OCHIUL INOCENT. Cum se pierd lucrurile bune

În 1989, clubul de fotbal al MAPN, Steaua Bucureşti, era singurul din Răsăritul Europei care disputase două finale ale Cupei Campionilor, cîştigînd una la penaltiuri în faţa lui CF Barcelona, şi pierzînd o a doua la scor, 0-4, în faţa unei alte superputeri fotbalistice occidentale, AC Milan. Clubul Armatei comuniste îşi mai trecuse în palmares Supercupa Europei, cu victorie în faţa excelentei echipe ucrainene Dinamo Kiev, un fel de naţională a URSS mascată sub culori de club, şi mai disputase o altă semifinală a CCE, pierzînd în faţa altui team celebrissim, Benfica Lisabona. Reprezentînd Europa la Tokyo, în finala Cupei Intercon – tinentale, Steaua fusese furată de arbitru, cedînd în faţa campioanei latino-americane, echipa argentiniană River Plate.   În plin îngheţ ideologic şi în epoca de vîrf a penuriei economice, acest club de fotbal bucureştean oferea nefericiţilor români, mai ales bărbaţilor, şi erau milioane, accesul la o trăire simbolică ca şi paradisiacă. Fără alimente, medicamente, căldură şi electricitate, fără libertăţi civice şi în absenţa oricărei perspective politice, alta decît dictatura, Steaua era Mecca raiului pierdut şi regăsit. Să trecem peste detaliul că Valentin Ceauşescu, fratele dictatorului, era „managerul“ echipei, protejînd-o şi oferind regimului, prin victoriile Stelei, o adevărată supapă de […]