Patru săptămîni la Institute for World Literature al Universităţii Harvard
- 11-09-2015
- Nr. 789
-
Silvia DUMITRACHE
- DOSAR
- 0 Comentarii
Cele patru săptămîni pe care The Institute for World Literature le oferă anual studenţilor şi cadrelor universitare din toată lumea îşi propun să acopere o arie cît mai mare atît în cercetare, cît şi în ceea ce priveşte spaţiul de desfăşurare. Principiul este al alternanţei, într-un an se desfăşoară la Harvard, apoi în Europa şi Asia, pe viitor scopul fiind de a se extinde şi în America de Sud şi Africa. Am descoperit un mediu care într-adevăr favorizează schimbul de idei și în care feedbackul oferit este unul real, util, în urma căruia îţi dai seama că ceilalţi te ascultă, își notează ce spui și apoi vin cu sugestii. A fost o atmosferă pe care îmi pare rău că nu am avut-o în anii mei de studenţie și în care m-am sim – ţit inspirată să comunic și să explorez metode noi de analiză. Oferta Institutului a fost foarte bogată şi mi-a fost greu să aleg cele două seminare, corespunzătoare celor două etape în care este structurat programul. În prima etapă, seminarele propuse au fost: Jonathan Arac, Novels and Their Worlds, David Damrosch, Grounds for Comparison, Debjani Ganguly, The Contemporary World Novel, Djelal Kadir, When Literature Meets the World, […]