Pentru cine există limba română

  • Recomandă articolul
Acesta nu e un text de opinie cu grad ridicat de accesibilitate. Ca şi majoritatea probelor de limba română de la Evaluările Naţionale şi Bacalaureatele ultimilor ani, el poate fi înţeles cu precădere de exegeţii şi şamanii gramaticii sau literaturii de manual. Uneori, în aceste roluri sînt distribuiţi involuntar părinţii elevilor care susţin respectivele examene.   Am o poveste din facultate (Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti, ca să fim exacţi) pe care o repet cu sadism de fiecare dată cînd dau peste un nazist al gramaticii. Examen la Morfologia limbii române contemporane, oral, cu dna Ciompec. Tot cursul – şi seminarul – fusese (ca şi, mai tîrziu, la Sintaxă) despre mecanisme şi analize de comportament lingvistic; „pierdusem“ inclusiv mult timp discutînd despre cum, în situaţii morfologic similare, felurite neutre „aleg“ pluralul în „-e“ sau în „-uri“. Întrebare către studentă: care e pluralul de la „nivel“? Răspuns: niveluri. Păi de ce niveluri şi nu nivele? Pentru că nivele e pluralul de la nivelă. (Facultatea de Litere e o sursă inepuizabilă de dezvoltare a vocabularului de construcţii.) Cît de răspîndit în practica uzuală a limbii e nivelă, e vreo şansă de confuzie semantică între astea două cuvinte? Nu prea. Există raţiuni […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.