Per fumum (I): La inceput a fost mirosul…

Mireasma, duhoare, aroma, parfum, putoare, olfactie, abur. De la nastere ne miscam in atmosfere placut sau urit mirositoare: lumea miroase, ca un acvariu, a viata, placere si moarte. Deja la inceput, in acvariul divin, ne-am fi pierdut unii de altii daca nu ne-am fi putut mirosi, am fi trecut nepasatori pe linga hrana daca nu ne-ar fi ademenit aroma ei, ne-ar fi inghitit dusmanii daca nu ne-ar fi dat de stire nasul. Stiinta actuala ne invata ca la inceput a fost mirosul. Inainte de a-si putea vedea mama, copilul ii gaseste sinul: nasul il ghideaza. La numai trei zile de la nastere, tot dupa miros, el isi recunoaste mama si o distinge de straini. Mai tirziu, ajungem sa cunoastem lumea adulmecindu-i inconstient miresmele; nasul separa binele de rau, utilul de daunator, placerea de durere. In 1754, in plin secol al revolutiei olfactive, abatele si filozoful Condillac imagina un experiment prin care sa demonstreze ca intreaga noastra cunoastere provine din datele senzoriale. Sa ne inchipuim o statuie, spune el, care nu dispune decit de miros, cel mai primitiv dintre simturi. Prin experiente succesive, invatind si recunoscind mirosurile, comparindu-le si ordonindu-le, dorindu-le sau temindu-se de ele, statuia dobindeste treptat toate facultatile sufletului […]