Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Pentru dialogul dintre CNSAS şi opinia publică
- 12-02-2014
- Nr. 710
-
Gabriel ANDREESCU
- Actualitate
- 12 Comentarii
Subliniez valoarea excepţională a Arhivei CNSAS. Cercetările din ultimii 13 ani ne permit să revedem faţetele vieţii în comunism, cum nu ar fi fost posibil în absenţa arhivei. Consultarea ei a devenit indispensabilă pentru istoria instituţiilor (Justiţia, Miliţia, Securitatea, desigur) şi în particular pentru istoria literară. Domenii noi, precum „colaboraţionismul de zi cu zi“, nu ar fi căpătat statut de ştiinţă fără acces la depozitele poliţiilor politice. În sfîrşit, Arhiva CNSAS reprezintă condica de prezenţă pentru autorii dedicaţi eticii şi politicii memoriei. Arhiva CNSAS Sistemul actual de acces la arhivă este liberal: lucrul cu documentul original, eventual în formă de microfilm şi còpii după anonimizare. Nu ştiu să se fi refuzat acreditarea pentru o temă de cercetare decît în situaţii în care mulţimea dosarelor cerute fusese excesivă. Nu cunosc cazuri de retragere a acreditării, deşi au apărut situaţii de folosire abuzivă a datelor de arhivă – manipulare, campanii de discreditare – care ar fi motivat-o. Marea temă a Arhivei CNSAS este amputarea ei de către serviciile de informaţii. Documentele Securităţii clasificate ca secret de stat sînt păstrate la SRI şi SIE. Reprezentanţii CNSAS din Comisia mixtă care semnează transferul nu au un cuvînt de spus. În multe cazuri, abuzul reţinerii […]
Vă mulţumesc pentru întrebările care reflectă o foarte bună înţelegere a subiectului şi un spirit critic greu sau imposibil de contrazis. Încerc să răspund la unele din ele:
* “Ati pus o intrebare si vi s-a raspuns. Daca Dvs stiati deja raspunsul, nu inteleg de ce ati mai intrebat?”
Din deformare profesională.
* “…in opinia dvs., Noica a fost:
a. informator ?
b. colaborator ?
c. agent de influenta?”
Evident, toate trei la un loc. Şi aş mai adăuga chiar: “turnător”, deoarece îşi turna prietenii pe care-i vizita în străinătate.
* “Intrebare-bonus: care au fost in opinia Dvs relatiile dintre Noica si Securitate?”
Vezi răspunsul la întrebarea precedentă.
* “…ce facea Constantin Noica cind era in vizita la Monica Lovinescu si Virgil Ierunca?”
Încerca să-i tragă pe sfoară, sugerându-le că “N. Ceauşescu este un rău necesar, dar trecător şi că trebuia ‘colaborat’ pentru salvarea culturii” române. (Monica Lovinescu) Şi culmea este că reuşea, cel puţin în parte, deoarece soţii Ierunca, împreună cu alţi intelectuali români refugiaţi la Paris, se lăsau trataţi de el ca nişte elevi în faţa profesorului care, la fiecare vizită, le ţinea un fel de prelegere faţă care le dădea dreptul să-şi exprime rezervele prin scurte intervenţii de câte 5 minute, ba chiar, în ciuda tuturor dezacordurilor strigate pe mai multe voci, aveau naivitatea de a-l mai şi conduce la gară când se întorcea spre Bucureşti.
* “Aveti habar sau va trebuie bibliografie suplimentara?”
Nu, nu-mi trebuie nicio bibliografie, deoarece mi-ajung memoriile Monicăi Lovinescu, “La apa Vavilonului” (Humanitas, 2010, p. 625-631), din care am citat deja, şi din care mai pot reproduce încă o frază sintetizând rolul dăunător al învinuitului Noica: “Rareori m-am certat mai temeinic cu cineva, dar tot rareori am păstrat o amintire atât de prielnică emoţiei. Şi acum cred că acela prin viaţa căruia n-a trecut cineva precum Noica rămâne sărăcit.”(p. 631).
* ”… cine dorea ca Mircea Eliade sa vina in tara, spre „satisfactia” autoritatilor comuniste si a… Securitatii ? Insista cumva C. Noica ca Eliade sa ajunga la Bucuresti, invitat de regimul comunist de la Bucuresti?”
Da, spre ruşinea lui, “C. Noica” îşi făcuse acest plan diabolic, desigur pentru a oferi o “satisfacţie autorităţilor comuniste şi Securităţii” însăşi, sub pretextul înfiinţării unui institut de istorie a religiilor, care să beneficieze de experienţa bătrânului savant şi nostalgic legionar. Şi tot în aceleaşi scopuri retrograd-naţionaliste, se zbătea în cunoscutul lui stil don quijotesc pentru reproducerea manuscriselor eminesciene şi pentru publicarea traducerii operelor lui Blaga cu sprijinul financiar al emigraţiei române din Franţa: “I-a întrebat pe cei de la Paris, din Comitetul Emigraţiei Române dacă ei au plecat, fugind din ţară, luând după ei lumea lui Caţavencu şi a lui Petrache Lupu, sau România lui Blaga, a lui Eminescu?… Asta le-a spus-o, cerându-le să sprijine cu fapta (cu franci) apariţia volumului cu texte ale lui Lucian Blaga la Paris.” (Teodor Tanco, “Trei întâlniri cu Constantin Noica”, Ddacia, 2010, p. 97.)
PS Aţi uitat să întrebaţi ceva despre orientarea greşită pe care o dădea Noica elevilor săi, vârându-le în cap idea reacţionară şi paseistă că nu poţi face filosofie fără greacă şi germană, fără Platon, Kant şi Hegel citiţi în original! Şi despre condiţiile regeşti de care beneficia el la Păltiniş, în vila de protocol primită drept răsplată a “colaborării” sale cu regimul opresiv.
Ati pus o intrebare si vi s-a raspuns. Daca Dvs stiati deja raspunsul, nu inteleg de ce ati mai intrebat ? faceti teste de verificare a cunostintelor ? dati examene de perspicacitate ?
Pentru ca pareti atotstiutor, va pun o intrebare:
in opinia dvs., Noica a fost:
a. „informator” ?
b. „colaborator” ?
c. „agent de influenta” ?
d. nimic din toate acestea.
Intrebare-bonus: care au fost in opinia Dvs relatiile dintre Noica si Securitate ? D-l Gabriel Andreescu s-a pronuntat – si in carte, si aici, d-l Paul Cernat a raspuns – si in articol, si aici, e timpul ca si Dvs sa raspundeti.
spre ajutor: poate ne spuneti si ce facea Constantin Noica cind era in vizita la Monica Lovinescu si Virgil Ierunca ? Aveti habar sau va trebuie bibliografie suplimentara?
sau: cine dorea ca Mircea Eliade sa vina in tara, spre „satisfactia” autoritatilor comuniste si a… Securitatii ? Insista cumva C. Noica ca Eliade sa ajunga la Bucuresti, invitat de regimul comunist de la Bucuresti ?
Domnule Andreescu,
În capitolul dedicat lui Noica din cartea Dvs (asupra obiectivităţii căruia am cele mai mari reserve, imposibil de explicitat în acest cadru) nu există absolut nicio ocurenţă a termenului “informator”.
În schimb, din foarte succintul răspuns pe care tocmai mi l-aţi dat astăzi, ar reieşi că orice persoană care în România comunistă avea un dosar SIE (“Serviciul de Informaţii Externe”) era automat un “informator” al Securităţii.
În încercarea de a mă lămuri la ce fel de dosar SIE vă referiţi, deschid acum cartea Dvs la p. 104, unde găsesc, la nota 15:
“Raport cu privire la luarea în lucru prin dosar de urmărire informativă a lui Noica Constantin, Arhiva CNSAS, dosar SIE nr. 2172, etc”.
Rezultă, după părerea mea fără posibilitate de tăgadă, că din motive absolut de neînţeles aţi ales să faceţi aceeaşi confuzie ca şi dl Paul Cernat în articolul citat mai sus, între DOSARUL DE INFORMATOR şi DOSARUL DE URMĂRIRE INFORMATIVĂ.
Ca un bonus, jucând pe claviatura practic infinită a polisemiilor şi sensurilor mai mult sau mai puţin largi, reuşiţi să amestecaţi pentru orice orice cititor neiniţiat în arcanele terminologiei de specialitate, noţiunile de “informator”, “colaborator” şi “agent de influenţă”.
Să fie aceasta contribuţia la “Dialogul dintre CNSAS şi societatea civilă” pe care ne-o promiteaţi în titlul articolului publicat de Observator? Şi prin ce se deosebeşte atunci cazul Noica de cel al lui Mircea Iorgulescu, “responsabilităţile” pentru compromiterea căruia încercaţi să le identificaţi în articolul publicat tot săptămăna trecută în România Literară?
Interventia dlui Andreescu, impecabila, ar trebui sa ma scuteasca de alte comentarii. Revin, totusi, cu citeva precizari: vorbind de „dosarul lui Noica” si de calitatea sa de „informator” (atit cit se poate vorbi despre asa ceva) nu am avut nici un moment intentia sa il incriminez in vreun fel. Era vorba de o constatare pur descriptiva, neutra dpdv etic. Am o mare pretuire pentru Noica filosoful si umanistul, pretuire pe care analizele dlui Andreescu nu au diminuat-o defel, dimpotriva. Indiferent de ce va fi facut (ma refer in sppecial la cei care au ajuns in inchisoare in 1959), de iluziile si erorile lui (cine se simte fara pata sa arunce piatra!), conditia acestui spirit nobil si generos este, in fond, una de victima politica, invingatoare in plan cultural.
Imi displace profund atitudinea de procuror al Istoriei si nu ma simt in masura sa dau lectii celor care au indurat-o si au cautat o acomodare cu ea. Ma indignez doar atunci cind cei care isi asuma aceasta postura o faca avind ei insisi „schelete in dulap”, masluind documentele, eliminind adversari din viata publica sau aplicind, interesat, dubla masura in vitutea unor agende dubioase. Din pacate, antisecurismul e, adeseori, aplicat cu mijloace securistice, ca si anticomunismul aplicat cu metode matritate de totalitarismul comunist. Multi dintre „aplicanti” nici macar nu-si dau seama de asta.
Stimate domnule Moroianu,
Noica are (si) un dosar SIE personal. In acest sens se poate vorbi despre „dosarul de informator al lui Noica”. Avem de distins insa intre mai multi termeni fiecare cu mai multe sensuri. Pentru ofiterii Securitatii, Noica era un agent de influenta. In sensul larg al termenului, Noica era un colaborator (si atunci se poate spune „informator”). In sensul strict al legii (si in interpretarea pe care o fac documentelor), Noica nu a fost „colaborator” caci „nu a denuntat niciodata atitudini anticomuniste care sa vizeze incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale”. Polisemia si contextul pot impiedica oamenii sa comunice desi vad acelasi lucru.
Este un articol de mare actualitate şi extrem de pertinent (motiv pentru care am temerea că manipulatorii şi dezinformatorii – acei agenţi acoperiţi din interiorul CNSAS – vor sari la gâtul curajosului autor). Aş vrea să fac o completare: din păcate, una din consecinţele deciziilor CNSAS (inclusiv, cea recentă, legată de prof Giurescu) este că a determinat o importantă manipulare a opiniei publice. Faptul că prof Giurescu face apologia fostei Securităţi nu trebuie certificat (sau infirmat) prin adeverinţe de (ne-)colaborator.
Stimate domnule Andreescu,
In nr 701/29 noiembrie 2013, revista Observator Cultural a publicat articolul „Dincolo de Paltinis II”, facand referire la „Dosarul de informator al lui Noica, investigat – în premieră – de Gabriel Andreescu (Cărturari, opozanţi şi documente, Editura Polirom, Iaşi, 2012, pp. 59-112)”, iar din discutiile purtate pe forumul revistei a rezultat ca, in cazul Constantin Noica, autorul articolului nu considera sintagma „dosar de informator” ca provenita din confuzia cu „dosarul de urmarire in formativa”, ci continua s-o sustina in totalitate, invocand capitolul citat din cartea D-voastra.
Ne puteti spune daca sunteti de acord cu aceasta concluzie?
Felicitari d-le G.Andreescu pentru acest articol!
In mod normal aspectele pe care le discutati ar trebui sa aiba un important ecou „la toate nivelele”.
Cu stima,
Alina Popescu
Punctele de vedere ale d-lui Andreescu!
Giurescu este blamabil pentru actualele ataşamente, nu pentru un trecut care nu poate fi evaluat corect şi complet din haznaua securităţii.
Este într-adevăr absolut fascinant când victime ale securităţii şi comunismului represiv apar ca turnători ordinari, iar jigodii absolute, cei care au cădelniţat şi profitat comunismul, sunt astăzi anticomunişti, sau ortodocşi ai vreunui cult religios pe care-l blamau când erau în funcţii! Iar pentru CNSAS şi etc. nu sunt cu nimic vinovaţi!
Scuzaţi vă rog, poate insistenţa. Revin cu anumite completări : Numai argumentul ca argument, „INOCENŢA”, în ceea ce priveşte „dialogul” om-Securitatea [Statului Comunist] ( în multiplele ei forme Daibolice) vă discretitează discursul articolului şi etica ţinutei. Cît despre „societate”, despre care Societate să fie vorba, cînd în aceste cazuri speciale, în cele din mai multe cazuri , este vorba despre Oameni şi Personalităţi clar-precise. Ce bine şi sănătos ar fi, domnule Gabriel Andreescu, să nu ne mai jucăm atît de uşor cu noţiunile, termenii şi sintagmele, măcar acum la un sfert de secol după. MĂCAR !
D-le Constantin,
M-ati intrebat, sunt dator sa raspund. La prima intrebare as spune \\\”nu\\\”. Insa, intrucit nu exista doar lichele, turnatori si tortionari, e posibil ca rezultanta sa fie totusi pozitiva.
Daca raspunsul la prima intrebare nu este ferm \\\”da\\\”, in schimb, la cea de-a doua pot fi sigur: \\\”nu\\\”.
D-le Andreescu,
Ati muncit mult pentru a „fi arătat că eşecul deconspirării este o temă a întregii societăţi”. Credeti ca opinia publica, in evolutiile ei spontane, se poate manifesta si conserva intr-un cadru transparent, lipsit de lichele, turnatori ori tortionari astfel incat rezultanta finala sa fie pozitiva?
Daca da, credeti ca, pentru atletii patriotismului, s-a conturat o ruptura cantitativa si calitativa intre vechi si nou in materie de lichele, turnatori ori tortionari?
Multumesc!