe Şincai“