Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Pe scurt, despre graba condeiului și beția de cuvinte
- 04-03-2011
- Nr. 565
-
Liviu BORDAŞ
- POLEMICI
- 42 Comentarii
„Este adevărat că un scriitor trebuie să se silească ca să-l înțeleagă mulțimea, căci pentru aceea și scrie, dar este asemenea de netăgăduit că și cetitorului să nu-i fie prea lene, să se silească și el să mai întrebe pe cineva npentru cîte nu înțelege…“ I. Heliade-Rădulescu, Curierul românesc, nr. 29, 1829 Stimată doamnă Carmen Mușat, Vă mulțumesc pentru atenția pe care revista condusă de dvs a acordat-o (și sper să o acorde în continuare) cărții mele Apașul metafizic și paznicii filozofiei, publicată în noiembrie 2010 la Editura Humanitas. Trei articole în ultimele trei luni, plus o replică la precizările mele din numărul 562 al Observatorului cultural arată că subiectul ei a trezit destul interes. Nu mă surprind reacțiile idiosincratice sau ideologice (ele erau de așteptat) și nici nu țin să cîștig vreo dispută cu cei care secretă atacuri la persoană. Cartea își va avea destinul pe care vremurile sub care stă i-l vor îngădui, indiferent de ceea ce aș vrea eu sau altcineva. Nu m-au lăsat însă indiferent unele răstălmăciri, provocate fie de ignoranță, fie de rea-credință. Simțindu-mă dator față de cititorii de bună-credință care ar putea fi induși în eroare de zgomotul de fond al celor interesați […]
Fosta securitate a tras un Google si m-a gasit pe YouTube. Iata si confesiunea mea:
http://www.youtube.com/watch?v=aXzIeI0mkFI
Nu sunteti cumva o agonista?
@Mihnea Moroianu: se poate că tendinţa destructivă şi utopică îi apropie pe cei doi între ei (Marx şi Nietzsche), dar nu asta e discuţia. Iar citiţi la mine e vă atrage atenţia, selectiv (v. \”găina\” lui Pleşu). Nu doar ritmul face muzica. Ce-i apropie pe Nietzsche şi Marx e posibil să-i îndepărteze de Nae, şi ce dacă? Toate pot fi radicale, iar în fond viziunea fiecăruia poate fi inacceptabilă sau chiar inconsistentă din alt pdv. cu totul nou din care şi Nae poate părea limitat sau chiar absurd.
Rădăcina unei viziuni filozofice nu vine numai din tradiţie, nu neapărat. Nici măcar la Nae. Râmâne oricum întrebarea dacă o viziune care valorizează tradiţia sau mai degrabă una care valorizează creativitatea individuală (e.g.) are forţa necesară de a se înţelege pe sine şi de a le înţelege pe toate celelalte, fie şi ca \”sămânţă\” de viitor. Apoi, dacă opera sau munca didactică, dacă sacrificiul de orice fel contribuie la aşa ceva, foarte bine. Dacă nu, e degeaba. Toate sunt un pariu cu viitorul, sau cu cine ştie ce… şi asta depinde de perspectivă. Nu zic că nu poate exista una absolută, o rădăcină care să distrugă toate perspectivele. Dar în contextul nostru, va trebui sa vină din filozofie. Sau mai bine zis, să apară intrinsec în filozofie. Nu neapărat din tradiţia filozofiei sau a vreunei naţiuni…
Şi, dacă gluma sau o conduită mai subtilă, e.g. ironia socratică poate contribui – tot e bine. Nu am determinat încă, asta discutăm (v. sensul \”calpuzaniei\” ca şi al radicalismului, care de fapt e propus cu toată seriozitatea). Pot contribui toate la un loc, la prima vedere nu cred că se exclud. Ironia, spre deosebire de glumă are ţintă lungă, o mai şi nimereşte dacă ne uităm bine prin jur. Aici, Nae râde la urmă. Dar încă o dată, important e ce ne lărgeşte perspectiva filozofic, ce ne trezeşte, ce ne pune pe gânduri, nu numai ce ne convine.
Încă ceva: orice radicalism e revoluţionar. Dacă e utopic nu ştiu, poate fi totuşi vizionar. Până la urmă şi Nae dorea să distrugă măcar fascinaţia modernităţii, e.g. în Universitate sau la generaţia care i-a urmat. Şi la cea din urmă a cam reuşit, de bine de rău – de la Vulcănescu la Eliade, Cioran şamd. Ceea ce iar nu înseamnă neapărat că a găsit calea cea bună (nu ştiu), fie că ne convine sau nu asta fiindcă ne pasă de cultura română şi admirăm, în vreun fel, urmaşii lui Nae. Până la o reevaluare sinceră nu putem spune cu uşurinţă. Iar asta nu e decât sarcina noastră şi a contemporanilor noştri, aşa cum suntem fiecare şi toţi la un loc, fie că ne certăm, fie că ne înţelegem.
@Agonistul:
Ceea ce-i apropie pe Nietzsche si Marx (nu degeaba exista in Franta o anumita filosofie stangista care-i cultiva cu fervoare pe amandoi) este tendinta revolutionar-destructiva si utopica: „Umwertung aller Werte”; „Proletari din toate tarile, uniti-va!”; „Supraomul”; „societatea fara clase”, tendintza pe care Dvs va place s-o numiti „radicala”. Ce poate fi mai anti-traditionalist, si deci mai anti-Nae Ionescu? Nu cumva paralela corecta este de fapt cea cu directia pe care Calinescu (folosind o caracterizare mai mult decat discutabila) o numeste „a filosofarii pe deasupra contradictiilor” – adica a filosofiei lui Hermann Keyserling („Logos spermatikos”, „Sensul care creaza starea de fapt”, etc)?
Cat despre radicalismul ca atare, e adevarat ceea ce spunea un mare necunoscut – „Ca pentru a vedea cum stau lucrurile cu adevarat, trebuie sa le vezi la radacina; dar pentru asta iti trebuie un anumit spirit de sacrificiu…”
Din pacate, noi romanii suntem obisnuiti mai mult cu… spiritul de gluma! (Si clasificarea fortata a lui Nae printre radicali mi se pare tot un fel de gluma…)
@Mihnea Moroianu: Asociaţiile de idei pot fi foarte înşelătoare, mai ales când merg pe anumite preferinţe (sau opusul lor). Termenul „radical” este generic, ca şi „critic” indiferent cine îl foloseşte, sau deturnează (şi marxiştii au pretenţii critice, ca şi cei care se ocupă de literatură, ceea ce nu înseamnă acelaşi lucru în context filozofic, unde poate dobândi chiar şi un sens tehnic, foarte riguros.
Da, şi Marx şi Nietzsche seamănă cu Nae prin abordarea lor radicală. Ceea ce nu înseamnă neapărat că îi interesează acelaşi conţinut, sau că îl văd în acelaşi mod. Termenul „radical” este formal deci trebuie analizat în fiecare caz. Dacă tot veni vorba, şi Nietzsche şi Marx şi Nae sunt vitalişti ca şi Nae (Marx numai în tinereţe, marxismul s-a transformat cu aprobarea lui Marx într-un obiectivism penibil cu pretenţii ştiinţifice). Toţi critică abstracţiunile pe care merge lumea modernă în toate domeniile: ştiinţă, politică, filozofie, chiar şi artă, apoi alienarea care rezultă în mod necesar, şi propun revenirea la ceea ce este propriu omului (munca? creaţia? intelectul? credinţa?…). Toată cultura, adică modul de desfăşurare
al vieţii este apoi văzută ca o consecinţă a acestui factor radical, intim vieţii umane.
Unul e individualist, celălalt colectivist, Nae e organicist. Acestea sunt paradigme complet diferite, tot ce poate argumenta unul dintre ei este că doar perpectiva sa le poate înţelege pe celelalte şi se poate înţelege pe sine în mod adecvat. Tot astfel, critici sunt aduse (foarte succint, în cursuri) curentelor filozofice radicale: fenomenologie, existenţialism, inclusiv vitalismul de atunci. Dacă îi iese lui Nae pasienţa, e un subiect prea vast să-l tratăm într-un forum. Dacă urmaşii l-au înţeles adecvat, sau care e cel mai apropiat – e alt subiect, şi mai vast. Poate fi apropiat de Nae ca atitudine „radicală” dar nu ca conţinut şi abordare specifică (e.g. filozofică) — cum cred că e cazul lui Cioran.
@Paul Cernat: Am înţeles eu greşit, sau l-aţi comparat explicit, implicit, în glumă, în serios pe Nae Ionescu cu Gigi Becali?
Cronicarul „bubu” ne-a oferit un citat de o mare frumusetze si profunzime, demn de eruditia filosofului Nitza, care a inaugurat aceasta discutie!
@Agonistul
Tare as vrea sa stiu care este de fapt seria „onomastica” si de istoria ideilor in care-l incadrati pe Nae Ionescu atunci cand propuneti descifrarea lui prin prisma notiunii acesteia (imprumutate practicii politice, nicidecum celei filosofice) de
„radicalism”. Definitia pe care o propuneti („Orice concepţie care schimbă modul clasic / modern în care se înţelege filozofia… se numeste radicala”), pe langa defectul de a imbraca o convingere absolut personala intr-o haina pseudo-obiectiva, il mai are si pe acela de a nu se potrivi decat unor personaje mai mult sau mai putin antipodice in raport cu Nae – de tipul Karl Marx sau Friedrich Nietzsche.
Unde mai ramane loc aici pentru valorizarea domeniului „traditiei” (filosofice, religioase, nationale, samd) – orice s-ar spune, una din dominantele publicisticii lui Nae Ionescu? Poate fi ea inteleasa in lumina inclinatiei pentru dictatura proletariatului sau spre „filosofarea cu ciocanul”?
De rememorat cuvintele lui Eugen Ionescu despre marele Profesor Nae Ionescu:
“Generaţia «Criterion», fudula «tînăra generaţie» de acum cincisprezece şi zece ani s-a descompus, a pierit. Nici unul din noi nu avem încă patruzeci de ani şi sîntem sfîrşiţi. Alţii, atîţia, morţi. Generaţia d-tale e mult mai norocoasă. Noi am fost nişte bezmetici, nişte nenorociţi. În ceea ce mă priveşte nu-mi pot reproşa că am fost fascist. Dar lucrul acesta se poate reproşa aproape tuturor celorlalţi. M. Sebastian îşi păstrase o minte lucidă şi o omenie autentică. Ce păcat că nu mai este. Cioran e aici, exilat. Admite că a greşit, în tinereţe, mi-e greu să-l iert. A venit sau vine zilele astea Mircea Eliade: pentru el totul e pierdut de vreme ce «a învins comunismul». Ăsta e un mare vinovat. Dar şi el, şi Cioran, şi imbecilul de Noica, şi grasul Vulcănescu, şi atîţia alţii (Haig Acterian, M. Polihroniade) sunt victimele odiosului defunct Nae Ionescu. Dacă nu era Nae Ionescu (sau dacă nu se certa cu regele) am fi avut, astăzi, o generaţie de conducători valoroasă, între 35 şi 40 de ani. Din cauza lui toţi au devenit reacţionari. Al doilea vinovat este Eliade: la un moment dat era să adopte o poziţie de stînga. Sunt de atunci cincisprezece ani. Haig Acterian, Polihroniade fuseseră comunişti. Au murit din cauza prostiei şi încăpăţînării. Eliade a antrenat şi el o parte din «colegii de generaţie» şi tot tineretul intelectual. Nae Ionescu, Mircea Eliade au fost îngrozitor de ascultaţi. Ce era dacă ăştia erau maeştri buni. Pe lîngă ei, Crainic nu contează. Din cauza lui Nae Ionescu, Haig Acterian şi Polihroniade au murit. Iar prostul din topor, Costin Deleanu şi poetul Horia Stamatu sunt fugari în Europa (o să-i vedem în Franţa într-o bună zi), ca şi Eliade, ca şi Cioran, ca şi Amzăr. Iar ceilalţi imbecilizaţi sunt inutilizabili: licheaua Paul Sterian (e încă în Turcia?), buhăitul Vulcănescu, imbecilul de Cantacuzino, fudulul, prostul, grandilocventul Dan Botta, afectatul, ipocritul Constantin Noica, secătura Petru Manoliu. Unii morţi din prostia lor, alţii, din fericire, amuţiţi – toată generaţia «Criterionului» e distrusă. Fatalitatea îi urmăreşte pe toţi, şi pe cei care nu s-au lăsat prinşi de stupiditate şi nebunie, şi pe cei rămaşi lucizi. Accidente absurde sau misterioase s-au ivit; i-au aruncat, şi pe ei, dincolo… Singur a rămas Petru Comarnescu, dar el nu era decît impresarul, organizatorul Criterionului, «animatorul» nu mai are pe cine anima şi organiza. Cruţîndu-l pe el, destinul a vrut să facă o ironie: să evidenţieze şi mai bine golul din juru-i”.
Bătăios, bătăios… Dar fricos nevoie mare. Nu vă spuneţi numele şi, mai ales, nu precizaţi ceea ce păreaţi atât de dornic să afirmaţi. Revin cu rugămintea iniţială (ştiu, e degeaba). Şi e bine să aflaţi că în cultura română nu vă califică doar eventuala bună cunoaştere a germanei. Cât despre sfaturile năiste, păstraţi-le şi daţi-le o bună întrebuinţare la oglindă. Nae Ionescu trebuia să scrie filosofie dacă voia să fie filosof. Aviz şi altora, impetuoşi dar la fel de puţin exigenţi cu ei înşişi…
@paul cernat
Orice s-ar spune, filosofia lui, ca orice creatie a unui filosof fara opera scrisa, este desigur „splendida, dar lipseste cu desavarsire”…
Si atunci cine a fost personajul care a inspirat minunata carte a lui Mircea Vulcanescu („Nae Ionescu asa cum, l-am cunoscut”) si atatea din evocarile entuziaste din crestomatia lui Gabriel Stanescu? Un simplu mistagog, un ideolog al miscarii legionare (cum il prezinta atatia istorici improvizati ai ideilor) sau un… „calpuzan de idei” (expresie, orice ar spune dl Bordas, cu conotatie net peiorativa)?
Situarea lui in contextul vietii intelectuale interbelice este o operatie extrem de dificila – probabil imposibil de realizat fara o anumita doza de subiectivism – datorita naturii ironice si profund paradoxale a personajului. Probabil si datorita starii nesatisfacatoare a surselor, fiindca cei care ar fi putut sa dea multe informatii indispensabile (in primul rand Constantin Noica) au fost obligati sa taca de-a lungul deceniilor dictaturii, luandu-si cu ei in mormant multe secrete ale propriei biografii spirituale. Si de asemeni, fiindca orice apreciere globala trebuia sa ia in consideratie CONTEXTUL – elementul „kairotic”, imposibil de prins fara rest in formulari univoce, al unei cariere retezate la varsta de 50 de ani, dar care si-a pus o amprenta indelebila asupra deceniilor intelectuale 1920-1940 din istoria Romaniei.
Concluzie: Nefiind un filosof „propriu zis”, Nae nu este un prsonaj care sa poata fi „lansat pe orbita internationala a ideilor”, asa cum, la modul pur interogativ, le propuneti Dvs adeptilor lui sa o faca. El a fost insa un si continua sa fie si astazi un „mit al culturii romane” – dovada
nenumaratele campanii „din ratiuni impure si cu mijloace dubioase” la care v-ati referit intr-un raspuns anterior. Valoarea lui nu a fost de ordin filosofic ci MAIEUTIC. (Aici comparatia, oricat de riscanta si clisheizata, cu modelul socratic, ramane totusi inevitabila.)
Nae a fost (alaturi de un Parvan, Iorga, etc, dar altfel decat ei) un MARE PROFESOR – dovada incredibila varietate a elevilor formati de el. E nerelevanta calitatea aceasta? E suficient sa ne gandim la jalnica stare a invatamantului umanist actual (desigur, in primul rand cel filosofic, dar nu numai el) – atacat la insasi radacina sa de „prabusirea umanismului”, declinul studiilor clasice, de ignorantza, superficialitate si conformism „sans rivages” – pentru a raspunde la aceasta intrebare. Sper ca in viitoarele Dvs investigatii despre perioada interbelica si tragediile ei, in care Nae a jucat rolul lui enigmatic si deseori contestabil, sa luati in consideratie SI aspectul acesta tragic al momentului pe care-l traim in prezent.
E singurul mod in care puteti implini asteptarile celor mai buni dintre cititorii Dvs!
@Mihnea Moroianu:
1. Orice concepţie care schimbă modul clasic / modern în care se înţelege filozofia şi încearcă să ajungă la o origine sau o justificare mai adâncă a necesităţii filozofării, e.g. de natură ontologică nu ontică (ontică e.g. psihologică, epistemologică, sau chiar logică) etc. se numeşte „radicală”.
2. Desigur. Aşa cum am subliniat, este o atitudine pe care o analizez critic. Nu este clar că una sau alta dintre aceste viziuni radicale, poate fi justificată fără presupoziţii (e.g. de natură religioasă), sau că la rândul său poate justifica alte atitudini ale filozofilor respectivi (politice, etice, estetice).
Pentru o critică adecvată ar trebui totuşi înţelese corespunzător. Iar în cultura română interbelică, fie că ne place sau nu, această atitudine radicală (a lui Nae) a avut o influenţă clară asupra filozofilor, care se poate analiza detaliat. Paralela dintre filozofia lui Nae şi aderenţa majorităţii acestora la o ideologie, până nu se face analiza, este pur şi simplu o asociaţie de idei. Să nu mai vorbim despre presupoziţia legăturii necesare dintre filozofie şi orice părere ori alte activităţi ale respectivilor gânditori. Din partea cercetătorilor actuali, având în vedere distanţa istorică, obiectivitatea necesară şamd. ori e naivitate, ori rea-voinţă. Ceea ce nu e acceptabil.
3. Deloc. Nu-l cunosc pe dl. Codrescu si nu cred că cercul dânsului are interese filozofice. Sunt oarecum interesat de evoluţia ideologiilor, şi cunosc vag unele poziţii ale cercului respectiv, dar nu sunt nicicum un adept, nici măcar un simpatizant.
E foarte amuzant însă cum fiecare citeşte ce vrea în tot ce scriu. Îmi aduce aminte de un răspuns recent al lui Pleşu „Despre găini şi gramatică”. Apropo nu sunt legat nici de Liiceanu, nici de Pleşu, nici de Bordaş. Nu îi cunosc, nu le cunosc prietenii şi studenţii. Este chiar aşa greu de crezut că există vreun intelectual român care nu este asociat cu nici o bisericuţă? E oare posibil că ceea ce propun este legat mai degrabă de idei?
@paul cernat: Va reamintesc cele trei intrebari referitoare la „primul aspect” al campaniei de demascare a lui Nae:
declarati de acord ca „s-a abuzat de aceste plagiate (fie ele reale sau (mai ales) imaginare, din ratiuni impure si cu mijloace dubioase”. Cateva intrebari foarte naturale care se pun pornind de aici sunt:
1. Care sunt in opinia Dvs plagiatele „reale” ale lui Nae Ionescu?
2. Cine sunt cei care au folosit aceasta acuzatie din ratiunile si cu mijloacele pe care le-ati mentionat?
3. Daca sunteti de acord ca „s-a abuzat” de acuzatia respectiva, de ce mai credeti ca dl Liviu Bordas
„relativizeaza sofistic problema plagiatului”?
@Agonistul
1. Ne puteti da un minimum detalii cu privire la conceptul Dvs de „filosofie radicala”, pe care-l propuneti drpt cheie hermeneutica a fenomenului Nae?
2. Sunteti, in particular, sigur ca in utilizarea lui puteti evita perspectiva adoptarii unei „corectitudini politice” de semn schimbat?
3. Aveti vreo afinitate personala sau de idei cu cercul apropiatilor d-lui Razvan Codrescu?
@Mihnea Moroianu:
Nu am vazut prima parte a replicii dvs. si cred ca e corect sa va raspund si la ea. Cind m-am referit la „plagiat”, am avut de fapt in vedere acuzele, numeroase – si mai vechi de 1920, caci se refera la publicistica tinarului Nae Ionescu – privind un anume „obicei” al acestuia de a plagia. Exemple suficiente gasiti inclusiv in cartea dlui Bordas.
Atentie insa: daca dna Petreu l-a „plagiat”, cum spuneti, pe Zevedei Barbu, atunci si Nae a „plagiat-o” pe Underhill.
Ceea ce spuneam in textul meu era altceva, anume ca preluarea unor idei sau secvente discursive ale unui autor, fara a indica sursa, se numeste „tot contrabanda”, chiar daca nu intra sub incidenta juridica a notiunii de plagiat. Si asta chiar daca e vorba despre un curs vorbit, editat postum de niste carturari, intre noi fie vorba, suficient de competenti ca sa nu le „scape” asemenea detalii citationale… Repet insa, consider ca s-a facut prea mult caz de problema „plagiatelor” lui Nae Ionescu si admit ca s-a jucat, adesea, unfair. Astept acea exegeza a filozofiei sale care sa inchida gura adversarilor si sa-l lanseze pe Nae pe orbita internationala a spiritului, asa cum merita. Daca merita. Altfel, raminem, cum ar fi zis dl. Becali, cu un „filozof practician” de relevanta localista.
Cit despre relativizarea sofistica a chestiunii plagiatului, va invit sa recititi ce spuneam in articolul meu. Spuneam acolo ca daca dl. Bordas s-ar fi limitat la demontarea tehnica a acuzatiilor Martei Petreu – si ale altora – totul era in regula. Numai ca, observind ca problema depasea cu mult cazul Martei Petreu si al „vecinatatilor” sale suspecte, d-sa muta discutia – cu o ironie foarte problematica – inspre chestiuni „de principiu” legate de conceptia lui Nae despre imprumut si trairea ideilor, autenticitate vs. originalitate si… restul. Asta e tot.
Sunt de acord ca trebuie investigate toate ideile/textele, toate sursele, toate imprumuturile si prelucrarile din cursurile (si textele) lui Nae, asumate sau nu in mod direct sub semnatura, ca bun de tipar. Dar nu cred ca autenticitatea si trairismul sunt argumente care justifica orice in planul ideilor, cita vreme discutam despre filozofia lui Nae, nu despre filozofare sau pedagogie.
Si inca ceva: chestiunea „Nae Ionescu” nu mi-e nefamiliara. In prezent ma ocup indeaproape de istoria unor fenomene interbelice in care N.I. e parte. Sper sa nu intram iar in aceeasi veche polemica dintre filozofi si literati…
@Liviu Bordas: daca nu sunteti dvs. cel care semneaza Agonistul, atunci aveti scuzele mele. Iesirea mea se explica pentru faptul ca respectivul @agonist, desi nu ma referisem nici un moment la d-sa, a tinut sa va apere din oficiu cu argumente detaliate foarte, foarte asemanatoare (minus tonul suburban) celor pe care le avansati dumneavoastra insiva. Atit de asemanatoare pina in detalii incit mi-a devenit suspect. Da, sint familiar cu asemenea practici, le-am suportat pe propria piele din partea unor anonimi foarte… transparenti si cine s-a fript cu supa, sufla si in iaurt. Sper si eu ca @Agonistul sa aiba „cavalerismul” de a-si apara identitatea. In fond, interventia sa v-a facut mai mult rau decat bine. Rectific: ne-a facut mai mult rau decit bine.
Sint oricind gata pentru un dialog „cavaleresc”, public, cu dumneavoastra in chestiunea Nae. Va pastrez aceeasi consideratie, cu toate dezacordurile de principiu. Pentru @Agonist, oricine va fi el, nu am insa decit desconsideratie.
@Mihnea Moroianu: nu cred ca ar trebui sa evitam nici unul dintre aceste aspecte. Sint de acord ca nu trebuie sa le amestecam, am pledat intotdeauna pentru asta. Consider insa ca studiul dlui Bordas, cu aerul ca le separa, nu a facut decit sa le (re)apropie. In fine, interventia mea de la urma era adresata replicii @Agonistului, care mi-a reprosat ca nu cunosc „contextul radical” al gindirii lui Nae. Restul sint desene animate, scuipaturi si alte mostre „elitiste” de civilizatie a dialogului. .
Domnilor
@ Paul Cernat: N-am nici o legatură cu Liviu Bordaş. Nici nu cred că avem acelaşi stil, nicicum. Am spus că ar trebui să-şi expună mai clar de la început ideile. Chiar credeaţi că îşi face autocritica pe scurt, la o zi după ce a scris?! Amuzant! Din tot ce am citit aici, n-aş zice că-i stă în fire.
Nu fac apologia nimănui, mă interesează exclusiv mizele culturale. În speţă filozofice (inclusiv etice). Tot ce am afirmat este că din acest pdv. al meu (şi cred că în principiu şi al dvs.) nu putem discuta filozofia dinspre politică, cu atât mai puţin dinspre pretenţiile filologilor cu metode dubioase de cercetare – şi cu miză politică, carieristă, şamd.
Da, consider că Nae Ionescu are probleme. Dar până nu evaluăm sincer filozofia lui nu putem aborda această chestiune. Nici nu e uşor, de ce să o facem practic imposibil de discutat? Aveţi două posibilităţi: ori Nae e un nimeni, atunci de ce mai discutăm, ori important atunci hai să-l studiem cu seriozitate, ca pe Heidegger. Păstrând proporţiile, există o analogie. Orice psihologizare a „efectului” seductiv a influenţei Heidegger, Nae etc. ca şi cum ar fi vreun farmec magic la mijloc e o gogoaşă şi trădează un dispreţ imens faţă de public. În termenii ăştia (cum pare a pune problema dl. Niţă, prin alte locuri) ar fi penibil. Pentru orice intelectual, d’apoi un filozof. Publicul nu are nevoie de mijloace speciale de protecţie, de coifuri asamblate migălos cu folie de aluminiu să nu i se influenţeze gândurile. Penibil.
Dacă argumentele mele nu au valoare la prima vedere nici nu are importanţă cine sunt, de unde vin etc. 1. Filozofia radicală nu are o legătură în sine cu politica radicală; ele pot fi însă incompatibile dpdv filozofic. 2. Influenţa lui Nae asupra generaţiei a fost concretă, de fond şi în detaliu. 3. Acuzaţia de plagiat e o neînţelegere gravă, când nu este rea-intenţie. Care ţine, de fapt, de modul său didactic şi ironic de filozofare.
Furia mea este conform reacţiei disproporţionate şi concertate la cartea d-lui Bordaş, şi indirect la Nae i.e. la filozofie, pe chestiunile de suprafaţă cu pretenţii de fond. Repet, nu am absolut nici o legătură nici măcar cu locurile în care a studiat dl. Bordaş, nu cred că avem măcar un prieten sau vreo cunoştinţă în comun. Eu nu fac război cultural, dar ce fac, bun sau prost este pentru cultură.
@Liviu Bordaş: Nici nu am scris nici nu am publicat până acum vreun text despre Nae Ionescu. Sunt curios însă despre ce text vorbiţi? Să văd eu însumi dacă e vreo asemănare. Nu e nici o capcană, nici f. important pt. mine. Dacă sunteţi dispus, scrieţi aici ori trimiteţi un email la [email protected]
@Ovidiu Pecican: Nu sunt deloc convins de buna dvs. intenţie. Oricum, mi-e teamă că avem interese şi perspective complet diferite în domeniu. Nici nu aş putea trece uşor de poanta cu „Kehre” dezvăluită în acest forum. Ar fi prudent să nu vă mai ocupaţi vreodată de Nae, că vă faceţi de râs, cum aţi păţit cu Heidegger.
@paul cernat
Mi se pare mie, sau ati schimbat deja de doua ori subiectul controversei: intai de la \”plagiat\” la \”valoarea filosofica\” a lui Nae Ionescu, iar acum de la gandirea insasi, la
\”consecintele politice ale gandirii lui Nae\”.
Sunt totusi aspecte total diferite: De ce nu ne spuneti care din ele va intereseaza de fapt?
Consider foarte nebărbătesc ca, în loc să daţi un răspuns – dacă aveţi unul – adresei mele, să recurgeţi la asemenea josnice subterfugii identificându-mă cu comentatori anonimi şi adresându-mi, sub această acoperire, jigniri. Mi se pare un gest de incalificabilă laşitate. Mai ales în condiţiile în care, în răspunsul meu – încălcându-mi regula de a nu interveni pe paginile de comentarii – vă spuneam că prefer să evităm comunicarea în acest spaţiu lipsit de asumarea formală a responsabilităţii.
For the record, nu am semnat nimic aici decât cu propriul nume şi nu obişnuiesc să mă ascund sub pseudonime. Suspiciunea trădează familiaritate cu astfel de practici. Bănuiesc cine este \”Agonistul\” din unele afirmaţii ale sale foarte personale, reluate din textele despre Nae Ionescu pe care le-a publicat sub numele adevărat. Sper să aibă singur cavalerismul să-şi \”apere\” identitatea.
Cât despre dvs., d-le Paul Cernat, nu vă ascund cât de dezamăgitor este felul în care încercaţi să ieşiţi pe uşa din spate dintr-un schimb de replici în care v-am acordat întregul respect şi o credibilitate pe care articolul dvs. nu o prea îndreptăţea. În lipsa unor scuze formale pentru acest comportament, vă rog să consideraţi că, în ceea ce mă priveşte, aţi renunţat singur la dreptul fiecăruia de a fi respectat.
Domnule comentator,
Vorbiți cu multă condescendență despre dl. Cernat (mie și doamnei Petreu, este drept, ne rezervați o receptare și mai „picantă”). Ați avea, vă rog, amabilitatea, să specificați de ce, beneficiind de judecăți atât de sigure și de expresiv formulate, nu cutezați a le semna cu propriul nume? M-ar mai interesa și la ce anume vă referiți cu precizie atunci când vine vorba despre ce aș fi mâncat azi, aducând vorba și despre presupuse emisii de spută pe care sunteți tentat să mi le atribuiți. Ca om de mare acuratețe, până la detaliu, cum păreți a vă recomanda, mi se pare suspect că nu asumați în nume propriu afirmațiile dvs. și că nu formulați mai puțin vag ipotezele referitoare la dieta mea.
Pentru dezbateri mai vaste decât cele implicate de intervenția dlui Bordaș (ați sesizat, poate, că refuz să mă mai ocup de „clarificările” domniei sale în coada articolului pe urma căruia se comentează aici, am menționat-o expres), blogul meu vă stă la dispoziție; cu condiția de a învăța un pic de politețe, fie și numai formală.
@agonistul: in loc sa va enervati asa, mai bine ati avea barbatia sa recunoasteti ca sinteti Liviu Bordas. Nici un avocat al lui n-ar fi atit de patimas. In fond, cine sinteti ca sa pretindeti ca va pricepeti atit de bine – mai bine ca oricine, inteleg – la Nae si la contextul sau radical? Si, mai ales, de unde stiti ce stiu eu despre asta?
PS: modul dez-echilibrat in care va exprimati inclusiv la adresa dlui Nita (si modul in care va exprimati in general) va descalifica. Ar fi bine sa va controlati limbajul, chiar pe un forum si sub nickname.
Sa nu uit: ce parere aveti despre consecintele politice ale gindirii lui Nae? Sau numai „initiati” ca dvs au dreptul sa se pronunte despre ele?
@ paul cernat:
Imi pare foarte rau, dar pana la proba contrarie, continui sa cred ca (trista) prioritate de a fi folosit termenul PLAGIAT in cazul lui Nae Ionescu ii revine Martei Petreu.
Discutiile \”mult mai vechi, din anii \’20 sau chiar DINAINTE\” (??) nu constituie dupa parerea mea un argument valabil, in primul rand fiindca este complet neprecis, si in al doilea rand fiindca ele i-ar fi acoperit de ridicol pe cei care le-ar fi initiat. (Inca o data, este vorba de PLAGIAT, nu de punerea in discutie a originalitatii ideilor unui autor de articole de presa.)
Va mai reamintesc ca sursa (initial nemarturisita) a doamnei Petreu a fost articolul din \”Seculum\” al lui Zevedei Barbu (1942 sau \’43) care mentiona provenineta celor trei \”tipuri mistice\” din volum Evelynei Underhill, dar NU formula nicio acuzatie de plagiat, recunostea faptul ca intr-o prelegere universitara imprumuturi de acest tip nu pot fi incriminate, dar afirma (desigur pe buna dreptate) ca \”poate ar fi fost bine\” ca editorii volumului postum ar fi trebuit sa mentioneze sursa respectiva.
Asadar, plagiindu-l pe Zevedei Barbu, Marta Petreu a initiat o adevarata campanie de calomnie cu MIJLOACE INCORECTE impotriva unui personaj care nu-i mai putea raspunde, campanie bazata pe folosirea cu rea credintza a dublei conotatii (juridica si \”morala\”) a notiunii de plagiat.
In scurta Dvs replica (pentru care tin sa va multumesc) va declarati de acord ca \”s-a abuzat de aceste plagiate (fie ele reale sau (mai ales) imaginare, din ratiuni impure si cu mijloace dubioase\”. Cateva intrebari foarte naturale care se pun pornind de aici sunt:
1. Care sunt in opinia Dvs plagiatele \”reale\” ale lui Nae Ionescu?
2. Cine sunt cei care au folosit aceasta acuzatie din ratiunile si cu mijloacele pe care le-ati mentionat?
3. Daca sunteti de acord ca \”s-a abuzat\” de acuzatia respectiva, de ce mai credeti ca dl Liviu Bordas
\”relativizeaza sofistic problema plagiatului\”?
Consumati atata energie intr-o polemică inutila si stupida.
Sunt atatea subiecte de dezbatut din societatea de astazi! Ce relevanta are astazi trairismul, o improvizatie de la inceput?
@Adrian Niţă: bine ca am stabilit cum stă Nae, cu ideile. Totuşi rămân nişte ambiguităţi. Deci, dacă ai idei (proprii, filozofice), nu eşti filozof? Iar doctoratul sau profesoratul asigură intrarea în Republica lui Platon? Cât ar ajunge pentru expunere, tratare adecvată a unor idei (că doar nu stau în aer), un curs, două, un doctorat sau numai o carte e acceptabilă? Oare nu este şi Universitatea un mediu propriu cercetării ideilor, sau ne facem toţi scriitori?
Cu plagiatul a lămurit-o Şora: toată lumea şi-a dat seama la ce se referea Nae când prelua o idee sau un context specific. Toată discuţia este rău intenţionată. Eu cred că este şi o mare neînţelegere de ordin filozofic, aici e buba.
D-le Niţă aveţi memoria tare scurtă, vă rog nu vă supăraţi. Scuzaţi şi generalizarea, de ce oare în orice discuţie cu compatrioţii mei trebuie să repet de două-trei ori fiecare afirmaţie esenţială?
1. La fiecare dintre cei enumeraţi de mine: Eliade, Cioran, Ţuţea, Vulcănescu, Şora, Noica se regăseşte ceva important preluat de la Nae. Idei, nu doar „emulaţie”, „seducţie”. Concret. Cartea lui Eliade despre şamanism a fost inspirată de consideraţiile lui Nae într-un curs. Cioran e cel mai apropiat de Nae şi a găsit o formă potrivită de expresie „lirică” (tot vorba lui Nae).
Ce face Cioran, deşi e un imens trompe l’oeil, e „metafizic” (atenţie, nu metafizică i.e. filozofie propriu-zisă) în sensul lui Nae – nu e deloc clasic, nu e specialitatea dvs., mă rog. Metafizică fiindcă nu ţine de nimic altceva, de psihologie, fiziologie artă şamd. Lirică, adică pur subiectivă. Insist pe Cioran fiindcă aici chiar nu merge poanta cu „influenţa nefastă” pe care o susţineţi, ca toţi ziariştii. Nu vă luaţi după duo-ul diletant Petreu-Pecican, că sunt complet pe dinafara filozofiei şi cercetării oneste. Ei se fac de râs în felul dumnealor, dvs. aveţi mai mult de pierdut.
Cioran s-a dezis de Nae, de politica lui dar tot în direcţia respectivă a mers de la început până la sfârşit. Apoi, Ţuţea a căutat să refacă trăirismul dpdv. ortodox. Noica, măcar un titlu: Mathesis. Trebuie să continui? Ideile lui Eliade despre fenomenul reigios (hierofanii) s-au dezvoltat din consideraţiile lui Nae despre miracol. Sunt chestiuni studiate în literatură, de exegeţii lui Eliade, zău aşa. Glumiţi, alăturându-vă în continuare editorialului Muşat?
Cu toate acestea repet, ca şi în cazul lui Socrate sau al Academiei de după Platon, fiecare inclusiv Cioran au „căzut”, au înţeles doar parţial ideea lui Nae. Au înţeles însă, spre deosebire de dvs. că era altfel de filozof, de om – spre deosebire de dinozaurii din Universitate, şi de speculanţii de idei (cum a devenit Noica). A propune un contramodel precum Florian, cum făcea d-na Muşat deunăzi arată o gravă neînţelegere. Paradigma e complet schimbată şi paradigmele nu se compară aşa uşor… (e o mică ironie: nu se compară deloc, doar se contemplă – Nae ar zice ori se trăiesc, ori nu).
2. Când spun „context” mă refer nu atât la cel istoric, cât la cel filozofic. Nu avem cum să facem legătura între morală şi filozofia lui Nae fără să-i înţelegem filozofia. Iar dacă afirmăm că n-are filozofie, haideţi să-l lăsăm în pace, în seama ziariştilor, filologilor şamd. Atunci, e iertat ca orice neica de pe stradă sau e condamnat ca orice propagandist. Dar mi-e teamă că n-am înţelege, ca cercetători, un moment dramatic al filozofiei româneşti. Nu al istoriei, nu al politicii sau publicisticii.
Am impresia că le confundaţi. V-a îmbârligat Nae peste timp: dacă eşti doar cercetător, nu poţi decât neînţelege filozofia lui Nae! Acum pricepeţi ce-i aia CALPUZAN la modul ironic? Umblaţi cu bani falşi domnilor! Nae doar i-a pus pe masă, voi înşişi aţi luat pe cei mai noi, mai frumoşi la vedere, care miros a cerneală şi aţi plecat. Banii cei autentici trebuie să-i tipăriţi voi înşivă când vă daţi seama că cei falşi nu funcţionează. Are Nae ori altcineva dreptul să ofere orice fel de bani? Bineînţeles. În scop DIDACTIC.
3. Aţi evitat partea cea mai importantă a întrebării: doctori şi profesori cu idei proprii, originale, sau cu o viziune nouă, autentică asupra filozofiei cunoaşteţi? În România? Când vorbesc despre asta, nu mă refer la aderare (e.g. la fenomenologie sau kantianism etc.). Nae vedea filozofia altfel decât Socrate, decât Husserl Kant sau Leibniz… orice şcoală – mult mai radical.
4. Cea ce trădează faptul că nu vă interesează numai ideile. Vă interesează contextul meu şcolar, asociaţiile şamd. În atmosfera isterică de aici? Nu doresc să intru în gura lui Pecican, cine ştie ce a mai mâncat azi şi pe unde scuipă.
@Paul Cernat: vedeţi cele scrise mai sus despre termenul care vă peocupă. N-aţi nimerit-o cu Bordaş. O analogie nu e o definiţie, mai punem şi ironia… apoi, nu pricep nici „filozofii” ce face Nae, d’apoi dvs. Vă băgaţi ca musca-n lapte precum Marta Petreu, Carmen Muşat şi toţi filologii de după ’89 în probleme care vă depăşesc cu mare viteză, cădeţi şi vă faceţi praf. Nu cunoaşteţi contextul radical năist, umblaţi prin aer pedestru ca-n desenele animate. E un pic amuzant. Şi mă doare să v-o spun deoarece sunteţi cel mai echilibrat de până acum şi e mare nevoie de cronică de recepţie cum faceţi dvs.
@Mihnea Moroianu: discutiile despre „plagiatele” lui Nae Ionescu nu au inceput cu dna Petreu, ele sint mult mai vechi, din anii 20 si chiar dinainte, asa cum reaminteste si dl. Bordas. In ceea ce ma priveste, nu am facut decit sa raspund unor observatii ale autorului cartii care ma privesc. Sunt de acord ca s-a abuzat de aceste „plagiate”, fie ele reale sau (mai ales) imaginare, din ratiuni impure si cu mijloace dubioase. De aceea, cred ca actiunea dlui Bordas a fost salubra, pina la un punct.
Pe de alta parte, daca e sa stabilim valoarea filozofica a lui Nae Ionescu, „pe ce ne bazam”? Pe articolele si conferintele sale? Pe cursurile stenografiate de discipoli si aparute postum? Pe amintirile celor care l-au cunoscut? E de discutat.
Si inca: nu ar fi fost suficient ca dl. Bordas sa se limiteze la a demonstra ca Nae Ionescu nu a fost un plagiator, in loc sa relativizeze sofistic problema plagiatului?
Stimate dle Paul Cernat,
Am parcurs cu oarecare dezamăgire comentariul dvs. Nu îmi voi schimba deocamdată opinia despre buna dvs. credinţă, preferând să cred că altele sunt cauzele pentru care lectura pe care o faceţi textului meu îl „mlădiază” dincolo de limitele de rezistenţă ale materialului său.
Deşi afirmaţi că discuţia e lungă şi că ar merita purtată, poate, altădată, cea de-a doua precizare a dvs. (despre originalitate, proprietate intelectuală şi autenticitate) se situează chiar în orizontul acestei discuţii „lungi”. Cred şi eu că merită purtată, dar aşa cum văd că vă daţi seama, nu aici este locul potrivit.
Am să răspund în schimb primei precizări a dvs. cu speranţa că vom putea încheia cearta nominalistă. Modul în care interpretaţi acea frază – care, iată!, abate aproape întreaga atenţie de la ceea ce cartea pune pe tapetul unei posibile discuţii – mă nedumereşte nespus.
1. Raportul adversativ nu stă între „corsar al minţii” şi calpuzan de idei, ci între BĂTRÂN „corsar al minţii” şi un mereu TÂNĂR calpuzan de idei. De ce aţi omis primul adjectiv, nu ştiu.
2. Calpuzan înseamnă într-adevăr falsificator (de bani), nu hoţ (de mare) precum corsar. Dar, în sens figurat, calpuzan stă pentru plagiator încă de pe vremea lui Eminescu şi Caragiale (v. exemplele mai jos). Deci, „corsar al minţii” şi „calpuzan de idei” au acelaşi referent.
3. Dvs. scrieţi că sensul frazei ar fi „nu un tâlhar, ci un falsificator DE-AL NOSTRU (subl. mea)”. De unde rezultă că „corsarii minţii” Vianu şi Ralea nu ar fi „de-ai noştri”. Cum adică? Ar aparţine, ca „tâlhari”, altor naţii? Şi-ar fi exercitat meseria prin mări exotice? Ar fi piratizat, nu pe cont propriu, ci în slujba unui guvern şi în dauna duşmanilor acestuia (după înţelesul prim al termenul „corsar”). Mă tem că nu aveţi cum să justificaţi nici unul din aceste sensuri.
Cum vedeţi, sensul intenţionat de mine este şi cel susţinut de text.
Pentru că am şi o formaţie filologică pe lângă cea filosofică, permiteţi-mi să fiu pedant în chestiunea folosirii metaforice a cuvântului calpuzan. Din economie de spaţiu, iată doar două exemple luate din textele celor doi clasici ai literaturii române:
– „Oamenii cari se îndeletnicesc a topi monedele vechi ale altora şi a le preface în monede noi spre a le cheltui dânşii se numesc în piaţă calpuzani şi în literatură plagiatori.” (Ion Luca Caragiale, „Cercetare critică asupra teatrului românesc”, România literară, 1878)
– „pamfletari fără să ştie alfabetul cum se cade, plagiatori neruşinaţi, oameni cu nume şi cu titluri de contrabandă, profesori fără pic de ştiinţă, patrioţi-calpuzani” (Mihai Eminescu, [Trist este când o naţie mică…], Timpul, 28 septembrie 1878; Opere X, p. 127)
Şi, dacă nu e de ajuns, alte două exemple din autori minori:
– Raoul de Pontbriant, Un speculant calpuzan al Junimii, Bucureşti, 1880 [o cărţulie împotriva lui Dimitrie August Laurian].
– „Fanfaroni, pungaşi de ţară, calpuzani de vechi palavre” (Radu Sbiera, Poezii, Iaşi, 1906 – o prelucrare după Eminescu, aşa cum a arătat G. Ibrăileanu).
Aş putea continua cu exemplele şi de-a lungul secolului XX, dar cred că e suficient pentru ceea ce numiţi „precizie terminologică”. O aştept şi de la dvs., cu regretul că în final nu v-aţi putut abţine de la insinuări echivoce, care mă fac să mă îndoiesc de părerea mea iniţială. Rămân totuşi la ea, neputând crede că între dvs. şi alţii care au răstălmăcit expresiile „apaş metafizic”, „calpuzan de idei”, „funcţiunea epistemologică a plagiatului” există o reală consubstanţialitate.
V-aş fi îndatorat dacă orice discuţie ulterioară – în cazul în care o doriţi – s-ar purta într-un cadru apropriat. Nu pot angaja o comunicare care se vrea responsabilă într-un spaţiu lipsit de asumarea formală a responsabilităţii. Nici nu pot fi sigur că dvs. vă aparţine într-adevăr acest comentariu, din moment ce oricine poate folosi aici ce nume vrea. M-aş putea pomeni mâine că adevăratul Paul Cernat îl reclamă pe acest calpuzan de identităţi sau corsar de nume (cum văd că s-a mai întâmplat chiar aici cu alte persoane).
Cu stimă,
Liviu Bordaş
Toata discutia despre „plagiatul” lui Nae Ionescu, care vad ca este reluata si in comentariul d-lui Paul Cernat, a pornit dupa cum se stie de la un articol din „Romania Literara” in care Marta Petreu a constatat pasajele din lucrarea englezoaicei Evelyn Underhill, care apareau fara a fi mentionate ca atare in cursul de „Metafizica”. Numai ca, asa cum e bine stiut, la fel ca toate celelalte cursuri ale profesorului, si acesta a fost publicat postum, pe baza notelor stenografice ale unor fosti studenti.
Se poate insa vorbi de „drepturi de autor” sau de „proprietate intelectuala” – implicit, de „plagiat” – in cazul unor PRELEGERI UNIVERSITARE VORBITE, pe care autorul lor nu le-a tiparit niciodata in timpul vietii?
Daca nu, ma tem ca intreaga campanie pe aceasta tema seamna ca doua picaturi de apa cu ceea ce francezii numesc „canular” sau „poisson d’avril” – si care in cazul in spetza ar mai putea fi numit si inducere deliberata in eroare a publicului cititor… sau mai simplu: calomnie patenta.
Despre modul cum intelege dl. Nita sa poarte un „dialog” pe aceste teme vezi si blogul emisiunii „Izvoare de filozfie” al Radio Romania Cultural:
http://www.caslam.ro/forum/viewforum.php?f=3
Ii multumesc domnului Bordas pentru buna credinta pe care mi-o concede. Nici eu nu-i contest competenta.
Discutia e lunga si ar merita purtata, daca se poate, cu argumente rationale, dincolo de orice partizanate ideologice sau afective. Poate altadata. Pina una-alta, citeva precizari:
Formula „calpuzan de idei” NU e folosita ironic in textul dlui Bordas, cum pretinde d-sa in replica de mai sus. Sau, daca s-a vrut a fi astfel, textul infirma flagrant intentia autorului. Doua variante sint posibile aici: 1) fie dl. Bordas s-a exprimat nefericit, intentia fiindu-i tradata de limbaj, 2) fie eu si L.A. am citit gresit. Dl. Bordas va crede probabil ca e valabil punctul 2). Eu cred ca e valabil punctul 1). Nimic de facut. 🙂
Sa ma explic, totusi. Avem de-a face cu un raport adversativ in textul dlui Bordas: „nu un `corsar al mintii” (…) ci un mereu tinar calpuzan de idei, care refuza sa dispara din `identitatea si constiinta de sine a romanitatii`”. Cu alte cuvinte, nu un tilhar, ci un falsificator de-al nostru… Scuze, dar nu merge, nici macar ca ironie!
In al doilea rand: „scamatoriile intelectuale” in chestiunea plagiatului ii apartin, in egala masura, lui Nae Ionescu. Aici s-ar cuveni, cred, sa nu confundam notiunea de „originalitate” (a ideilor) cu cea de „proprietate intelectuala”. E o chestiune in care un filolog e cel putin la fel de in drept sa in drept sa se pronunte ca si un filozof. De ce? Pentru ca proprietatea intelectuala nu se refera doar (sau in primul rind) la „idei”, ci in primul rind la text, co-text si context, i.e. la ansamblul discursiv din care fac parte ideile in cauza.
E adevarat, nici Platon, nici Aristot, nici Plotin sau Toma d`Aquino nu faceau parte dintr-o cultura unde functiona legea drepturilor de autor. Chiar si la Voltaire discutia ramane de purtat. Totusi, nimeni nu le pune „originalitatea” filozofica sub semnul intrebarii (in treacat fie spus, Platon nu l-a „plagiat” pe oralul Socrate). As fi insa tare curios sa stiu cum intelege dl. Bordas chestiunea „originalitatii” in filozofie. Argumentele teologice ale lui Nae ma lasa rece, recunosc, mai ales ca le putem discuta in cunostinta de cauza doar pe lumea cealalta, nu in lumea noastra sublunara unde, vrem-nu vrem, cu totii il plagiem pe Creator. 🙂
Autenticitatea organica/trairea ideilor la care face trimitere Nae se refera mai curind la filozofare decit la filozofie. Poate (si) de aceea maestrul brailean a refuzat sa publice carti, preferind pedagogia „socratica”, publicistica sau conferintele. In fond, nu-i asa, noi romanii facem parte dintr-o cultura preponderent orala, taraneasca, fatza de al carei spirit Nae s-a vrut fidel…
Deci, domnule Bordas, mai multa atentie la „discurs”. Mai multa precizie terminologica si mai putine subtexte ambigue sau – Doamne fereste! – manipulative v-ar face mai convingator si, in orice caz, mai clar.
Mi se pare aproape de necrezut ca un filosof de o asemenea anvergura si eruditie, cunoscator personal a „vreo 50 de profesori care se ocupa de Leibniz” sa nu fi auzit de teza de doctorat a lui Nae Ionescu, Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik (Logistica ca o nouă încercare de definire a matematicii) sustinuta in 1919 la Universitatea din München, cu profesorul Alfred Bäumker, a carei traducere a fost publicata in 1992 de prof. Alexandru Surdu in paginile revistei Astra, iar un an mai tarziu in volumul „Nelinistea metafizica”, la Edituras Fundatiei Culturale Romane. Si atunci, ce rost o fi avut panseul cu privire la profesorii fara doctorat?
(In treacat fie zis, „bietul” Nae n-a fost decat conferentiar: dar desigur ca si asta contravine flagrant regulilor de la Bologna…)
Domnule Nita, articolul respectiv e la pagina 2 (nr2/2011) si se numeste \”Bucuresti-Freiburg-Athena. Numai dus\” iar confuzia in legatura cu \”Kehre\” despre care vorbeste dl Bordas se gaseste in articolul de pe blogul dlui Pecican catre care am pus un link mai sus (il reiau:
http://ovidiupecican.wordpress.com/2011/02/13/noi-tentative-submarine-in-marginea-scufundaciei-filosofice-iii-heidegger-parcarea-obligatorie/
Articolul e un raspuns la un lung comentariu postat de cineva in subsolul intrarii de pe acelasi blog unde dl Pecican preluase articolul din \”Timpul\” la care m-am referit mai sus (adica aici: http://ovidiupecican.wordpress.com/2011/02/05/mitul-scufundacului-filosofic-bogdan-minca-martin-heidegger-si-filosofia-greaca/). Acum cred ca e clar.
Pe de alta parte, va dau dreptate domnule Nita, aceasta e o dezbatere (de fapt, mai mult o cearta) secundara, alte lucruri ar fi mai important de discutat in legatura cu cartea dlui Bordas.
Lui ,,Andrei”: În ,,Timpul” nr. 2, 2011 (şi nici în vreun alt număr) nu există art numit (ştiu asta, pt că de 4 ani am rubrică permanentă în această revistă).
Agonistului: 1. Nu susţin echivalenţa dintre a avea anumite idei şi a fi filosof. În cazul de faţă, NI a fost o emulaţie pt filosofie, un stimul pentru Noica, Eliade, Cioran etc.; 2. Contextul este important, dar nu scuză pe nimeni (nici de a fi fost filosof, nici de a nu fi fost; nici de a fi fost extremist, nici de a nu fi fost); 3. Fără lucrări e posibil să existe 1-2 prof univ în Occident, dar fără doctorat mă îndoiesc. Fără să mă laud, cunosc zeci de profesori din toată lumea (numai cei care se ocupă de Leibniz, şi pe care îi ştiu personal de la congrese, sunt vreo 50) şi nici unul nu este lipsit de titlul de dr.; 4. Ar mai fi multe de discutat, dar nu are rost să vorbesc despre filosofie şi moralitate cu o pers care e lipsită de verticalitatea necesară prezentării. Nu are rost să mă lupt (de la ,,agon,,) în argumente, cu o umbră care poate rosti orice la adăpostul anonimatului.
Matei = Ion Dinvale = L.A. = alte pseudonime pe care le-am deconspirat deja. Traiasca tehnologia.
uitati aici:
http://ovidiupecican.wordpress.com/2011/02/13/noi-tentative-submarine-in-marginea-scufundaciei-filosofice-iii-heidegger-parcarea-obligatorie/
Domnilor Adrian Nita si „Matei”, nu stiu de ce aveti atatea nedumeriri, e cat se poate de evident (pentru cine urmareste revistele culturale) cine e acel semidoct la care se refera Liviu Bordas. Probabil ca n-a vrut sa-i dea numele din politete, ca sa nu-l faca de ras chiar in fata tuturor. Nu cred insa ca respectivul semidoct (cu antecedente in materie !) merita atata menajament, asa ca am sa-i dau eu numele: e vorba de Ovidiu Pecican (v. cele doua articole pe care le-a publicat despre carte dlui. Bordas, unul aici si unul in „Timpul”, precum si „recenzia” la cartea lui Bogdan Minca, in „Timpul”, nr pe februarie)
… atunci cand adversarii inarmati cu lungi liste de delicte ideologice si citate masluite iti ofera aceasta ultima sansa de reabilitare – este desigur o proba de insuportabila intolerantza si crasa abatere de la regulile elementare ale dialogului intelectual. Din acest punct de vedere nu pot decat sa-i dau dreptate filosofului Adrian Nitza. Ca si in privintza inexistentzei unei „scoli” a lui Nae Ionescu – demonstrata prin inexistentza urmelor lasate in cultura romana de un Vulcanescu, Bancila, Noica si… tutti quanti.
Cat despre incalcarea de catre pseudo-profesorul N.I. a principiilor de promovare stabilite prin actuala la lege a Educatiei si prin prevederile acordului Bologna – as propune ca forumurile abilitate sa se pronunte cat mai repede, luand masurile legale care se impun!…
Stimata redactie si stimati cititori,
Noul text plin de epitete dispretuitoare si minimalizante la adresa celor care l-au criticat (ma numar printre ei) pare definitoriu mai mult pentru cel care l-a scris decit pentru ci, pasamite, descrisi. Dl. Liviu Bordas pare sa dea pe dinafara. Cum, insa, eu i-am dedicat deja prea multa atentie, il las in plata Domnului sa isi etaleze umorile dupa bunul sau plac. N-as vrea sa contribui mai mult la gloria publica a domniei sale. Altminteri, multa sanatate tuturor!
D-le Niţă mă înşel eu sau parcă deunăzi eraţi de acord că Nae are idei? Vorbeam într-un context anume, că de alea culinare nu suntem interesaţi, zău. Doriţi să vă citez?
Eu înţeleg pe undeva iritarea d-lui Bordaş deşi cred de asemenea că ar putea fi mai precis. În România e groaznic, nu merge decât cu „muieţi îs posmagii” şi când moi posmagii vor să-i şi mesteci. Cu saliva dumnealor. Nici cu copiii de ţâţă nu e aşa greu.
Pe de altă parte d-le Niţă deşi sunt de acord că Nae are probleme etice, iar în legătură cu filozofia lui e relevant – nu cred că dl. Bordaş trebuie neapărat să se ocupe de aşa ceva. Iar fără un context adecvat, al lui Nae, nici nu se poate pune problema.
În fine, discuţia merge în continuare tendenţios. Nici Socrate nu avea dreptul să se considere împuternicit de zeu că n-a arătat nimănui patalamaua – apoi ce să mai discutăm, a fost condamnat legal, ba a mai şi enervat „juriul”. Iar Nae era parcă lector, nu prof. univ. Cu doctorat.
Apropo există până şi în Occident profesori universitari fără lucrări şi fără doctorat. Nu-s mulţi… dar fără idei, vai de mine, puzderie! Pe cei cu idei, în viaţă, îi număr tot pe degetele de la o mână. În România, nu cunosc nici fără doctorat (legitim sau nu), nici cu idei. Dvs.?
Deci ce ne-a rămas de discutat? moralitate şi filosofie la NI. Vă rog, îndrăzniţi. În contextul politico-isteric de azi, (pun intended) e teribil de riscant. Vin grămăticii, vin italieniştii, vin poeţii, redactorii şefi, toată lumea se bagă! Rockerii mai lipsesc.
Bordas asta ma enervase ca i se da atata atentie pentru cartea aia a lui, publicata la o editura de fite intelectuale. Sase articole si cu asta sapte – e mult pentru un debutant, chiar daca la Humanitas. Dar dupa ce citesc comentariile, omul imi devine chiar simpatic. Din cate bag eu seama, el scrie despre una si toti comentatorii se iau de alta. De ce scrii dom’le despre subiectele pe care ti le alegi singur, cu egoism, si nu despre ce vrea poporul cititor? O sa cumpar si eu cartea. Bine faci ca nu-ti pierzi vremea pe forumuri din astea. Ma car si eu.
Domnule Bordas,
Cand scrieti despre „graba condeiului si betia de cuvinte” v-ati uitat in oglinda? E vorba despre persoana dvs?
Din acest ultim text – cu sau fara ghililemele puse unde trebuie – n-am inteles nimic. Cu cine va razboiti? inteleg ca intr-o polemica exista persoane reale, care se confrunta civilizat. Intr/o polemica e nevoie sa se dea nume si citate. In absenta acestora, e doar batutul cu gratie a apei in piua. Stilul acesta aluziv, pe care-l practicati, domnule Bordas, nu este destinat cititorilor revistei, ci doar prietenilor dvs, cu care comentati textul – la bere, eventual, hahaind cu subinteles.
Va rog, cand polemizati, spuneti-ne cu CINE polemizati, altfel totul pare o pocnitura a pliciului de muste.
Si, intr-adevar, sunt perfect de acord cu domnul Adrian Nita: ar fi trebuit sa-i aratati mai mult respect domnului Paul Cernat si sa polemizati cu argumente.Se vede treaba ca v-ati facut un obicei sa va expediati toti preopinentii care critica cartea pe care ati scris-o.
Dragă Liviu
Te rog să fii de acord că redacţia revistei ,,Observator cultural” s-a dovedit foarte corectă şi foarte amabilă cu tine, în condiţiile în care ţi-a acord cu generozitate atâta spaţiu în care tu, te rog să nu te superi, nu ai spus nimic. În textul de faţă vorbeşti aluziv, cu referiri generale şi la texte pe care numai tu le cunoşti (căci nu dai nume şi nu faci trimiteri la acele texte). Nici măcar cu privire la textul lui Paul Cernat nu doreşti să discuţi lucrurile de fond. Îţi propun câteva tema de reflecţie (sau de discuţie, dacă eşti de acord): moralitate şi filosofie la NI; poate fi cineva prof univ fără lucrări? poate fi cineva filosof fără să aibă vreo idee filosofică? poate fi NI un model pt generaţia de azi? a creat cu adevărat NI vreo şcoală (dacă da, care este; dacă nu, de ce)? etc., etc.
Stimate domnule Bordas,
Au fost scoase ghilimelele, acolo unde nu trebuiau sa apara.
De asemenea, pentru a nu se crea nici o confuzie, am trecut data scrierii acestui articol.
Stimaţi redactori,
Nu obişnuiesc să intervin cu comentarii pe paginile revistelor on-line (nici măcar sub pseudonim, cum par să-şi închipuie unii), dar de această dată mă obligă o eroare redacţională, care ar putea genera noi diversiuni şi discuţii inutile.
Referirea pe care o fac la p. 121 din carte nu este un citat, ci o parafrază. Vă rog să verificaţi textul trimis de mine. Ghilimelele vă aparţin. Nu înţeleg de ce le-aţi introdus. Sper să nu aibă vreo legătură cu celălalt articol pe care l-aţi publicat sub această rubrică.
Cât despre referirea mea la trei articole plus o replică (deci patru articole), trebuie ţinut cont de faptul că am scris articolul în 20 februarie. Data era trecută la final, dar a fost omisă la publicare. Celelalte două articole sunt: „precizările mele din numărul 562” şi un nou articol în numărul 564 (25 februarie).
Cu aceasta, nădăjduiesc ca într-adevăr să nu mai trebuiască să intervin într-o chestiune care, încă de la început, a fost deviată de la obiectul ei.
Liviu Bordaş
Am gasit sase articole despre aceasta carte in Observator cultural:
http://dev.observatorcultural.ro/Eroul-romantic-si-filozoful-charismatic*articleID_24664-articles_details.html
http://dev.observatorcultural.ro/Inca-o-victima-a-lui-Nae-Ionescu*articleID_24798-articles_details.html
http://dev.observatorcultural.ro/PRIMIM-LA-REDACTIE.-Prin-Estul-salbatic-Apasul-metafizic-si-cowboy-i-presei*articleID_24920-articles_details.html
http://dev.observatorcultural.ro/Intoarcerea-calpuzanului*articleID_24945-articles_details.html
http://dev.observatorcultural.ro/AVALON.-Contraargumentare-si-stil*articleID_24946-articles_details.html
http://dev.observatorcultural.ro/Modele-si-contra-modele-in-cultura-romana.-Pornind-de-la-Nae-Ionescu*articleID_24977-articles_details.html
Si o multime de comentarii pe langa subiect.