Ostran

Sînt zile în care te temi să deschizi ochii. În care mirosul cărnii tale se confundă cu cel al persoanei de lîngă tine. În care nopţile ar trebui să rămînă închise în trusa de prim ajutor, iar lascivitatea să ţină locul frămîntărilor de ordin social. Te aduni cu greu. Devii irascibilă şi te transformi într-o pastă lăptoasă în care nimeni şi nimic nu mai poate pătrunde. Îmi uiţi numele, îţi activezi căsuţa vocală şi, cu toate astea, lucrurile capătă sens la fiecare semn venit din partea ta, ca un duş scoţian. […] Peste alte cinci minute revii cu nonşalanţă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Memoria cache e zona în care te odihneşti cel mai bine. Te bucuri de libertatea unei păsări care şi-a construit cuibul într-un bloc de periferie. […] Îmi zîmbeşti cu şi mai multă intensitate. Eşti un ritual de trecere dintr-o mănăstire aflată în restaurare de mai bine de două secole.. Te sufoc. […] Nu vrei să afle nimeni despre cultul nostru pentru numerele complexe şi nici despre felul în care încercăm să ne lăsăm de fumat. […] Manevrezi cu uşurinţă înăbuşirea, ca un maestru de go aflat în plină ascensiune. Diplomele nu sînt importante […]