Pe urmele coniacului Naville

La mai bine de trei decenii după explorări documentare în arhive şi biblioteci din centre universitare helvete, cu rezultate concretizate în două numere consecutive din Secolul 20 (la începutul anilor 1980), păşeam din nou pe străzile cu nume sonore ale Genevei. O bună prietenă, fostă colegă de editură odinioară, stabilită între timp pe cosmopolitul ţărm al Lémanului, mi-a oferit invitaţia unei agreabile vizite turistice. Implicit, mi-a deschis perspectiva reluării firului unora dintre investigaţiile zonale de altădată. Pînă a apuca să realizăm bucuria revederii, ieşeam din perimetrul aeroportului Cointrin şi, străbătînd arterele arondismentului Châtelain, urmăream fluxul dus-întors al troleibuzelor ce asigură legăturile cu destinaţia Vernier. De la volanul automobilului personal, Ludmila găsea nimerit să-mi reîmprospăteze informaţia despre toate aceste nume de aşezări cu vocaţie a independenţei rurale îndelung probate, ceea ce nu le împiedică, astăzi, să prospere, integrate în traficul intens urban. Bănuia (şi nu greşea) că simpla lor pronunţare va reverbera, pentru mine, în pagini de istorie. Fusesem la Vernier într-un adevărat pelerinaj, pentru a reconstitui împrejurările anilor de educaţie gimnazială petrecuţi acolo de Alecu Russo, după 1830. Localul şcolii de atunci se păstrează intact (ca sediu de primărie), străjuit de arbori impozanţi, ajunşi la dimensiuni care permit a crede […]