Orașul socialist, înainte și după 1990

Se poate afirma fără dubii majore că orașul românesc de după ’89 ratează din plin oportunitatea dezvoltării pe principiul continuității: rezultatul este un peisaj neomogen, discontinuu, o alăturare de spații în permanentă tranziție. Marile intervenții socialiste asupra orașului – de altfel, una dintre țintele majore ale discursurilor contestatare ale tranziției – sînt acum dezgolite de valențele ideologice ale mitologiei progresiste a epocii: după 50 de ani de la marile operațiuni urbanistice, pline de avînt, orașul funcționalist, cu toate straturile lui (infrastructură, zonificare, logică vizuală), își arată limitele materiale și conceptuale, se degradează și nu mai poate susține eficient viața urbană contemporană. Tipografia Palatului Universul, de pe strada Brezoianu din București, surprinde printr-o tranziție atipică, de la sediu de ziar la spațiu dezafectat, unde au avut loc și petreceri alternative underground, fiind acum reconvertit și redat vieții publice. Aici, în noul spațiu, Salonul de proiecte găzduiește expoziția Uzina de fapte și alte povestiri (nemărturisite), ocazie cu care a orientat selecția de evenimente următoare către problematica peisajului urban actual. Pînă la sfîrșitul lunii octombrie, expoziția propune o reflecție asupra formulelor arhitecturale și urbanistice ale centrelor civice în România anilor 1960-1980, sub forma unor studii de caz elaborate de trei artiști și de […]