PANOPTICUM. Marfa şi banii. Scriitorul faţă în faţă cu piaţa cărţii
- 30-10-2015
- Nr. 796
-
Cristian FULAŞ
- Rubrici
- 2 Comentarii
Aproape oriunde vei întreba care e situaţia scriitorului român, ţi se va spune că nu e una minunată. De la simplul fapt că a fi scriitor nu e o meserie (scrisul nu e o muncă remunerată în sine, cu un salariu) şi pînă la sumele ridicole plătite de edituri pentru publicarea unei cărţi sau chiar la faptul că, de multe ori, editurile publică pe banii autorului, aproape toate informaţiile pe care le obţii te-ar îndemna să nu încerci să trăiești din publicarea de cărţi. E o provocare imposibilă, pur şi simplu, o ratare programată. La drept vorbind, iată din ce se compune preţul unei cărţi de pe raftul librăriei: avans plătit autorului (mizer, undeva între 1.000 și 2.000 de lei pentru întregul tiraj, dacă acest avans există, pentru că foarte rar poate fi vorba despre aşa ceva pe piaţa de carte din România, plus o cifră între 7 și 12% drepturi de autor, mai niciodată plătită, totuşi), corectură și tehnoredactare (undeva în jur de 2 lei pe pagina tipărită, inclusiv coperta), tipar (între 15 și 25% din preţul cărţii), cheltuieli de promovare (insignifiante), comision de vînzare perceput de librari (între 25 și 50% din preţul cărţii, în funcţie de librăria […]
Dincolo de aspectele funcționale pe care le menționezi și care ar fi fost normal să fie reglementate, să nu uităm de o problemă: relația scriitorilor cu Statul e în bătaia vântului ideologic (vezi fluctuațiile de la un ICR la altul), iar, oricum, scriitorii (și artiștii în general) sunt vulnerabili în momentul în care primesc bani publici pentru opere care merg în răspăr față de naționalismul inerent unei instituții precum ICR-ul (vezi cazul Nicoleta Esinencu)… ori de conformismul publicului neavizat (vezi cazul „poneiului roz”, dar oamenii pot fi ofensați cu destule pasaje din Cărtărescu).
Scriitorul roman ca asistat social. Cititorii nu il cumpara, caci ce scrie nu-i intereseaza, dar sa fie totzi contribuabilii obligati sa-l duca in spinare pentru ca e „bun cultural national”. In fond inca o dovada cat de bine insurubat e comunismul in „hartistu'” rrrominichii.