Se poate afirma fără dubii majore că orașul românesc de după ’89 ratează din plin oportunitatea dezvoltării pe principiul continuității: rezultatul este un peisaj neomogen, discontinuu, o alăturare de spații în permanentă tranziție. Marile intervenții socialiste asupra orașului – de altfel, una dintre țintele majore ale discursurilor contestatare ale tranziției – sînt acum dezgolite de valențele ideologice ale mitologiei progresiste a epocii: după 50 de …

Citeşte articolul