Parisul şi patriotismul

Ştia Nicolae Ceauşescu ce ştia atunci cînd a luat dreptul românilor de a călători în străinătate, mai cu seamă în „putredul Occident“. Desigur, pe hîrtie şi în teorie zburdai pe harta continentului, numai că în practică lucrurile stăteau puţin diferit. Cei mai norocoşi dintre noi ajungeau la Varna, într-o ţară vecină şi prietenă din lagărul socialist. Cu trei ani în urmă, graţie unei burse postdoctorale oferite de Uniunea Europeană şi Academia Română, am avut şansa de a sta două luni la Paris. Şi îmi exprim din nou gratitudinea faţă de intelectualii (criticul Eugen Simion şi prozatorul Virgil Tănase) datorită cărora am putut descoperi Franţa profundă şi modelul de patriotism veritabil pe care ea îl dă. E un patriotism de substanţă, nu retoric, şi plasat la antipodul celui izolaţionist, conspiraţionist şi paranoid al „Geniului Carpaţilor”. Iar de curînd, o altă lună – de vacanţă – petrecută la Paris, în Bretania, pe Valea Loarei şi în sud, la Frontignan, m-a făcut să regăsesc conturul mai vechilor observaţii, privindu-i pe francezi nu numai la lucru, ci şi în săptămînile lor de concediu şi destindere. Mă refer, fireşte, la acei francezi care au rămas acasă pe timpul vacanţei – întrucît foarte mulţi pleacă din […]