Parabola printului

  • Recomandă articolul
Chipul unui regizor este dat de formele spectacolelor sale. Unele sint rotunde, altele colturoase, unele sint veritabile bijuterii, opere de arta unice si irepetabile, altele sint forme fara fond, greu sa le precizezi desenul. Unele spectacole se intind mai mult si predomina in fizionomia creatorului, definind-o, altele abia daca se vad. Sint simple tuse, incercari, pauze, opriri, treceri. Fara asta, insa, nu se poate. Acestea sint insemnele zbaterii fara cuvinte, ale cautarilor de zile si de nopti in sir, ale nelinistii. Toate la un loc si fiecare in parte alcatuiesc imaginea regizorului si ii marcheaza valoarea. Ii dau, de fapt, expresia. Acest chip este viu. Mereu in miscare. Se inchide, se deschide, palpita, traieste, se modifica. O opera vesnic deschisa, cum ar spune Eco, un chip mereu altul, care inspira, insa, acelasi spirit, misterul si anvergura lui. Metamorfoza pe care spectacolele o provoaca imaginii regizorului este binecuvintarea spiritului. Nu se altereaza. Privindu-l pe Alexandru Dabija, vad spectacolele sale Orfanul Zhao, Fratii, Saragosa-66 de zile, Jucaria de vorbe, Mult zgomot pentru nimic, Colonelul Pasare, Colonelul si pasarile, Insir’te margarite… Si vad spiritul unui complex om de teatru. Nu doar cel al regizorului de valoare. Vad ce inseamna teatru-cuvint, interpretare, detaliu, nuanta, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }