Patrick Modiano şi sensul urmelor căutate

Cum una dintre temele organice ale universului literar al lui Patrick Modiano este rătăcirea prin trecut (cu diversele sale nuanţe – amintirea, absenţa, memoria etc.), scriitorul francez a fost considerat un Proust al zilelor noastre, afinitatea fiind amintită şi cu prilejul acordării Premiului Nobel. Doar că viziunea lui Modiano asupra timpului trecut nu se suprapune celei proustiene. Diferenţa majoră o face îndoiala lui Modiano că trecutul poate fi resuscitat, zonele uitării fiind mai puternice decît cele ale regăsirii. De aceea personajele sale vor rătăci în spaţiu şi timp, chinuindu-se să strîngă măcar marginile pierderii, ale lumii întunecate. Străzile devin linii de fugă, singurele care duc spre un orizont posibil. Căutarea nu este a timpului pierdut, ci a sensului urmelor rămase sau găsite. Urme care formează cel mult un puzzle mereu incomplet. La Modiano, memoria nu este niciodată sigură. Ceea ce se găseşte în trecut echivalează cu vîrful unui aisberg al absenţei, trecutul creşte permanent, prezentul este acaparat de găurile negre ale trecutului, iar viitorul nu se zăreşte. Misterul şi nesiguranţa par mai puternice decît orice.   O linie a orizontului este căutată de toate personajele, doar că privirea este orientată înapoi. Şi în romanul Orizontul (2010), senzaţia de a merge […]