Orchestra Poetry Parnassus

  • Recomandă articolul
Anul trecut, în decembrie, cînd am primit de la Anna Selby invitaţia de a participa la Festivalul Poetry Parnassus, am ţopăit de bucurie. Era cu puţin înainte de ziua mea de naştere şi mi s-a părut că am primit un dar minunat, cu atît mai mult cu cît aşa mi-a fost dat s-o cunosc pe Anna, de care m-am ataşat foarte tare. Apoi, cît am ţinut legătura pe e-mail cu Anna, cu Sophie Sladen, Martin Colthorpe, mi s-a părut că visez. Un festival cu 204 poeţi din toată lumea, organizat cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Londra. S-a găsit şi sponsorul: Institutul Cultural Român. Apoi a urmat interviul cu Steven J. Fowler, care se ocupă de seria de interviuri Maintenant pentru 3am magazine. Apoi a venit propunerea de a participa alături de alţi poeţi la Festivalul de Poezie de la Ledbury, în cadrul proiectului „Poetry Parnassus Tour“, organizat de Speaking Volumes Live Litterature Productions (Sarah Sanders, Sharmilla Beezmohun şi Nicolas Chapman, oamenii de acţiune din spatele cortinei merită numiţi aici). Un festival prelungit cu turnee de lecturi. Oau! Ce răsfăţ pe capul meu.   Pe 27 iunie, am ajuns la Londra şi am fost luată cumva pe inventar de Clare […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }