ON-LINE

– Carte noua la Liternet Cintecele de trecere ii insotesc pe cei morti in lumea de dincolo, desprind fir dupa fir de durere, amintire si resemnare. Poemele de trecere vorbesc despre purgatoriul sufletului intre mundanul acaparator si eterul spiritului incarcerat in carnea tradatoare. Silabele omnivore ale Ioanei Ieronim sint insa versuri de trecere pe fata pamintului, prin limbile universului, versurile unei petreceri fara Hinterland. Poezia Ioanei Ieronim e una a bejeniei postmoderne, a globalizarii cu granite deschise, care-si duce eroii de pe un continent pe altul, dintr-o limba intr-alta, dintr-o literatura in alta, din avion in avion: O, pace satietate ramii nu pleca/ ingaduie de prea mult bine sa ne jucam de-a alienarea/de-a postmodernitatea postumanitatea / copilareste sa ne plictisim (Ingaduie prea mult bine, probabil prima poezie a literaturii romane in care se vorbeste despre terorism). Aici, poezia nu e o arta a eu-lui, ci a Celuilalt, a strainatatii care invadeaza, si care, filtrata prin oglinda generoasa a unei interioritati care se abandoneaza pe sine, se transforma in cuvinte ale limbii materne, ale lui acasa. La fel ca literatura poetica anglofona, scrisul Ioanei Ieronim asculta de impulsurile exterioritatii, de viata care se zbate in afara, o viata populata de calatorii […]