Paradiso

Paradiso, un roman baroc  Vai de cel ce vrea să treacă prin Paradiso ca prin „«cartea lunii»“, exclamă Julio Cortázar în seducătorul său volum compozit Ocolul zilei în optzeci de lumi, recent apărut la Editura Art, eveniment care, dincolo de interesul stîrnit de orice text al scriitorului argentinian, avea și darul de a repune în circulaţie un nume de mare prestigiu al spaţiului latino-american. Căci, de la numărul dublu (151-152) din 1973, închinat Americii Latine, și apoi de la cel triplu (292-293-294) din 1985 al selectei reviste Secolul 20 –, unde apăruse un fragment al eseului cortazarian – nu-mi amintesc ca vreo altă publicaţie românească să fi acordat o atenţie consistentă lui José Lezama Lima și romanului său Paradiso, de care don Julio era atît de fascinat. Citise cartea, după o lungă așteptare, în prima ei ediţie din 1966 – două dintre capitolele ei fuseseră publicate în revista Orígenes, în 1948 –, și își aliniase admiraţia cu cea a cîtorva mari nume de scriitori sud-americani (Gabriel García Márquez, Mario Vargas Llosa, Leopoldo Marechal, Mujica Lainez), ce-l plasaseră pe Lezama, entuziaști, pe podiumul valorilor universale, în pofida unor critici pricepuţi, rămași nedumeriţi. A reluat apoi, în 1967, cu un interes și […]