Penser au Moyen Age…
- 27-02-2001
- Nr. 53
-
Dragos CALMA
- FILOZOFIE
- 0 Comentarii
Alain de LIBERA Gindirea Evului Mediu Traducere de Mihaela si Ion Zgardau, Editura Amacord, Seria „Filozofie“, Timisoara, 2000, 306 p., f.p Cartea profesorului Alain de Libra Penser au Moyen Age nu se doreste a fi in special o lucrare ai carei destinatari se afla printre specialistii in Evul Mediu, ci mai degraba un eseu de popularizare. Problemele sint reluate aici dupa ce mai inainte au fost abordate intr-o maniera mai academica, a cercetatorului erudit, in texte dedicate aproape in exclusivitate uneia sau alteia dintre temele propuse in lucrarea de fata (spre pilda despre Mistica renana. De la Albert cel mare la Meister Eckhart, publicata in traducere tot la Editura Amarcord). Oricum, opusculul analizat aici ramine o ouvertura a carei scriitura savuroasa, lipsita de monotonia unei rigiditati stiintifizate, prezinta procesul gindirii medievale de la nasterea universitatilor, trecind prin anul 1277 si pina la Meister Eckhart. Mediul occidental latin al Evului Mediu este tributar intr-o mare masura influentei neoplatonismului arabizat atit dintr-o cauza pur istorica (invaziile arabe), cit si datorita diferentelor existente intre cele doua culturi, cea islamica fiind superioara pina in secolele XII-XIII celei latine. In fapt, totul se reduce la recuperarea aristotelismului si a comentatorilor sai (Alexandru din Afrodisia, Themistius, […]