WikiLeaks, LuxLeaks, afacerea Snowden şi omniprezenta discuţie privind Big Data: pentru mulţi, toate aceste scandaluri ce au „cutremurat“ lumea în ultimii ani nu au schimbat mare lucru. De ce ar fi Panama Papers altfel decît celelalte scandaluri? Un argument că lucrurile nu mai pot rămîne la fel ar fi că, spre deosebire de afacerile precedente, acesta este un scandal privind paradisurile fiscale. Mai exact, modul în care societăţile paravan – aşa-numitele offshore – sînt special create în state în care impozitele sînt mici sau inexistente. Un paravan contra moralei, atunci cînd nu este de-a dreptul o încălcare a legii.
Alte diferenţe faţă de celelalte scandaluri? Una ar fi dimensiunea scandalului: dimensiunea mondială. Un grup format din 108 redacţii din 76 de ţări – coordonat de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie – a avut acces la informaţii nedestinate publicului larg despre înfiinţarea unor companii offshore de către casa pamaneză de avocatură Mossack Fonseca. Este vorba de aproape 3 terabiţi de date, respectiv peste 11 (unsprezece) milioane şi jumătate de fişiere informatice (documente în format pdf, fotografii, e-mail-uri, acte de înregistrare a unor societăţi paravan, registre ale acţionarilor sau administratorilor unor astfel de societăţi, documente privind deschiderea unor conturi bancare etc.) care oferă o bază imensă pentru scoaterea din întuneric a unor informaţii, care, pînă acum, n-au fost niciodată exploatate jurnalistic, politic sau juridic. Este o deconspirare a paradisurilor fiscale şi, mai ales, a acelor societăţi-paravan care înlesnesc evaziunea fiscală. Sigur, a crea societăţi-paravan nu este neapărat ilegal, dar de ce ar fi interesaţi nişte oameni de afaceri responsabili să le folosească? Cel mai probabil: pentru a scăpa de controlul autorităţilor financiare din ţările lor.
Oricum, nici efectele scandalurilor precedente nu sînt de neglijat. Doar fluxul şi refluxul informaţiilor cotidiene care invadează spaţiul public şi privat fac ca rezultatele unor astfel de dezvăluiri să fie relativizat. O dovadă în plus: lupta politică intensă care s-a dat, şi uneori se mai dă, în jurul acestor probleme probează efectul acestor scandaluri asupra scenei politice. Şi, ca un fel de semn al timpului, aceste scandaluri dau seamă şi despre o faţetă a democratizării, o tranziţie spre un regim şi mai democratic, în care controlul social şi civil, facilitat de noile tehnologii, devine mult mai consistent. Această situaţie este reală, chiar dacă adepţii teoriei conspiraţiei văd în aceste afaceri mai ales intervenţii ale unor servicii secrete, de obicei occidentale. Dar, de la atît de criticată astăzi, dar atît de apreciată ieri, revoluţie arabă, pînă la manifestarea deschisă a „indignării“ şi apariţia noilor partide şi mişcări care basculează sistemele politice occidentale (vezi situaţia din Spania sau Portugalia, dar şi noua mişcare „Nuit debout“ din Paris), toate aceste procese politice şi sociale au fost influenţate puternic de scandalul WikiLeaks. În acelaşi timp, cu toate atacurile teroriste din ultima vreme, instrumentalizarea fricilor securitare sau a islamofobiei nu a favorizat, cel puţin în statele cu o tradiţie în apărarea drepturilor omului, impunerea sistemului de control al vieţii private reprezentat de Big Data şi relevat de Edward Snowden.
De ce Panama Papers şi nu Panama Leaks? Altfel spus, de ce nu se pun la dispoziţia publicului larg, pe Internet, cum s-a întâmplat cu leaks-urile anterioare, toate aceste documente? Le Monde, unul din cotidienele cele mai active în dezvăluiri, explică motivul: între informaţiile preluate din fişiere există multe informaţii private, precum adrese poştale şi electronice personale, copii ale documentelor de identitate, corespondenţa internă şi externă a firmei de avocatură etc. ceea ce împiedică o difuzare integrală a documentelor.
Panama Papers este nu doar o problemă de moralitate, ci şi una de politică. Mossack Fonseca, firmă de avocatură specializată în înfiinţarea unor societăţi paravan, a operat peste 214.000 de astfel de înregistrări de societăţi în paradisele fiscale din Caraibe. Cine au fost beneficiarii acestor sofisticate servicii de inginerie juridico-financiară? De la anonimi, care, prin acest scandal, îşi vor pierde anonimatul şi vor fi investigaţi în ţările lor, pînă la oameni de afaceri, sportivi şi politicieni, care par să aibă în comun un singur obiectiv: ascunderea activelor lor. Iar politicienii au făcut obiectul primelor dezvăluiri.
Şi ce politicieni! De la Vladimir Putin la Xi Jinping, de la Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, la Mauricio Macri, preşedintele Argentinei, de la premierul englez David Cameron la premierul islandez, Sigmundur David Gunnlaugsson, de la regele Mahommed al VI-lea al Marocului la regele Salman al Arabiei Saudite. Nu întîmplător i-am grupat aşa, pentru că binomurile prezentate mai sus au avut reacţii asemănătoare: unii au negat sau au acuzat operaţiunile serviciilor secrete occidentale, în special al CIA (Rusia şi China), alţii au recunoscut, dar au afirmat că nu era nimic ilegal (Poroşenko şi Macri), alţii au preferat să nu comenteze (regile Marocului şi al Arabiei Saudite), iar David Cameron şi Gunnlaugsson au preferat să treacă totul pe seama trecutului (tatăl premierului britanic, decedat în 2010, a înfiinţat o societate paravan pentru a scăpa de impozitele din Marea Britanie; firma înfiinţată de Gunnlaugsson şi soţia sa fusese creată cu mult timp înainte de a ajunge la putere).
Deja Panama Papers a făcut o primă victimă politică: primul ministru islandez a fost obligat, în urma manifestaţiilor de stradă, să demisioneze.
Cît despre România, la ce ne-am putea aştepta în urma acestui scandal? După ce autorităţile fiscale din România nu au folosit datele pe care Fiscul german le obţinuse despre evazioniştii (germani sau de aiurea) care foloseau filiera elveţiană, acum Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, celebra DIICOT, anunţă că va analiza informaţiile făcute publice prin Panama Papers pentru a stabili dacă „există necunoscute şi dacă pot fi coroborate informaţiile“. DIICOT avertizează totodată că un mai mare spaţiu de manevră în investigarea acestor informaţii are Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor. Oficiu care, dacă ne luăm după datele din Panama Papers privind unii oameni de afaceri români, nu a părut să fie foarte eficient în acţiunile de combatere a spălării banilor. Există însă întotdeauna un început!