Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Odele din Biserica greacă (fragmente)
În tălmăcirea lui Şerban FOARŢĂ
- 08-04-2015
- Nr. 767-768
-
Observator Cultural
- Focus
- 12 Comentarii
…Numai un poet lipsit de complexe „filologice“, lipsit de mania „ştiinţificităţii“ (dar fără a o renega), poate intra într-o asemenea complicitate ştrengărească cu textul sacru. Jucîndu-se de-a psalmistul, de-a ecleziastul, de-a îndrăgostitul divin, poetul îşi uită sau îşi leapădă inconştient propria vanitate, devenind transparent asemenea copiilor care vorbesc despre Dumnezeu neştiindu-i nici măcar numele. Această minunată transparenţă pe care o obţine Şerban Foarţă în versificările sale constituie un act eminamente teologic, dar neconştientizat ca atare. În momentul în care poetul vrea să devină teolog poezia cade în logoree. Or, acest lucru nu se întîmplă cu Odele sau cu Psalmii lui Şerban Foarţă. Ele sînt teologie tocmai în măsura în care ştiu să rămînă poezie pură, aşa cum înţelegea această sintagmă abatele Brémond. […] Harul suplineşte supraabundent competenţa lingvistică. Şerban Foarţă nu-şi propune, cum elegant mărturiseşte în Prefaţa la Psalmii lui David [din 2007], să ne furnizeze o traducere „canonică“. Intenţia lui e să ne facă să recitim Biblia cu ochiul proaspăt şi fruntea descreţită. Departe de a ne atrage într-un joc derizoriu, el ne reaminteşte două lucruri adesea trecute cu vederea: că autorii acestor cărţi sacre au fost, la rîndul lor, poeţi, veritabili poeţi, şi că traducătorul însuşi profetizează atunci […]
… tuturor celor câţi au luat în seamă, în săptămânile pascale, „Odele” acestea precreştine.
Aveţi dreptate, domnule Ontelus: „Cartea psalmilor”, adică cea dintâi versificaţie, a mea, după unele texte ale Bibliei, făcea trimitere la Dosoftei, începând cu propriu-i subtitlu, şi anume: „pre stihuri retocmită, acum, de Şerban Foarţă”.
Şi mai explicită era Predoslovia-i:
Această carte, în versiunea-mi proprie, este un fel de compilaţie a 6-7 tălmăciri, în româneşte sau în alte graiuri, ale faimosului text veterotestamentar, – anume: Liber Psalmorum din Vulgata (aparţinându-i Sfântului Hieronymus, acest, vorba lui Paul Claudel, „patron des hommes de lettres”); Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, 1660-1667 („în Mănăstirea Unievului, […] format[ă] prin tipariu, la anul de la facerea lumei 7181”); aceea în proză ce „s-au tălmăcit dupre limba elinească spre înţelegerea limbii rumâneşti, cu porunca preabunului creştin şi luminatului domn Ioan Şărban Cantacozino Basarabă Voievod” (pe care şi-o dorea, la bătrâneţe, Ion Barbu, „pour mourir en beauté”!); aceea, tot în proză, din La Sainte Bible qui contient Le Vieux et le Nouveau Testament, revue sur les origineaux par David Martin (Bruxelles, Au Dépot de la Société biblique britanique et étrangère, Rue Brederode, 25, MDCCCLX); trei, în sfârşit, datând din ulimul deceniu, – prezente în Biblia fără milesimă şi cruce (nici binecuvântarea Sfântului Sinod), în scoarţe de vinilin negru cu auriu chenar, pe care pravoslavnicii ar alunga-o, în negurile exterioare, cu un categoric „Vade retro!”; în Poezia Vechiului Testament. Versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania (Editura Institului Biblic şi de Misiune al BOR, Bucureşti, 2000), operă de o sobră, aspră, virilă frumuseţe; ca şi în Septuaginata însăşi, 4/1, volum coordonat de Cristian Bădiliţă, Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu (ultimele două fiind şi autoarele traducerii din limba greacă, ale introducerii şi notelor la Psalmi), în colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu (Ed. Colegiul Noua Europă & Polirom, Bucureşti, Iaşi, 2006), – scriere din care provin, în ocurenţă, pe lângă alte „împrumuturi”, numeroatarea şi subtitlul fiecărui psalm în parte…
Să menţionez, din capul locului, că textu-mi propriu nu se vrea, nici n-are cum să fie, unul canonic (de psalmodiat, adică, în biserici); după cum nu este nici unul de ordin strictamente filologic, – intenţia lui fiind una de natură, în primul rând, poetic-literară; de unde şi (impardonabila?) absenţă a unui aparat critic infrapaginal.
Cât despre „titlul de AVVA”, acordat unui biet învăţăcel ca mine (o spun fără vreo falsă modestie!), – cred că trebuie luat cum grano salis: nu fără o câtime, prin urmare, de umor benign, umor cordial…
Stimate domn, unele dintre cele mai avizate comentarii la „Odele” 1-9, respectiv 10-14 (ultimele, subintitulate „Alte Ode”), le găsiţi în tomul SEPTUAGINTA 4/I, Colegiul Noua Europă, Polirom (Bucureşti, Iaşi), 2006, pp. 349-386.
Cred că tirajul s-a epuizat. Cum nu sunt, însă, sigur, – cel mai bine este să luaţi legătura cu Editura Brumar 300050 Timişoara, str. A. Popovici 6 tel./fax: + 40 256 203 934; 293 441 e-mail: [email protected]
Sarbatori Fericite !
Maestre Foartza, in Hexachordus in Odele din Biserica Greaca gasim doar Cantarile tinerilor, a lui Zaharia si a Mariei. Cantarea lui Isaia, a Diminetii si ruga lui Simeon sunt la Alte Ode.Binevoiti sa ne explicati diferenta? Si despre care Biserica Greaca e vorba? Cea constantinopolitana? Din care veac?
Pentru traducerile biblice atzi binemeritat titlul de AVVA, din fericire nu in pustiul cuvintelor.
De unde se mai poate procura HEXACHORDOS ?
„Cântarea lui Isaiia”, inserată în acest grupaj, îşi are, parţial, sorgintea şi perechea în Psalmul [lui David] 79 (Pentru sfârşit, despre cei care vor fi schimbaţi; mărturie a lui Asaph, psalm despre asirian), – din care transcriu pasajul următor (care e o aluzie la Exod, ca şi la alte părţi din Biblie):
O vie din Egipt
adus-ai, şi, scăpând,
de ceilalţi, i-ai înfipt
butucii în pământ.
Tu, Doamne,-n fruntea noastră
ai mers ca nor şi foc,
podgoria verde-albastră
s-a-ntins cât avea loc.
Acum umbreşte munţii
şi-şi arcuieşte bolta
spre mare,-aşijderi punţii
de curcubeu, – recolta
bogată-i, şi te bucuri
să-i vezi, spre Eufrat,
ciorchinii grei de struguri…
Dar, Doamne, au intrat,
rămasă fără gard,
ce Însuşi Tu l-ai spart,
toţii inşii de haram
în ea, cu tot dispreţul:
jivini de orice neam,
în frunte cu mistreţul
care, din ea, se-mbuibă,
şi-omizi care se-ncuibă
şi-o prăduie de boabe;
o, Doamne, fă-te scut
podgoriei tale roabe
pe care-o vor reumple,
cum o am cunoscut,
sub tainicele-i umbre,
zemoasele podoabe
întocmai ca-n trecut…
Într-un volum compact, anume „Hexachordos” (Editura Brumar, Timişoara, 2011), se află, în stihuire proprie, Psalmii [lui David], Cântarea cântărilor, Ecclesiastul, Iov, Psalmii [lui Solomon] & Odele [din Biserica greacă].
Acestea din urmă „… reprezintă o culegere alcătuită din paisprezece bucăţi, majoritatea dintre ele provenind din VT sau NT şi întrebuinţate frecvent în ritualul liturgic al Bisericii Ortodoxe (parţial şi al celei Catolice). Toate pot fi citite în cheie creştină, constituind, alături de Psalmi, partea poate cea mai intens c r e ş t i n a t ă
din textele Septuagintei.” (Cristian Bădiliţă, Septuaginta 4/II, Colegiul Noua Europă & Polirom, Bucureşti, Iaşi, 2007, p. 6)
Tâlcuirile poetice prezentate aici, în ediţia virtuală a ,,Observatorului cultural” sunt o celebrare a sacralităţii, a lui Dumnezeu şi, prin ricoşeu, a umanului îmbunătăţit spiritualiceşte. Starea de sărbătoare, într-o lume ce pare părăsită de har riscă să cadă în convenţie, ritual, artificial, consolidând alienarea umanităţii adăstând în ,,prea omenesc”. Prospeţimea acestor ,,imne ale iubirii dumnezeieşti” m-a dus cu gândul la ,,Psaltirea pre versuri tocmită” a primului poet român, Dosoftei. Un gând luminos, de mulţumire i se cuvine tălmăcitorului, iar cititorilor acestui tărâm virtual-real, linişte în suflete!…
Deoarece „povestirea” maestrului Foartza se incheie mai sus cu Nasterea – Gloria in excelsis Deo – si cu batranul Simeon cu Pruncul in bratze, adaug aici si „finalul” omenesc de care ne vom aminti Vineri:
https://www.youtube.com/watch?v=F6Y6N3VfXM8
splendidul „primavara dulce, Fiul Meu cel dulce, frumusetea unde tzi-a apus?” cantata dumnezeieste de „dulcea” Glykeria.
PS Atzi fost in Tzara Sfanta, maestre Foartza? Citindu-va Cantarea din casa Elisabetei mi-am adus aminte de Ein Karem, satul de langa Ierusalim – 2-3 kilometri de zona marilor hoteluri, o extraordinara oaza de dealuri impadurite exact ca descrierea Evangheliei, in puternic contrast cu Ierusalimul propriu-zis. Mergand pe urmele pasilor Lui e cea mai fascinanta experienta pe care am avut-o pana acum.