Panică pe Titanic sau stînga şi noile panseluţe

Senzaţia de déja-vu e totală: unul sau mai mulţi oameni „cu greutate“, trecuţi prin ciurul şi dîrmonul culturii înalte, se ultragiază în faţa posibilei răsturnări a grilelor de valori (în cazul de faţă, tematica e cu Gherea şi direcţia-nouă-în -cultură), provocată de insistenţele unor stîngişti, stîngiştilor li se ia apărarea în numele legitimităţii unor naraţiuni socioculturale alternative şi al democratizării spaţiului public şi (notă de originalitate) totul culminează cu o autobiciuire simbolică în care stînga îşi dă mîna cu o parte a dreptei hardcore întru afirmarea truismului „cultura nu contează“. N-ar merita nici să te scoli dimineaţa din pat (decît ca să te sinucizi în deplină cunoştinţă a propriei marginalităţi irelevante, dacă nu înnăscut inutile) pentru genul ăsta de balet redivivus al ideologiilor intelectuale. Şi totuşi. Să presupunem că am putea împinge masochismul inutilităţii pînă la a încerca să recitim, în alte chei, schimburile de opinii dintre Nicolae Manolescu (în România literară), Paul Cernat (în Observator cultural) şi Alex. Cistelecan (pe CriticAtac) – pentru că ceva s-a modificat, totuşi, în dinamica spaţiilor sociale structurate (cîmpuri) în cauză, pentru că asistăm la o anume formă de radicalizare teoretică (în care ţi-e şi frică să n-ai o orientare politică liber aleasă – […]