Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Pe viaţă şi pe morţi
un cristian – Morţii Mă-tii
- 18-05-2012
- Nr. 624
-
Paul CERNAT
- Literatură
- 33 Comentarii
Să ne imaginăm o clipă cum ar suna, pentru un librar care se respectă, solicitarea unui cumpărător oarecare: „Cumpăr şi eu Morţii Mă-tii“. Sau cum ar reacţiona o editură mainstream în faţa propunerii de publicare a unui asemenea titlu (sîntem mult mai puţin emancipaţi decît ne place să credem…). Deja, în 2010, organizatorii Tîrgului Gaudeamus i-au cenzurat romanului cu pricina titlul în revista-program: nu era educativ. Numai că sub acest titlu-şoc, al unei înjurături ce-l loveşte-n plină figură pe ipocritul cititor, un cristian, alias Cristian Cosma, ne întinde o capcană. Anunţat prin publicarea fragmentară în cîteva antologii şi reviste literare, romanul său de debut, publicat la editura pe care o conduce, este, înainte de orice, cartea unei revolte genuine în faţa vieţii (şi a morţii), definitorie pentru psihologia unei generaţii literare. De vreo 15 ani încoace, de cînd, ca student bibliolog, împărţea pe holurile Facultăţii de Litere din Bucureşti revista-experiment Radical din cap pătrat, urmată de edituri în regie proprie (fără ISBN) unde a scos numeroase microvolume ale noilor poeţi, un cristian s-a ilustrat ca un bun manager cultural pe speze proprii, dedicat trup şi suflet literaturii vii. A fost, totodată, „sufletul“ organizatoric al fracturismului şi al predouămiismului poetic […]
@Mihnea Moroianu: Suparat? Dimpotriva, mi-as dori sa am cit mai des parte de interlocutori ca dumneavoastra, cu care sa fiu (uneori) in dezacord! 🙂
M-am bucurat să văd că n-ati rămas complet supărat pe mine.
Asta mă va incuraja nu numai să vă citesc viitoarele cronici (as fi făcut-o oricum) ci si să-mi formulez eventualele
obiectii la ele, intotdeauna insotite de aceeasi sincera pretuire.
Despre „Hartie igienice” (si in genere despre Marius Ianus) pot admite că un plus de informatii m-ar putea aduce la o opinie ceva mai nuantată; despre „MM” consider că am aflat toate cele necesare din textul unui recenzent in a cărui capacitate de notare a esentialului faptic am o deplină incredere, si care sunteti chiar dvs; cat despre „Băgău”…
aici recenzentă mi se pare ca a fost chiar autoarea, prin titlul
de o atat de imensă fortză evocatoare si sugestivă, incat pentru un om de varsta si formatia mea (una mai prăfuită si mai invechita decat alta) lectura cărtii propriu zise nu s-ar putea traduce decat printr-o inevitabilă deceptie.
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Astept să-mi detailati candva viziunea asupra „moralitătii de dincolo de morală”; sunt primul care să recunosc că Sade, bunăoară, era in felul lui un moralist – doar că, vorba tot a bietului Nietzsche, ceea ce-i reprosez este tocmai excesul de „moralină” (bineinteles una de un tip foarte ‘special’)…
@Mihnea Moroianu: nu va dau dreptate. As putea sa va raspund punct cu punct, dar e atat mult de discutat incit spatiul acestui forum devine insuficient… Voi medita insa la cele scrise de dvs.
„Estetismul amoral” nu e atit de amoral pe cit credeti. Doar ca are o alta moralitate.
Hm, e rost de scrierea unui tratat 🙂
Imi place sa cred, totusi, ca veti trece de bariera titlurilor in cazul unor carti precum „Bagau” sau „Hirtie igienica” (ca nu mai zic de cartea lui un).
A se citi de urgenţă comentariul, omagiu-rătăcit, “##”, la “A murit Irina Mavrodin”
Cui i, cuiul lui Pepelea sau punctul pe “i”, se adresează LiteraturA, cine poate mîine-poimîine va scrie LiteraturA, unde sîntem-a ajuns cultura în România. „un cristian” oare unde se află printre aceste meandre. DAR CRITICA cu-a ei critici studioşi ?
Ar trebui să mulţumim acestui “braşov”, cu siguranţă şi cu mare nelinişte nu este deloc O BRAŞOAVĂ.
AviZ amatorilor, cititorilor, scriitorilor “talentaţi” de “Litera-tură”, AVIZ criticoşilor ŞIK, care cred că ………….avangarda fracturînd sparge piaţa şi dă tonul.
Nu este nimic de adăugat, totul curge de-acolo de unde nu mai ştim HARUL.
Mulţumesc “@brasov” şi celor care vor pricepe o iotă din adevărul SPIRITULUI cuvintelor spus-scrise-vorbite întru adevăr şi CUVÎNT.
Aşteptînd un răspuns, dezmăţul distrugerii CULTURII, continuă
Cu bucurie citind rîndurile simple, clare şi răspicate, ale domnului Mihnea Moroianu, care pun mai desluşit şi concret Problema VALORII Literaturii şi Culturii Româneşti de astăzi, de altfel ce încercam, de mult şi de fiecare dată să STRIG din freamătul gîndurilor răzvrătit-strivite de tăvălugul NON-Culturii sau chiar a A-Culturii, bine propovăduită de la sosirea Comunismul şi continuată şi azi, cu toate efectele colaterale dezatruoase pe care încerc, nu sînt singurul , să le subliniez cu fiecare ocazie, Aştept, Aşteptăm (cred, sper, toţi) o trezire în ultimul ceas, a celor care au rămas la catedrele, manetele, bordul Culturii Româneşti, mai mult decît muşcată de o căpuşă nesăţioasă şi EXTREM de ROŞIE deja plină de sînge, de sînge de mult-mult sînge.
Este, rămîne foarte Curios cum, incapacitatea de mobilizare este cvasi-TOTALĂ că să nu spun TOTALIRISTĂ, chiar şi azi. Este adevărat CĂPUŞA s-a transformat între timp (din decembrie ’89) în CHIŢIMIE.
Atîta vreme cît mai există astfel de voci, care să sublinieze derapajele (eufemism) Culturii şi Propagandei Culturalnice actuale, deşi imperceptibilă, mai există cred “o speranţă” tot aşa cum există atît de vizibil “un cristian” ( tare mi-e frică că există mai mulţi)
Sper ca toate acestea să nu sune prea Caraghios, deşiiiiiii…………….
Stimate domnule Cernat,
Tot pedalând pe ideile de „avangardă”, „revoltă” şi “inocenţă lăuntrică” exprimată prin supradoze de limbaj obscen, nu păreţi a realiza câtuşi de puţin că toate aceste găselniţe ale deceniilor 3 şi 4 din secolul trecut şi-au pierdut demult orice urmă de noutate şi oferă astăzi spectacolul mai mult decât penibil al unor bătrâne comerciante ale iubirii etalându-şi în manieră provocatoare farmecele ofilite, aflate în plină trecere spre stadiul final – acela de “hoit” din cunoscutul poem al lui Baudelaire. (Cf. observaţiilei foarte la obiect din primul comentar al „Cititoarei ipocrite”.)
Am înţeles perfect că pentru dvs criticul nu trebuie să creadă în artă şi nici să scrie pentru cititorii săi – dar până unde poate el totuşi subestima inteligenţa celor care-l citesc? Cum se împacă principiile unei minime onestităţi intelectuale cu vehicularea unor construcţii teoretice demult expirate, prezentate drept ultimele cuceriri ale faimoasei emancipări, dar neoferind altceva decât cufundarea ireversibilă în vulgaritate şi “moral insanity”?
Cât despre “urâţenia lumii” împotriva căreia ar protesta chipurile produsele lui “un” şi ale celor ca el – şi aici vă găsiţi într-o totală eroare atunci când le aplicaţi termenul de literatură: pentru simplul motiv că “adevărata” literatură (ca şi orice altă formă de artă) s-a bazat din totdeauna pe descoperirea şi descrierea FRUMUSEŢII, nicidecum a urâţeniei, care e infinit mai accesibilă, şi se confundă în fapt cu banalitatea şi platitudinea la care oricine are acces nelimitat, fără a mai recurge la niciun fel de intermediar: de aici redundanţa şi inutilitatea – iar în ultimă instanţă MINCIUNA artefactelor de tipul celor pe care vă străduiţi să le asiguraţi dreptul de cetate în “literatura noastră actuală”. (O literatură pe care în mod evident o consideraţi ca trecând printr-o fază sănătoasă şi promiţătoare a evoluţiei sale, ilustrată de construcţii solide şi titluri apetisante, cum ar fi, cum ar fi “Băgău” sau “Hârtiei igienică”…)
………………………………………………………………………………………………
Da, sunteţi cu adevărat un om de talent, dar ale cărui excese şi orbiri de diverse ordine (inclusiv estetic) ilustrează cum nu se poate mai clar consecinţele devastaoare ale “estetismului amoral” (sau exacerbat până la transformarea în contrariul său) care a constituit unul din articolele de credinţă ale modernismului artistic de pretutindeni. Toate acestea vă plasează în postura de neinvidiat a unui preot predicând ateismul de la amvon – sau a unui profesur de politici publice pledând pentru propagarea drogurilor şi a prostituţiei pe baza unor subtile argumente extrase din opera lui Derrida sau Sloterdijk.
Întrebare: din cine ar constituit fi până la urmă publicul fidel al unui astfel de profesor-imoralist? Oare nu dintr-o masă de indivizi extraşi din drojdia societăţii – în esenţă prostituate, drogaţi şi derbedei de diverse tipuri?
Inutil să precizez că la aceste întrebări nu mai aştept vreun răspuns diferit de cel la întrebarea despre Ultimul Om al “Sărmanului Fritz”…
În lumea clonajelor de azi vom mînca în curînd numai “pliznăi”, vom citi “pixtrinlitură” şi vom trăi virtual bucuria şi arta. OARE ?!?
LA ŞES apele se mai liniştesc un pic şi pe alocuri chiar se şi limpezesc.
Apar detaliile, învolburatelor entuziasme de suprafaţă le iau locul privirile înspre adîncurile pietrelor milenare, rădăcinilor cele profunde, adevărurilor bătătorite pe care chiar dacă nu pare, orice avangardă stă bine ţeapăn, evident natural, hrănindu-se din ale lor seve îmbătrînite, bolnave şi plictisite.
Clarificări pe ici pe colo, mici explicaţii, detalii, reaşezarea în matca unor simple adevăruri banale, clasice, pentru unii obositoare şi depăşite, bucură ochiul şi spiritul, alină durerea.
În ograda „aceasta” cei care din pasiune şi dragoste pentru literatură şi artele frumoase sînt
hărăziţi cu misiunea de-a avea grijă şi îndruma, au rolul, printre altele, de a deosebi şi tria în funcţie de specie, originalul-originar de buruieni, intruşi, falsuri şi clonaţii care dau năvală năpădind aloiul cel bun.
Cît despre avangardisme, trimbulisme, fracturisme, fripturisme şi alte cl-ISME iubitoare de ierarhii, nume, catedre şi recunoaşteri ante-post-factum, ar trebui să nu uităm, dacă nu cumva cultura NON-Memoriei nu a fost deja, transformată de la ’48(1900) încoace, într-una a A-Memoriei, că toate marile Noutăţi şi curente novatoare au ţîşnit, hrănit şi renovat, din Tradiţii Seculare de artă şi Cultură. La NOI, societatea, lumea, viaţa, cultura, Spiritul au fost mai mult decît Fracturate, au fost căsăpite, distruse, anihilate-asasinate. Cînd un TRUP este multi-milionar fracturat înloc să căutăm a vindeca, reface, betona, pune-n ghips, reaşeza în matca pierdută, NOI fugim înainte în avangarda unei culturi bolnave uitînd cu desăvîşire ARIER-garda cea Esenţială supravieţuirii şi salvărilor ultime.
Apropierile sau comparaţiile, de sau cu Nichita Stănescu, ca şi cu ceilalţi mari artişti, talente şi genii ar trebui făcute şi folosite cu precauţie şi parcimonie.
Azi în lumea în care ORICE ESTE ORICE în special literatură, în care fiecare este „artist” , creator, geniu, sau genial, Încurajarea şi formarea noilor generaţii de scriitori şi de artişti este cu atît mai mult o muncă necesară şi grea, responsabilă şi excepţională, care cere multă cumpătare, atenţie, răbdare, deosebită abnegaţie şi cunoaştere. Curaj celor care au această atît de grea şi subtilă misiune.
Nimic nu e pierdut, de noi depinde ce şi cum Creşte(m).
@cititor curios: intrebarea e legitima. Calitatile romanului sint – ca sa mai fac o metafora critica – cele specifice unui sprinter (viteza, explozie), nu ale unui alergator de rezistentza. Cartea are verva, intensitate si autenticitate de „strigat primar”. Ceea ce ii lipseste e o constructie mai elaborata, in relief, o anumita rabdare in compozitie, o subiectivitate mai… distantata. In plus, ultimele doua capitole sint cam „lipite”. Nu-i bai, scrierile de avangarda nu sint (decit prin exceptie) „capodopere” si nici nu-si propun asta.
un cristian e mai mult un poet decit un romancier, dar a reusit sa scrie un roman cu personalitate, care „trece ecranul”. Evident, cine nu gusta avangarda, va strimba din nas la lectura lui din principiu.
In legatura cu „trimbulind”: ati citit Nichita Stanescu? „Noi nu vrem sa fim geniali/Noi vrem sa fim trimbulinzi”. un cristian nu e genial, e trimbulind. 🙂
Dar, domnule Paul Cernat, din moment ce este o carte cu
„implicaţii existenţiale dintre cele mai grave”, in care
„coprolalia, scatologicul nu au nimic obscen, fiind răscumpărate de puritatea interioară a perspectivei naratorului”, devenind „pretextul unor sfîşietoare declaraţii de dragoste”; din moment ce „colcăie de personaje ataşante şi de situaţii bulversante”, iar „imaginea realităţii sociale, oricît de şarjată în aparenţă, este cît se poate de realistă”; din moment ce autorul ei face dovada capacitatii de „a ridica toate cele la puterea unei naraţiuni reprezentative pentru o lume, un stil de viaţă, o generaţie”etc, etc… ne puteti cumva explica ce-i mai lipseste unei scrieri atat de remarcabile pentru a fi „o mare carte” in adevaratul sens al cuvantului?
Va multumesc!
PS Ce inseamna „trimbulinde”?
De NU, face desigur parte din valsul cel mazurcă căluşei
pe claiele grămadă-a-acestor nu doar picante vremi
pierdute-ntr-un delir de crime ruşinoase şi depravaţi ahei.
AHOE ! CER SENIN !
@Mihnea Moroianu: multumesc de lectura (a articolului si a cartii lui Radu Mares. In paranteza fie spus, indiferent de gusturile noastre care diverg, atat cartea lui Radu Mares, cit si Provizorat sint carti ale unor prozatori profesionisti).
Stiti cum e? Exista o arta/literatura de avangarda la care publicul larg sau mai traditional percuteaza mai tirziu si mai greu, din varii motive. Cind se intimpla sa comentez asa ceva, inevitabil scriu pentru un public mai restrins. Imi permit sa citez din memorie dintr-un articol mai vechi al Simonei Sora: criticul literar n-ar trebui sa scrie pentru public, nici pentru autori, ci pentru literatura. Iar literatura care merita e de atitea feluri…
Sint de acord cu dvs. in antipatia fatza de generationisme. Sunt de acord „in general” si in dezacord „cu amanuntul”. In interiorul unor trenduri generationiste se intimpla sa apara insa carti care fac diferenta. Spre exemplu, Poemul invectiva al lui Bogza e o carte de poezie adevarata, spre deosebire de atitea plachete de maculatura avangardista minora. Am parcurs nenumarate porcarioare douamiiste, dar cartea lui un, va asigur, nu face parte dintre ele, ci face diferenta printr-o serie de elemnte care tin, pur si simplu, de literatura buna dintotdeauna. un se revolta impotriva uriteniei lumii raspunzindu-i cu aceeasi moneda (lingvistica), dar cu o hipersensibilitate de copil mare, idealist, timid si rebel in acelasi timp. Cititi-i cartea cu atentie la felul in care se raporteaza la moartea celorlalti, la moarte in general. S-ar putea sa imi dati dreptate.
Nu spun, intr-adevar, ca „Mortii Ma-tii” e o carte mare. Ar fi deplasat. Nu spun nici ca „trebuie” sa va placa, dumneavoastra sau altcuiva. Spun doar ca e cartea unui scriitor adevarat si ca trebuie judecata in genul ei, in raport cu ceea ce isi propune.
@maria, o cititoare ipocrita: ma complexeaza virtuozitatea lui @Pierre. Noi, astia mai rudimentari, nu mergem cu intelegerea decait pina la „Tiganiada” si „Levantul”, dincolo de ele simtim, asa, un vertij 🙂
@Paul Mihalache: multzam, dar am banuiala ca si Vian, si Sade le-ar provoca aceleasi reactii, firesti intr-un fel, si care ar merita un articol aparte. Despre pornografia in arta a scris, foarte intemeiat, Mircea Vulcanescu in anii `30, domnul Moroianu sigur stie despre ce e vorba. A bon entendeur…
Azi e luni, bă! DA BĂ ! da’atunci era o zi de joi !
Mi-aduc atît de bine aminte, ca azi, intrasem ca de-obicei în librăria aia de pe bulevard zicîndu-mi în barbă “ce cărţi or mai fi apărut, ia să văd !”. Pe tarabe cărţi în rafturi cărţi, frumos, multe, colorate, diverse. Dau o tură, privesc, răsfoiesc una două cînd colo deodată
HOP ! printre ele “O ÎNJURĂTURĂ “ se zbătea, striga, se foia, scuipa roşie dezpeliţată ca un cap de …. drac găurit drept în creştet, aşa cam ca o crestătură, era să leşin, nu mi-a venit să cred. Autor nema ! Iaca, nene, o carte de înjurături româneşti, ca şi cînd românii ar mai avea nevoie să înveţe de-astea, le ştiu pe toate, variante, ‘n argou, în ţigăneşte, trunchiat, prescurtate, sms, poetic, artistic, golăneşti, literare, românul ştie tot le ştie pe toate. Am rămas mască. Am cerut cu jenă, domnişoarei jenată sau de loc , cît costă cartea cu “ÎNJURĂTURA” despre înjurături. Mi-a zis preţul, nici nu mai conta, şi mi-a exlicat că-i un roman devenit în trei săptămîni cult premiat la vogă şi teribil teribilist că e noul vag fracturist că e formidabil şi că merită pe bune citită-citit-cumpărată. Autorul ? “un cristian” mi-a răspuns ! “unu’ singur?” am făcut eu o glumă la care s-a uitat înţepător, depărtîndu-se un pic spre alte rafturi cu alte cărţi spre alţi cumpărători, de parcă aş fi fost depăşit şi retrograd, un îmbuibat, un în-fundat, un rahat în-vechit, cu mentalităţi în-apoiate, ce mai, un analfabet.
Singur deodată, am luat cartea de pe tarabă, fierbinte şi tremurîndă, şi-am început s-o răsfoiesc, citind pe sărite ici colo cîte-o pagină-două. Am clătinat din cap bătrîneşte, mi-am scuipat în sîn, zicînd, piei drace, şi-am ieşit în-tristat de starea deplorabil-lamentabilă a naţiunii privită acum prin prisma literaturii. Am mai zis, bădărănii, mucoşii nu mai ştiu altceva, e normal şi-am ieşit pe trotuar în plin soare şi aer poluat, mi-a făcut bine ! Mult bine !
De-atunci am trecut ca de-obicei în fiecare joi,dar am trecut şi-ntr-o miercuri şi-un marţi, intrigat de fiecare dată de “ÎNJURĂTURA” aia aşteptînd strigînd racolînd muşterii, răsfoind-o de fiecare dată cîte un pic doar doar oi pricepe şpilul ideii, poanta poveştii, bucuria scriiturii, cursivitatea frazelor, noutatea stilului. Domne NIMIC NOU, ce-i în viaţă e şi-n carte, IDENTIC, şi viciversa, porcării, naivităţi, bancuri, miştouri de mahala, inteligenţe de doi bani, jeg, mult jeg, mizerie, multă mizerie, şi la cap şi la trup, şi la tot, colcăială de urîţenii, perversităţi, obsesii şi frustrări de la cele sexuale pînă la mai toate cele-omeneşti depravate şi stîlcite de-atîta teroare şi creier terci de prin beciurile supraetajate urbanistic concetraţionar metastazic de la ’48 încoace fără temei , fără milă.
Tot aşa, din uimiri şi mirări naiv-cretineşti, nostalgii-româneşti capcane suave şi dure şi chiar intrigat la-nceput de “ÎNJURĂTURA” de pe copertă, de fără autorul “un cristian” oarecare, cred am reuşit pînă la urmă, pe sărite, pe sponci, pe bucăţi să citesc cel puţin jumătate din “ÎNJURĂTURA” aia de care mi-era ruşine şi începuse să-mi fie crunt, lehamite pînă aproape de revoltă şi ură, pînă la greaţă şi vomă . Am mai avut încă odată confirmarea depravării patriei mume şi-a morţilor ei săracii, nevinovaţi, de parcă aş fi avut nevoie, de parcă n-aş fi ştiut, Toma necredinciosul, ce mai ! Iartă-mă Mamă !
Ţin bine minte şi azi, era o zi de joi, cînd mi-am jurat că n-am să mai citesc niciodată “literatură” modernă realist postcomunist-românească. Niciodată !
Interesant ca Paul Cernat nu percuteaza defel la opera textualista a lui pierre – remarcabila – si nu de ieri, de azi… Mie mi se pare mult mai consistenta decat „Tiganiada” si „Levantul” la un loc…. (ma gandeam – intr-un anumit fel – chiar si la „Incidentals” sau „the Plaint of the Rose”). Nu este un text usor de definit. Generic, ar fi, hai sa spunem, mai degraba un fel de secventa recursiva dintr-un apolog existential. Patimas indreptar cu raportare la un context exemplar.
Faina cronica, la fel si cartea. Prin titlu, Cristian a stiut, fara indoiala, ca va starni reactii diverse. Si era de asteptat din partea unui librar oarecare, sa zicem. Dar ma surprinde, totusi, vehementa unora dintre cei care, de bine de rau, citesc Observatorul. Nu spun de „Viata lui Kostas Venetis”, a lui Soviany, dar ma gandesc ce parere au ei despre „Voi scuipa pe mormintele voastre” a lui Vian. Nu merita citita din cauza titlului? Sau, daca titulaturi ca „Tropicul cancerului” sau „Frumosii invinsi” i-ar „imbia”spre lectura, ce ar spune dupa. Despre Sade nici nu merita sa mai vorbim…
si @Mihnea Moroianu, si @pierre n-au citit cartea, dar tot fac, de doua zile bune, consideratii… par niste „frati siamezi”, se tot frasuiesc, sunt doi pesti care inoata pe uscat cu amintirea oceanului in branhii.
@mihnea moroianu, va ofer o sticla de Bordeaux, insotita de volumul care va ingretoseaza atata, „Mortii Ma-tii”, de un cristian, numai sa discutati in cunostinta de cauza!
va rog, nu mai folositi un malaxor reductionist, cu ajutorul caruia stantati o carte de care nu aveti habar…
@ totusi, de ce nu raspundeti @mihnea moroianu si @pierre: cum puteti comenta o carte, postand comentarii in avalansa, fara sa fi citit un rand din aceasta? e fair? e folositor polemicii? ajuta intelegerii? e spre binele literaturii romane? e spre luminarea cititorilor?
… care v-ar pretinde in mod imperativ concentrarea pe dialogul cu „fratele siamez”?
Cale bătută celor cărora le ajunge să juiseze citind “invectivă”.
Nu tot ce zboară se bagă pe limbă, nu orice limbă se bagă în …creier.
Să aveţi parte de Adevărata Lumină, că de restul nu mai aveţi nevoie.
A înţelege şi-a face Diferenţa între Bine şi Rău, e-o cale lungă, o întreprindere grea,
pe care comunismul a distrus-o complet, punînd în loc, VIDUL.
Nu beau “bordeaux”! Nu ascult orice muzică ! Nu citesc orice carte !
Iar „invectivă” am citit la 17 ani, am mai recitit-o la 19, iar cînd am mai încercat odată la
26 m-am oprit la jumate şi am trecut mai departe spre alte-orizonturi. PA şi PUSI !
@Paul Cernat
Vă mulţumesc pentru corectarea citării greşite a celebrei maxime “Anything goes”; dar vă semnalez că în joc era aici nu exactitatea citării (care, dacă maxima e autoconsistentă,
“mergea” şi în varianta “Everything goes”), ci adeziunea însăşi la principiul cu consecinţe estetic devastatoare enunţat de ea.
Cu privire la restul chestiunilor abordate în răspunsul dvs:
* Subiectul comentariului meu NU era cartea cu titlu nereproductibil a lui “un”, ci, aşa cum am precizat şi in titlu, “genul proxim” al acestei cărţi – literatura pe care mi-am permis s-o numesc ‘generaţionistă’. Dacă ne gândim că în textul dvs termenul “generaţie” apare de nu mai puţin de 11 ori (!), se poate oare susţine că punerea în discuţie a conexiunilor lui cu sociologia (respective patologia) literaturii este nelegitimă în absenţa centrării pe “diferenţele specifice” – adică pe cazul particular al unui artefact cultural care, ca orice produs serial (iar dvs înşivă aveţi onestitatea de a preciza că “poate nu e o carte mare”) nu există decât prin raportarea la contextul care i-a dat naştere?
* Principalul reproş pe care am îndrăznit să vi-l fac era absenţa unei perspective etice (aş adăuga acum: “artistic şi intelectual totalizatoare”) care să egaleze o capacitate analitică şi fenomenologic-descriptivă cu totul ieşită din comun.
[O digresiune: Formulez critica şi elogiul de mai sus pornind şi de la mai vechea recunoştinţă pe care v-o port pentru recenzia care m-a făcut să descopăr romanul unui mare scriitor contemporan – “Când ne vom întoarce” de Radu Mareş. Recenzia dvs din Observator Cultural oferea o excelentă cartografiere a acestei scrieri ieşite din comun – însoţită de consemnarea absolut naivă a absenţei scenelor erotice, percepută ca o lipsă a cărţii… şi de mărturisirea că personal aţi fi optat pentru ca premiul obţinut de ea să-i fie acordat “Provizorat”-ului Gabrielei Adameşteanu! (Pe acesta din urmă, chiar l-am citit – de asemenea urmându-vă sfatul – nu mai spun cu ce impresii…)]
* Mai simplu formulat, reproşul respectiv s-ar reduce la opţiunea pentru o specializare excesivă, care aşa cum spuneam, vă face să puneţi obligaţiile faţă de colegii de breaslă (deci faţă de scriitorii despre care scrieţi) înaintea obligaţiilor faţă de cititori. În răspunsul pe care mi l-aţi dat, această realitate se regăseşte sub forma profesiunii finale de credinţă: “nu scriu „pentru publicul larg”, nici pentru autori, ci pentru cititorii avizati de literatura romana actuala”.
Ceea ce eu numesc “specializare excesivă” apare aici extrem de clar în sintagma “cititorii avizati de literatura romana actuala”. Oare poate exista critică autentică în absenţa dragostei de literatură? Şi nu acesta este sentimental pe care critic ar trebui să-l transmită drept corolar al reflecţiilopr sale pe marginea cărţilor? De ce atunci “cititorii avizati de literatura romana actuala” în locul mult mai simplei şi mai cuprinzătoarei ţinte a “cititorilor de literatură” (fără alte calificative)?
* Toate astea ar putea fi dezvoltate, dare ele converg spre întrebarea, parafrazând-o pe cea dintr-o faimoasă confruntare televizată : “Credeţi în artă, domnule Cernat?”
Sau: Vi se pare că mai are vreo relevanţă avertismentul lui Nietzsche, pe care (spre deosebire de “Everything goes”) nu l-aţi comentat în răspunsul dvs, şi pe care pentru orice eventualitate, vi-l reproduc în germană, citând tot din memorie:
“Liebe? Schöpfung? Schönheit? So fragt der Letzte Mensch – und er blinzelt.”
Talente şi “talente”, talente !
CÎND viaţa-aceasta e atît de scurtă, cînd minunăţiile culturii şi naturii sînt la tot pasul, iar civilizaţiile omeneşti clădit-au uluitoare opere de artă, muzici, versuri, cîntece şi cărţi atît de mult-infinite-ncît nici mii de vieţi nu ar putea să le cuprindă, CÎND în realismul comunist-postcomunism am trăit şi din fericire am zbughit-o, fugărit de altfel, CÎND timpul e scurt şi tot mai iute, CUM OARE aş pierde vremea să citesc în întregime astfel de scrieri-romane-literatură sau cum o mai numiţi dumneavoastră Realist Comunist-Postcomunist într-un delir al limbajului abject, cu dialoguri şi probleme care rămîn la nivelul de jos a culturii, manelizată, miştocarizată, cu găselniţe de adolescenţi de 2 parale şi 3 surcele, voindu-se Interesant, Special, Cult, aundărgraund, kitsch, nou, fracturizat, la os , la măduvă şi AUTENTICĂ, cum oare ?!?
EI, BINE, domnilor, în faţa pisoarului lui Duchamp, stau cîteva secunde zîmbind, şi trec mai departe fără emoţie şi fără să cad în extaz în faţa GĂSELNIŢEI de-atunci [ încă un pic şi se-mplinesc 100 de ani ( un secol)]
EI,BINE, domnilor, de la un nivel încolo, lucrurile rele, surogatele, găselniţele, miştourile de mahala urbanizată comunistă şi modernizat “occidentalizat-turcită” post comunistă SAR ÎN OCHI de la o poştă, PUT, ÎNJURĂ, SCUIPĂ, ŢIPĂ, URLĂ, şi le ocolim cît mai repede şi cît mai de departe. Pentru că, ŞTIM despre ce este vorba, nu e nevoie să mai verificăm de la A la ZÎT ! şi pentru că avem altele de descoperit şi de făcut.
IAR pentru cei care se fac că nu au înţeles, pentru cei care se bagă-n vorbă şi alţii care caută alte alter-ego-uri şi erotisme-intelectuale acolo unde nu este absolut nimic, doar ca să pară Interesant, mai precizez încă odată : comentariile mele au ca temă “acest GEN de LITeratură”, “această Stare a Culturii” , românească atît de lăudată, prizată, vîndută şi expusă ca o valoare deosebită modernă, postmodernă, fracturată ruptă şi frîntă, de un subtil deosebit, confuzia enormă între PSEUDO-artă, literatură şi ADEVĂRATA CREAŢIE artististică, Confuzie perpetuată şi dirijată cu Mîndrie Ideologică Patrioată de o întreagă “elită” a culturii româneşti comunist-postcomunistă de azi.
Cum să-i spui cuiva care trăieşte într-o societate îmbibat-otrăvită de hoţia ca virtute, înjurătura vorbă curentă, normală, interesantă, nostimă, haioasă şi autentică, atît de autentică că trebuie pusă în valoare, manelizată, miştocarizată, şi mai “deşteaptă” ca nimeni CĂ toate astea sînt tot ce poate fi mai rău şi că faptul că totul s-a NORMALIZAT şi a devenit literatură, artă, “firescul ăsta” este tocmai RĂUL, ANAPODA şi calea de ocolit şi de distrus. NU AŞA !
N-AI CUM !
Cum să-i spui că ÎNJURĂTURA rămîne ÎNJURĂTURĂ şi doar atît, şi este Putred de Macabră ??!!? Şi că ea atrage otravă şi spurcăciune. N-ai CUI !
Pe meleagurile acelea s-a uitat Valoarea Cuvîntului !
Bineînţeles că există tineri plini de talent, grozavi, care fac o grămadă de lucruri formidabile şi bune, care văd vînjos şi aprig, îndrăzneţ şi novator, precum “alias” Cristian Cosma, DOAR CĂ, aşa cum comunismul le-a făcut creierul terci la fel post comunismul cu toţi corifeii, intelectualii, criticii, formatorii de opinie, imagine şi autenticitate, ideologii “brand-ului”, le lustruiesc terciul cu pricina, ridicînd “concepte” şi “teorii”, deturnînd adevărurile şi minţile oamenilor propovăduind o SUB-Cultură infestată de mitocănie, mahalagisme şi ţăţisme pseudo-intelectuale.
Este uşor să deosebeşti Miciuna de Adevăr, Falsul de Original, doar să vrei să priveşti, să afli şi să ai curajul să le dezvălui. Doar atît. Restul apoi e lesne.
Cînd tocmai abia acum începe MUNCA. Dar munca-i grea !
Respectul pe care il datorati noua, cititorilor acestei reviste, v-ar obliga sa raspundeti la o intrebare simpla, de la care porneste orice analiza/ parere/ opinie pe care o postati aici.
Domniile voastre au citit cartea „Mortii Ma-tii” de un cristian?
Indignati-va impotriva pornografiei, acuzati-l pe autorul articolului de „securism”, fiti revoltati, face spume la gura, trantiti cu pumnul in masa, scrieti despre „atitudinea anticulturala, nihilista si profund plicticoasa in schematismul ei”, dar, raspundeti la aceasta intrebare:
Ati citit cartea „Mortii Ma-tii” de un cristian?
Si Geo Bogza fusese condamnat pentru „atentat asupra bunelor moravuri” cand a scris „Poemul invectiva” si a girat revista „P.U.L.A.”… Si asta inainte de a veni comunismul peste noi (se aude, pierre?).
N-aveti decat sa faceti o reclamatie la Parchet impotriva autorului… Dar, vai!, Parchetul va obliga sa furnizati probe si veti fi nevoiti sa cititi cartea!!! Ha!
Daca nu-i cu banat, lasati acuzele, infierarile si comportamentul de domnisoare de pension, fiti barbati !, si raspundeti simplu:
Ati citit cartea „Mortii Ma-tii” de un cristian?
Demnitatea si onoarea v-ar obliga la un raspuns onest si transant.
@pierre Cred ca tu faci parte dintr-un – sa folosesc verzalele! – SISTEM CORUPT, in plina PUTREFACTIE, daca nu esti onest (ce modele ai tu?… pe Paul Goma?… pe Vasile Paraschiv?) sa spui simplu: N-am citit cartea lui un cristian, dar imi place sa ma bag in vorba. Eu nu citesc carti, dar acuz, scriu comentarii, fac orice ca sa deturnez atentia.
pierre, daca vrei sa porti o discutie aplicata „pe text”, citeste cartea. Uite, o cumpar eu si ti-o expediez oriunde pe planeta, la orice adresa, insotita de un vin de Bordeaux. Iti trimit cartea cadou, numai, te rog, exprima-te in cunostinta de cauza, adica, „ia si citeste”! Asta am invatat de mici copii, sa citim si sa ne exprimam pe carti CITITE!
@ de acord, domnule Moroianu? ne exprimam pe carti CITITE sau NECITITE?
Genul proxim al romanului-injuratura poate fi la fel de onorabil (sau de non-onorabil) ca si acela al poemului invectiva.
@maria, o cititoare ipocrita: ati citit si cartea sau ati vazut doar coperta? Pt. mine lectura cartii n-a fost o penitentza, ci o surpriza placuta. Ma asteptam la pustisme inconsistente, dar am descoperit un dramatism autentic si un talent real.
Ce este cu acest text ? Mai intai este o scriere programatica, dupa reteta, pe care am vazut-o transpusa si in teatru (si chiar teoretizata de niste cunostinte care veneau de departe – ca sa guste la Bucuresti bucuria unui spectacol cu injuraturi, pus la Nottara, prin anii 90).
Secundo: este o chestie total nereusita simbolic, incepand cu grafica pentru coperta (seamana cu coperta unui roman rusesc, despre micul Kolea neinfricatul), si continuand cu chinuitoarea reproducere de limbaj… Bref, un obiect de estetica de gradul 2 (impactul lui vine din receptari derivate).
Paul Cernat binemerita penitenta acestei lecturi,
merci.
Harjoana erotico-intelectuala cu alter ego-ul dvs Pierre v-a transformat pe buna dreptate in arbitri necontestati ai dezbaterilor de pe acest forum. (Toata lumea si-a dat seama ca dezacordurile de fatada pe care le afisati sunt doar un artificiu menit sa scoata si mai mult in evidentza unitatea stilistica fundamentala a opiniilor si punctelor de vedere expuse.)
Permiteti-mi sa raman un spectator mut al acestui turnir ideatic, pretinzand doar dreptul de a se pronuntza asupra unor chestiuni de principiu, tinand de GENUL PROXIM al „romanului-injuratura” care v-a produs atat de inaltatoare trairi estetice. (Sau si mai bine, faceti total abstractie de acestre pareri.)
Cuvîntul “literatură” sau cînd Vii se confundă cu MORŢII, şi MORŢII cu vii, şi cînd
“claudiu” este inchizitorul de serviciu mai mult decît zelos, chiar ridicol de “simpatic”
O discuţie “raţională” cînd pe “o copertă” scrie MORŢII MĂ-TII ???????????????????
Din fecale nu se poate facele literatură ! oricît le-ai mesteca , amesteca, badijona pe rană !
“Calmă” ? într-un spaţiu cultural românesc unde totul este gaşcă de partid şi partid de gaşcă !
Cum îl tratează pe Paul Goma « Literaţii-Criticoşii români » ??? Dar pe Herta Muller, intelectualitatea ???
“Aplicată” ??? o înjurătură pe copertă ??? şi mai departe stilul şi dialogul domnului “un cristian” la nivelul imberbului incult de cartier mahala de joasă speţă şi impulsuri violente-gregare ??? Repet, aţi ajuns să nu vă mai daţi seama de unde şi cum putrezesc adevărurile.
SE POATE FACE ORICE DIN ORICE şi după aia cu meşteşug vîndut drept „literatură”, „artă », „filoZofie”, „inteligenţă” etc. etc. etc. cu o uşurinţă de prostit şi deştepţii, cu atît mai uşor AZI cu cît ambalajul şi vorbăraia, sunetul, imaginea, muzica, non-cultura generalizată este „Lumina” generaţiilor lui „un cristian” îndobitocite pînă la sîngele măduvei şi resturile unui creier confuz de către Comunismul Acela-Acesta, care ABIA ACUM DĂ ROADELE DORITE şi pe care acolo în colcăiala aia plină de orgolii, frustrări şi iresponsabile neasumări de adevăr ŢÎŞNESC de peste tot în toate sensurile, fără ca să mai fiţi capabili să discerneţi între AER CURAT şi Putred.
Stilul, Dialogul, Temele, Subiectul acestei „cărţri” sînt ÎMBIBATE de o Imensă INCULTURĂ Social GREGAR care nu DEZ-văluie NIMIC NOU ! nu aduce nici cea mai mică bucurie literară decît poate TOT tuturor acestor generaţii de frustraţi pregătite şi îndobitocite de-atunci pînă azi şi care se regăsesc la un loc într-o grămadă amorfă din care UNII fac „literatură”.
Sînt Cu atît mai uimit Domnule Paul Cernat cu cît faceţi apel la argumente Standard de tip SECURIST DE SERVICIU ( vigilenţa „Tăcerii Morţii”) amestecînd unele cu altele ca fugă de subiect şi deturnare a atenţiei. Ambiguitatea pe care o cultivaţi fiind de aceeaşi sorginte cu elemente de judecată şi atacuri personale ( precum „claudiu” şi alţii), conturnînd ADEVĂRATELE nuanţe pe care am încercat de fiecare să le subliniez apăsat cu amărăciune şi revoltă.
O DOVADĂ ? Iată una : scrieţi “@ claudiu : just“ cuiva care scrie anapoda şi titlul şi numele autorului romanului cu pricina şi care se declară cititor şi fin înţelegător a mesajelor subtilei scriituri. Din ceea ce domnul “claudiu” scrie, reiese direct şi concret CĂ nu poate pricepe mare lucru, pentru a nu zice, mai nimic , confundînd noţiuni esenţiale ale SCRIITURII unui AUTOR (titlul, numele)
CEEA CE vă faceţi că nu pricepeţi, este TOCMAI IDEEA pe care încerc în comentarii să o subliniez şi pe care de fiecare o deturnaţi în mod SECURIST, la fel ca şi ceilalţi, deranjaţi de privirile EXTERIOARE mult mai lucide sau cel puţin MULT mai puţin îmbîcsite de un SISTEM CORUPT în plină PUTREFACŢIE pe care refuzaţi permanent să-l acceptaţi şi să-l dezvăluiţi, pentru că trăiţi în el, faceţi parte, sînteţi element al Sistemului, HELAS !
Jocul “imberb” de a compara nişte comentarii, comentariile mele, cu “literatura” unui “un cristian” este de rîsul curcilor, de tip Stalinist, demonstrînd încă o dată “nivelul” la care se joacă de-a şoarecele şi pisica Coloana VertebralĂ a Literaturii Române( de azi) şi în care se bălăcăreşte o întreagă mentalitate, o stare a spiritualităţii româneşti, aproape total pierdută şi pervertită de anii comunismului şi post-comunismului pe care l-aţi cauţionat fără urmă de tăgadă.
DE FAPT ??? : care este acea “anumită categorie de cititori “ căci pînă mai acum vorbeam de şi despre, LITERATURĂ ??!!?? De cînd Literatura face discriminări ?!?
Vă trebuiesc “oamenii turmă”, “oamenii categorie”, literartura ASTA este pentru …..cealaltă pentru………………
Nu scriu AICI nici pentru a face Literatură, Nici pentru a vă fi pe plac, Nici să vă infirm oarece temeri sau suspiciuni personale. “Eu” nu exist ! Dar este adevărat, mîndria “democrat proletară” încă nu a reuşit să facă suficient diferenţa ! Mai este mult, mult de muncit, în special în Lumea lui MORŢII MĂ-TII şi a unui „un cristian” !
Vorbim Despre “o cartre” şi tot ce DOARE din EA, nu despre altceva !
P.S. Din imposibilitatea ( comentariile nu pot fi transpuse altfel) de a sublinia anumite cuvinte, majusculele devin indispensabile. A comenta acest detaliu, totul devine HILAR ( de baltà) la nivelul unui “om de litere”
@mihnea moroianu: cred ca ati vrut sa spuneti „anything goes”, nu „everything goes”. 🙂
De la dvs. chiar am pretentia sa cititi cartea despre care va pronuntati cu atita superioritate moralizanta. Altfel, ma vad obligat sa constat ca, la fel ca in comentariile pe care le faceti uneori despre cronicile colegului meu Daniel Cristea-Enache, va pronuntati „in orb”, adica neavizat si bazat exclusiv pe prejudecati. Ceea ce e pacat, pentru ca sunteti un om de buna calitate intelectuala, de la care am alte pretentii si asteptari.
Daca veti citi cartea lui un, veti vedea ca „puritatea” pe care o invoc se refera la atitudinea si perspectiva auctoriala, nu la limbajul argotic. Ea exista, de fapt, in pofida acestui limbaj de care se serveste, si scoate romanul din sfera oricarui schematism. Daca il considerati pe Cristian Popescu un scriitor blamabil, este strict problema dumneavoastra. Eu nu l-am invocat in context „pornografic”, ci pentru obsesia mortii, cu care un cristian are unele lucruri in comun. Va rog sa nu ma dezamagiti recunoscind ca nu l-ati citit nici pe Cristian Popescu…
O sa rideti, dar daca veti citi romanul lui un veti constata ca revolta lui are un substrat cit se poate de etic, chiar daca nu e vorba de un eticism puritan in sens iorghist. Stim bine cit de paralel era Iorga cu literatura contemporana lui, mai ales cea de dupa 1900. Am uitat oare ca Iorga et Co il calificau, in interbelic, inclusiv pe Tudor Arghezi drept pornograf maniac, pentru infinit mai putin?
Poate ma insel, dar am pretentia ca pot deosebi o carte „cu porcarii” care e fake de una care nu e.
Intr-un punct sint totusi de acord cu dvs: merita sa invoc in context si romanul „Bagau” al Ioanei Bradea. Dar numai intr-un punct pentru ca, spre deosebire de dvs., eu chiar cred ca „Bagau” nu era deloc o carte rea.
Nu sint promoter, ci (intre altele) cronicar literar, nu scriu „pentru publicul larg”, nici pentru autori, ci pentru cititorii avizati de literatura romana actuala. Demonstrati-mi ca sunteti un astfel de cititor avizat, cititi cartea lui un cristian si combateti-ma in cunostinta de cauza.
pierre, divaghezi!!!
Ti-am pus o intrebare simpla: ai citit cartea „Mortii Ma-tii” de Un Cristian. Raspunsul e DA sau NU.
De ce te feresti sa raspunzi?
pierre, te rog sa raspunzi la o intrebare simpla, pe care ti-o repet: AI CITIT CARTEA „MORTII MA-TII” DE Un Cristian?
Tine de civilizatia dialogului sa citim lucrurile pe care le incriminam.
PS Aceeasi intrebare si pentru Mihnea Moroianu: ati citit cartea „Mortii Ma-tii”?
LITERATURĂ SAU NU, NONLITERATURĂ SAU ORICE, Ce importanţă ?!? „literatură” să fie !
Latura abscons-vizibilă-naturală 100% românesc-comunist-postcomunistă, Latura Locului.
Et Surtout, N’importe Quoi : une petite œuvre d’art, de la literature !
Sublimă, dar lipsind cu desăvîrşire.
Acolo şi unde, cînd orice devine fiind orice.
Să mai încercăm încă un pic deşi ştim dinainte că n-are sens. Nici un sens.
Stai de departe şi te uiţi peste gard la lumea aceea zis-românească pe care ai lăsat-o în urmă tocmai şi în special din acest motiv : mitocăniE, mîndriE-mitocănească fără măsură şi cultivarea acestora cu un talent şi cu o rîvnă inimaginabilă de nedescris.
Cînd unii au afirmat că le este ruşine că sînt români, toţi românii au sărit în cor şi înjurîndu-i i-au scuipat şi i-au tîrît prin mizeria aceea a lor amestecată şi putredă putrezind întreţinută cu o mîndrie naturală absolut inconştientă, permanent putrezită.
Oare cum să-i spui românului toate astea fără să rişti să fii linşat, violat şi spînzurat cu capul în jos în mijlocul pieţii independenţei ( unde toţi se pupă şi se strîng în braţe ca la sfîrşitul unei piese pierdută de teatru) şi-apoi sfîşiat în bucăţi, aruncat la cîini şobolani şi tot felul de autofagi drogaţi de propria lor „genialitate” patologică fetidă şi destructivă.
Şi stai şi te uiţi şi nu-ţi vine să crezi că te-ai născut şi tu, tot acolo, într-o HAZNA.
Ei DA ! o HAZNA ! pentru că pur şi simplu aşa se vede şi se simte de din afară. Numai de dinafară.
Cei vieţuind înăuntru n-au cum să-şi dea seama. N-AU CUM, N-AU CU CE.
Rămaşi în urmă cu cel puţin 50 de ani iar din alte puncte de vedere chiar cu mai mult,
românul „un român” descoperă libertate şi democraţia imaginîndu-şi că este Genial, ştie tot, este Liber, este Deştept şi cel mai Şmecher, iar ca el nu mai e altul, nu mai e nimeni, el „un scriitor”, permiţîndu-şi deodată ORICE
Ceea ce uită românul „un român” este că el nu judecă cu creierul, pentru că el nu-l mai are demult, el judecă-gîndeşte cu sexul, cu maţele şi cu găurile pe care trupul lui le are, natural naturale şi dobîndite, cultivate şi întreţinute zelos cu rîvnă şi străşnicie, geniale şi ale lui.
Cum să-i explici omului “un om”, să vadă ceea ce nu vrea să vadă, ceea ce nu (mai) poate vedea ? Cum ? Să insişti ?
Orbitor este întunericul spiritului ! Neagră este noaptea lui !
“Hrănindu-l-hrănindu-se “ cu surogate şi cu nimicuri, omul „un om” devine-a devenit pe nesimţite exact contrariul a ceea ce îşi imaginează că este sau ar putea eventual fi.
A devenit aidoma “hranei” îngurgitate cu nesaţiu, ani şi decenii de-a rîndul în modul cel mai “natural” cu putinţă.
Hrănindu-se-hrănindu-ne cu astfel de cuvinte, de poveşti, de imagini, absurdităţi, non-sensuri, abject şi urît, otrăvindu-se : otrăveşte ! distrugîndu-se : distruge !
Un morman de gunoaie, un munte, „un objet d’art”, expresie artistică a impotenţei creatoare indignat-revoltată de propria incapacitate de a creea Frumosul, pestiferînd permanent timpul, spaţiul şi spiritul.
FRUSTRAREA este cea mai oribilă crimă, cea mai periculoasă boală, cea mai abominabilă atrocitate.
Cînd Spiritualitatea unui spaţiu dispare acesta se scufundă cultivîndu-şi euforic propria degradare şi aberaţie, în transa inconştienţei de sine într-un pemanent extaz metastazic într-un fascinant delir.
Aşa, Orice devine lent Orice ( în special ”literaRtRură”) [le roi ubu disait !]
Aşa se moare fără băgare de seamă în cea mai sublimă nebăgare de seamă.
Nu mai e nimic de făcut !
Ca o Civilizaţie să Renască, ar trebui înainte de asta, să moară. Iar ca să poată muri, trebuia să se fi născut.
Deocamdată NU-i aici cazul !
Oare chiar nu merită să insişti ?!? Prietenii mi-au spus că NU ! Cei din jur, asemeni !
Şi-atunci am revenit, insistînd !
Cu siguranţă „un om” zelos mă va băga undeva şi chiar în „cartRea” asta.
P.S. Amintim, în special celor care afirmă că ar fi citit această “o cartRe” că pe ea scrie “MORŢII MĂ-TII” iar pe cotor “un cristian” şi NU ALTFEL( poate nu toţi care s-au “băgat” în ea au simţit-realizat adîncimea semnificaţiilor profund-aprofundate ale acestor cuvinte-concept fracturînd astfel poate mesajul aparte al anarhismului perpetuat şi privit-expus dintr-un unghi multiplu de vedere liber-global-literato-artistic-efect-indignat-gest concret-creator-destructiv-paradox-amalgam-autentic românesc etc. etc. etc.)
@Claudiu: just. Sint gata sa discut in contradictoriu oricit cu oricine despre cartea lui un cristian, cu conditia sa faca minimul efort de a o citi. Altfel, putem bate cimpii oricit, cu sau fara verzale, despre orice.
Nu sint un fan al literaturii \\\”licentioase\\\”, \\\”pustesti\\\” sau \\\”exhibitioniste\\\” care se poata si la noi de ceva vreme, as spune chiar dimpotriva. Insa cartea asta ne reaminteste faptul elementar (pentru orice cititor avizat, of course!) ca se poate face literatura adevarata si din cele mai respingatoare materiale. E o chestiune de atitudine, de talent si de perspectiva. Din pacate, asemenea lucruri pe care le consider elementare trebuie reamintite si argumentate mereu, pentru o anumita categorie de cititori, iar Pierre nu pare sa faca parte din categoria celor cu care se poate purta o discutie rationala, calma si aplicata. M-as bucura sa-mi infirme scepticismul, in definitiv comentariile sale au mai mult sens decat cele semnate, pe alte forumuri, cu nick-ul Tacerea Mortii. 🙂
Oricum, intre defularile a-literare ale lui @pierre si \\\”defularile\\\” literare ale lui un cristian nu mai e nevoie sa spun pe care le prefer.
…este o literatură „de gască”, produsul unei subculturi (la propriu, dar mai ales la figurat) aparţinand unor creatori de un tip cu totul special, avand o legatura extrem de slabă cu estetica, dar relativ tare cu sociologia, poate si cu psihologia (sau psihopatologia) socială.
La noi in „ţărisoară” ea isi are deja clasicii ei intraţi in eternitate (Cristian Popescu) sau in plină „activitate creatoare” (cei enumeraţi in articolul lui Paul Cernat)… romanele ei cult (de ex. „Băgău” de Ioana Bradea, pe nedrept uitat in acest context)… si un grup restrans, dar in certă expansiune, de critici inclinaţi s-o accepte si să-i propage actiunile la bursa (aflată in plină degringoladă internă) a valorilor noastre literare.
Argumentele critice ale acestei promovări sunt destul de simple si ele se reduc la o serie practic inepuzabilă de variaţii sofistice pe tema identităţii dintre fiziologie si „puritate”, dintre „revoltă” si „mizerabilism” (al limbajului, al imaginaţiei, al comportamentului social). Este o revoltă aproape sută la sută mimată, trasformată intr-un procedeu ca oricare altul… dar mizand pe prestigiul deja consolidat al clasicilor genului – si desigur pe conformismul si incultura radioasă a publicului ţintă. Un public format la scoala americană a lui EVERYTHING GOES, impărtăsind, vorba lui Claudiu al nostru, convingerea că „literatura se poate face din orice”…
Sigur că la originea acestei convingeri stă un bagaj deja consistentent de reminiscenţe (sau resentimente) culturale:
estetica uratului a lui Baudelaire, „bubele si mucegaiul” lui Arghezi, inspirate de ea, capitalul destructiv al suprarealistilor de mult uitaţi, aversiunea organică faţă de arta clasică (asimilată cu academismul), elanul demolator si furia demitizatoare faţă de tot ce inseamnă idoli si „valori eterne”. Dar mai mult decat orice ea inseamnă lene intelectuală, cult al conformismului si al celui mai vulgar materialism, drapat in faldurile dragostei pentru inocenţă si puritate.
La prima vedere poate părea un paradox total faptul că atitudinea aceasta eminamente anticulturală, nihilistă si profund plicticoasă in schematismul ei să fie incurajată fără nicio rezervă de un critic de acuitatea analitică a lui Paul Cernat. Dar paradoxul se rezolvă relativ simplu dacă realizăm că in cazul acestui critic talentul analitic si descriptiv nu este dublat si de vreun angajament etic (in sens neconvenţional) sau general uman de aceeasi anvergură. Mai precis, inclin să cred că obligaţiile morale faţă de colegii scriitori tind să primeze aici in raport cu cele faţă de publicul cititor. De aici si indulgenţa mergand pană la orbire (sinceră) faţă de consecintzele „coprolaliei si scatologicului” văzute, printr-un oximoron devenit mai mult decat obsesiv, ca expresii ale „purităţii interioare”! (Ca si cum puritatea, devenită peste noapte un simplu pretext pentru contrariul ei) ar fi soră geamănă cu obscenitatea si voluptatea autodegradării…
Să nu-l fi citit dl Cernat pe Nietzsche si observaţia lui atat de incredibil de actuală:
„Iubire? Creaţie? Frumuseţe? Astfel intreabă ULTIMUL OM – si clipeste din ochi!” ??
Vai, vai, vai, da’ ce pudic esti, draga pierre! Vai, draga pierre, iar ti-ai pus ochelari de cal. Scrie autorul un roman, iar tu, da-i si lupta, tot cu dictatura, cu ignoranta, cu scriitorii „literaraLAturii” (faci si jocuri de cuvinte, ce mai, esti tare!).
Iti pun o intrebare, si ti-o scriu cu verzale, cum iti place tie:
– AI CITIT CARTEA LA CARE AI POSTAT TREI COMENTARII, UNUL DUPA ALTUL?
– n-ai citit cartea si TE TREZESTI VORBIND. Ar trebui, crede-ma, sa-ti ceri scuze fata de autor si fata de Paul Cernat.
NU SE POATE SA SCRII TREI COMENTARII FARA SA CITESTI CARTEA LA CARE SE REFERA CRONICA LITERARA DE MAI SUS.
Mie mi-ar fi rusine sa intervin la un comentariu la criticului Paul Cernat fara sa citesc cartea „Mortii Ma-tii” de Un Cristian. Dar, tu, draga pierre, se vede treaba ca n-ai rusine si nici nu te intereseaza romanul. Pe tine te intereseaza doar sa ne „obosesti” cu comentariile tale la carti pe care nu le citesti.
draga pierre, afla de aicilea: orice poate fi LITERATURA!
Din ORICE se poate face LITERATURA!
O LITERATURA doar cu brebenei si panselute e pentru COMUNISMUL pe care tot il invoci. DU-TE, frate, in comunism, culege panselute si VOTEAZA cu Dan Diaconescu. Daca nu stii ce-i aia literatura, da-i inainte cu „cuvinte ce din coada au sa sune”, baga mare cu JOS COMUNISMUL !!!
Mi-e sila cand te citesc si vad ca:
– NU CITESTI CARTILE LA CARE POSTEZI COMENTARII (ceea ce e nasol pentru un individ care se pretinde si se prezinta plin de moralitate, care i-a luat ca modele pe Paul Goma si Vasile Pasaschiv);
– ZICI DE O CARTE CA E gugumanie, DAR N-ADUCI nici un ARGUMENT !!!
HAI SA DISCUTAM PE cartea lui Un Cristian. Eu am citit-o si discut despre ce vrei tu din cartea autorului.
Te bagi la o dicutie pe text sau preferi sa bati campii?
Funia autentică i-a retezat viului şansa de-a mai vorbi mort
Densitatea românului viu şi ritmul mortului mort, de jur împrejur, tot în jur. Registrul, registre, dosarul, dosare. Memoria fără memorie.
Şi-aici am ajuns pentru că aşa e, era firesc.
Text documentar dintr-un reportaj despre “distrugerea-n masă a unei populaţii muncitoreşti”
fără scaune la cap şi pat la copite. Strînşi laolaltă în despeliţarea creierului de calota craniilor golite-ntre timp. Am ajuns azi la vremea literaLĂturii.
Se scrie cum se vorbeşte, se descrie ce vezi, se înjură pe româneşte, se fac analogii scabroase şi cu cît mai crude şi mai oribile cu-atît mai interesant. Copii ăştia au citit multă literartură aundărgraund americănească cu obscenităţi şi cu mult fac. Aşa au descoperit ei libertatea, America, democraţia şi civilizaţia, mă cac, în România de azi după-aceea, după 90.
Pînă-atunci habar n-aveau ce-i aia şi nici ailaltă, aşa se vorbea în casă, la şcoală, între blocuri, în subsoale, la fac şi tot aşa de sus se pişau drept în cap de pe terasa blocurilor în stradă-n balcoane pe geam.
Acesta era, acesta este NIVELUL, şi azi.
COMUNISMU-A-NVINS !!!! ei sînt copii lui, creaturile cele, scriitorii literaLĂturii de-aici.
Criticii şi ei, în transa aceluiaşi MIT, aplaudă cu entuziasm înzecit ca atunci la televizor automat, e-un reflex doar direct simplu şi chiar nevinovat OTRAVA SENSURILOR, concret.
În îmbîcseala de-atunci, în super debandada de azi, ce să mai faci altceva decît să aprobi rezultatul articulat-închegat logic real al Comunismului Luminos Reuşit, iată-aici avem dovada palpabilă a năpraznicei mizerii a calotelor craniene golite din timp, tocmai pentru a putea împiedica suferinţa aceasta atroce în mod direct şi pe viu.
Frustraţi etern, bolnavi morbid, fiind plini de talent au devenit scriitorii-martori, martorii-scriitori ai LITERALĂTURII autentice autohtone neaoşe avangardiste neorealist postcomuniste.
Aplauze furtunoase. Premii. Fotografii. Recenzii. Flori. Medalii. Comemorări. Aplauze. Jeg.
Mult jeg spiritual. Etalarea cadavrului viu siluit-violat în plină-amiaza zilei la intrarea blocului în văzul trecătorilor, locatarilor, vecinilor, cîinilor, beţivilor, drogaţilor, cititorilor, scriitorilor, criticilor, vînzătorilor de cărţi şi conştiinţe. PERFECT !
Lamentabilul Abominabil a devenit Rege, Sex, Drog, Juisare, Normalul, Sensul, Excelentul, Expresia, Modelul, Lumina. SUBLIM !
Stilul Avangardismul Literat Românesc Postmodern
Uluitor Propovăduit la unison de mai toată crema criticii literare româneşti,
Avem aici unul dintre cele mai strălucitoare exemplificări din LITERALĂTURA Romănească actuală modernă avangardistă contemporană şi postmodernistă realo-realistă aundărgraundistă adevăr-adevărat direct neaoş simplă-simplistă pe şleau autentic pe bune şi concret natural bio eco haz-haznauistic cu sos zemuri şi seve diverse.
GENIAL !
Cînd lucrurile o iau razna rău de tot, nimic nu le mai poate opri. Doar Creatorul !
Dacă acesta este NIVELUL limbajului, humorului, subtilităţilor, virtuozităţilor, hazului, autenticului, psihologiei gropanului-înjurătură, mă-ntreb sarcastic, dacă literat şi cu stil aş „posta” un comenatariu-njurătură ca chestia asta-aia care se vrea o găselniţă oare…… ?
Tragi critici literatori, această gugumănie este pe departe la degetul mic, şi nici măcar, al comentariilor comentatorilor articolelor din cotidienele de mare tiraj care lasă slobodă imaginaţia NIVELULUI, acolo să vezi talente, cu duiumul, doldora, hăhălău !
Dar dacă asta vă place….. ! Ce pot să mai zici ?!? Fiecare cu gustul lui ! Cu Stilul şi Literatul său ! Asta-nseamnă libertate ! Slobozeală la Gură-njurătur-scriitur !
OARE ?????
Cînd românul savurează doar ceea ce ştie şi nu vrea să ştie ceea ce nu ştie.
Cînd românul se crede genial, avangardist, scriitor şi artist, lăfăindu-se juisiv în universul abject în care continuă cu perseverenţă să-şi cultive ombrilist unicitatea şi mitocănia, hrănindu-se cu nesaţiu şi vulgaritate, indecent, din Propriile-i FRUSTRĂRI, monument de inaniţie cultural-intelectuală.
Şi asta ca să nu mai pomenim de haznaua în care totul pluteşte cu sîrguinţă şi super-atroce mîndrie orbitor patrioată, în care cu obstinaţie creatoare se creează convulsiv,
pestilenţial, morbid, atroce, abject, masochist şi lugubru.
Din păcate cei care sînt “IN” nu au cum să-şi dea seama, nu pot, şi nici nu vor.
Cînd românul îşi cultivă orgoliul într-un dezmăţ orgiastic fără măsură el devine subtil eroul proprie-i Putride Înjurături-Literalături.
Nu se mai poartă nume, se înjură, şi cînd nu se crede Genial, îi spun alţii cît este de Grozav, convingîndu-l, convingîndu-ne Instaurînd Modelele.
Aşa s-au propagat toate Dictaturile, fără excepţie, toate distrugînd totul, bazîndu-se pe :
IGNORANŢĂ.