Pariul presedintelui cu sistemul
- 20-04-2006
- Nr. 317-318
-
Sabina FATI
- Politic
- 0 Comentarii
Relatia presedintelui cu sistemul devine tot mai problematica, iar bunele sale intentii par atenuate de gesturi neexplicate si inexplicabile. Cu mai putin de o luna inaintea Raportului Comisiei Europene, care va stabili conditiile primirii Romaniei in Uniunea Europeana, seful statului vorbeste despre neincrederea pe care o are in premier, despre greseala pe care a facut-o numindu-l in aceasta functie si despre relatiile incordate dintre cele doua institutii: Presedintia si Guvernul. Traian Basescu accentueaza public divergentele pe care le are cu Calin Popescu Tariceanu, anticipind chiar o schimbare a primului ministru inaintea datei prevazute pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, fara sa explice de ce seful Guvernului a devenit indezirabil. Anul trecut presedintele l-a acuzat pe primul ministru ca se lasa influentat de grupuri de interese, sugerind ca prietenia acestuia cu omul de afaceri Dinu Patriciu ar fi nepotrivita, dar pina acum nu a adus probe care sa-l puna la colt pe Calin Popescu Tariceanu. De partea cealalta, primul ministru a continuat sa-l sustina fatis pe seful Rompetrol, aflat sub ancheta Parchetului General, aranjind chiar o intilnire in trei la Guvern cu ministrul Justitiei, fara ca Monica Macovei sa fie prevenita ca in biroul primului ministru, unde fusese convocata, se va […]