Pentru un inceput de reformă a Uniunii Scriitorilor din România
Scrisoare deschisă către domnul Nicolae Manolescu, preşedintele USR
Către domnul Nicolae Manolescu, Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România Domnule Preşedinte, După cum ştiţi, Apelul semnat la sfîrşitul lunii ianuarie de mai mulţi scriitori, jurnalişti şi oameni de cultură, prilejuit de acordarea Premiului „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia, a generat o serie de reacţii şi ecouri. Dincolo de atitudinile şi poziţiile exprimate cu privire la acest subiect, dezbaterile au scos la iveală o serie de probleme structurale legate de funcţionarea USR. Subiectul spinos al legii timbrului cultural obliga o dată în plus Uniunea Scriitorilor din România să procedeze la un dialog real, pe care aceasta a refuzat să îl poarte, cu toate părţile implicate în producerea, publicarea şi promovarea literaturii române a prezentului. Nici o dezbatere de idei, nici o decizie luată în urma unor confruntări fertile de opinii, nici o viziune coerentă, nici un proiect sistemic ce ar putea privi funcţionarea în anii următori nu vin astăzi din partea factorilor decidenţi în USR. În esenţă, credem că toate aceste probleme sînt legate de faptul că Uniunea nu a trecut pînă în momentul de faţă printr-un proces de reformă, perpetuînd o serie de sechele şi inerţii moştenite din mandatele anterioare sau chiar din perioada comunistă. Din acest motiv, fără a […]
Sunt de acord cu d-ul Dan Culcer, nu lui Manolescu trebuie adresata scrisoarea ! D-ul Manolescu, pentru abuzurile facute si comportamentul de \”stapan\” al Uniunii trebuie dat in judecata si sa respunda pentru ilegalitati ! In rest adaug doar ca nimic nu se va face daca nu se respecta adevarata istorie a tarii si poporului roman si daca nu recunoastem ca suntem o tara crestina si in majoritate ortodoxa !
Societatea Scriitorilor Români exista de mai mulți ani și este înregistrată la tribunal. V-au luat-o alții înainte.
Faptul că Uniunea Scriitorilor nu are o politică bine definită pentru a atrage în circuitul ei toți scriitorii este o lacună majoră și o lipsă de viziune a actualei conduceri. Și acest detaliu merta spus. Mulțumesc pentru sugestie, un viitor articol va analiza în detaliu absența deschiderii în cazul Uniunii Scriitorilor.
Da, dar astealalte sînt mai bănoase, mai vizibile… unde mai pui ca Academia e pe viata… şi are proprietafi frumoase! Şi niste indemnizatii de academician serioase… iar Humanitasul te duce de minuta drept la televiziuni… E mai misto la altii ca la uniune, recunoaste si mneatale!
și ce ai reușit să spui cu asta, Adelin? ce lucru inteligent ai notat, de vreme ce au semnat-o Octavian Soviany, Florin Iaru, Mariana Codruţ, Petru Ilieşu, Daniel Vighi, Ovidiu Nimigean, Cristian Teodorescu, Emilian Galaicu-Păun, Radu Aldulescu, Rita Chirian, Paul Vinicius, Lucian Vasilescu, Vasile Baghiu, Andrei Ţurcanu, Ionel Ciupureanu,Anca Mizumschi, Doina Ioanid, Dumitru Crudu, Paul Cernat, Andrei Terian, Bogdan Creţu, Nicolae Avram, Alex Goldiş, Ştefan Manasia, Dan-Mircea Cipariu, Peter Sragher, Gelu Vlaşin, Dan Iancu, Lucian Perţa, Cosmin Perţa, Mugur Grosu, Mircea Ţuglea, Bianca Cernat, Alexandru Uiuiu, Amelia Stănescu, Nicoleta Popa, Alexandru Mica, Petre Rău, Tatiana Segal, Valeriu Mircea Popa, Ioana Greceanu, Igor Ursenco, Ioan Vasiu? da, lor le sunt solidari alți scriitori care nu sunt membri. dar aproape 50 dintre ei SUNT. deci care e problema?
Uniunea este o organizaţie de breaslă, iar reformarea ei poate fi facută de către scriitorii care sînt în Uniune, nu de către scriitorii aflaţi în afara ei. Disputanţii au tot atîta îndreptăţire reformatoare asupra Uniunii Scriitorilor ca asupra Uniunii Plasticienilor… sau ca asupra Academiei Române… Sau ca supra Colegiului Noua Europă… sau ca asupra Editurii Humanitas…
întreabă-l pe dl Pleșu, proaspătul „cetățean european” al anului 2014; sau pe dl Tudoran, fost disident, indeniabil democrat și, printre altele, cetățean american. nu i-am auzit să rostească / scrie un cuvânt despre asta în timp ce ridicau din sprânceană față de contestatarii lipsiți de „valoare” (cât manelism comportă aducerea în discuție a unui lucru atât de eteric când vine vorba de artă) ai dlui Manolescu
Apropo: ce poziții ocupate prin alegeri libere nu dețin limită ca număr de mandate și nu asigură transparența activității interne? Sunt multe astfel de poziții?
Cred că cele mai importante sunt punctele 3 și 4. Fără o clarificare a resurselor programelor interne, nici un buget al vreunei uniuni de creație nu va mai putea fi administrat fără a produce un efect similar celui care se vede aici. Iar semnăturile date în alb pentru o susținere abstractă nu au nici o acoperire în fața acestor întrebări.
…pentru că ar fi mult prea neinteligent să nu existe unul. Implicațiile, așa cum s-a spus aici, sunt multiple.
la nesimțirea și complicitățile de la vârful USR, nu m-ar mira să treacă pe lângă dânșii propunerile de bun-simț formulate aici, să se facă pur și simplu că nu există. e o poveste clasică a unui grup strâns în jurul unui „greu” cu apucături de mogul (care se crede Salvator & Despot Luminat) care se ține cu dinții de scaunele, funcțiile, bugetele căpușate 10 ani (ba unii dintre ei o fac de mai mult timp). acolo trebuie intrat cu avocați sau Curtea de Conturi sau cineva care să se uite puțin, la modul oficial, prin registre, și întregul castel de cărți de joc al domnilor Manolescu, Vosganian & Chifu se va dărâma în secunda următoare. și în momentul ăla nu va fi deloc frumos ce va ieși la iveală
Probabil, dupa cum procedează autoritatile băștinașe de orice fel, dl NM isi ia răgazul de 30 de zile pentru a răspunde. Deși, înclin să cred că nu o va face, altfel decît pe la Ochiul Magic, și va prefera să se disimuleze într-un răspuns formulat în numele Comitetului Director…
Sunt ferm convins că în momentul când detaliile situației de la Uniunea Scriitorilor vor fi cunoscute, susținerea publică pentru această platformă va fi în creștere. E imposibil să nu ai o reacție de natură etică la această serie de abuzuri concepute în spatele ușilor închise, cu atâta lipsă de respect față de cei care vor afla.
pentru că lista de adeziuni continuă să crească, a fost creată o petiție online pentru actualizarea și centralizarea tuturor susținătorilor; vă invităm să semnați și aici:
http://www.petitieonline.com/pentru_un_inceput_de_reform_a_uniunii_scriitorilor_din_romania
E dezamăgitor faptul că dl N Manolescu nu a răspuns imediat ce acest mesaj a fost făcut public. Și acest lucru e expresia unei distanțe așternute în timp între îndepărtatul președinte al USR și comunitatea literară.
Mă alătur aceste propuneri de reformă (de ce doar început?) a organizației, asociației profesionale al cărei membru sunt de peste 35 de ani. Sunt membru cotizant al Asociației din Târgu Mureș. Îi cunosc personal doar pe câțiva dintre semnatari, situația normală devreme ce nu mai locuiesc în România, totuși cunosc activitatea multora dintre ei, am legături profesionale cu unii, ba chiar de prietenie.
Am trimis un mesaj de adeziune, din care extrag, mai jos, un pasaj. Observ că adresându-ne președinetelui responsabil de prea multe abuzuri, această propunere de reformă riscă să fie ignorată cu dezinvoltura obișnuită a înaltului funcționar, fost critic literar. Aș fi preferat să ne adresăm Consiliului Uniunii, în definitiv organul de conducere colectivă al Asociației, și să nu încurajăm personificarea instituției, deja excesivă. De început de reformă? Chiar așa de grea ar fi reforma?
Mai amintesc că am pus în circulație la vremea respectivă, adresându-mă celor implicați, conducerea Uniunii și membrii ei, observații, sper încă pertinente, privitoare la distorsiunile grave de funcționare și lipsa de transparență produse de modificarea statutului.
http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=610
Iată care ar fi urgențele a căror gestionare este, pentru mine, esențială.
Regăsirea arhivei Uniunii scriitorilor din perioada anterioară lui 1989, despre care mi s-a spus oficios că ar fi dispărut, cu unul din colegi ar fi distrus-o, că a fost devastată sau vândută. Am cerut de mai multe ori oficial acces ca cercetător. Nu am primit un răsăpuns adecvat și clar. Care este adevărul?
Donarea arhivei la Arhivele Naționale pentru a fi ferită de distrugere și pentru ca să devină accesibilă cercetării științifice.
Pentru perioada de imediat de după decembrie 1989, reconstituirea arhivelor ședințelor de Consiliu, cu procesele verbale privitoare la deciziile luate de Consiliu, inclusiv cele referitoare la ipotetica ștergere a unor datorii față de Fondul Literar. Această a două temă e legată de privatizarea abuzivă a Fondului, de către persoane care erau implicate în activitatea acestuia înainte de privatizare (George Bălăiță, Ugen Uricaru).
Analiza gestiunii conducerilor succesive, prin contestarea quitusurilor și angajarea unui cabinet contabil indepenent.
Reînființarea Fondului Literar ca instituție integrată Uniunii, de gestiune a drepturilor de autor, instituție cu caracter asociativ (nu comercial).
Contestarea dreptului COPYRO de a se declara continuatoarea legală a Fondului Literar.
Reluarea continuității Societății Scriitorilor Români (din România și străinătate), posibilă devreme ce Uniunea Scriitorilor a fost continuatoare SSR în momentul înființării de după 1945.
Dan CULCER, 24 februarie 2015