Performanţă individuală şi clientelism endemic
- 22-02-2013
- Nr. 662
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 3 Comentarii
O mentalitate păguboasă, recurentă de-a lungul anilor, face aproape imposibilă, în România, recunoaşterea meritelor adversarului. Premisa de la care pleacă orice echipă nou instalată într-o funcţie de răspundere – fie că e vorba de un minister sau de o instituţie culturală – pare să fie totala ineficienţă şi incompetenţă a predecesorilor, ceea ce îi îndreptăţeşte pe noii decidenţi să acţioneze ca şi cum ei ar fi alfa şi omega, începutul şi sfîrşitul. Aceasta ar putea fi una dintre explicaţiile plauzibile ale incapacităţii noastre de a construi instituţii durabile, care să funcţioneze bine indiferent de persoanele aflate, vremelnic, la conducerea lor. Impresia că totul începe şi se sfîrşeşte într-un singur mandat, că nimic sau aproape nimic nu se poate păstra din programul şi iniţiativele celor de dinainte face ravagii în sfera publică autohtonă, indiferent că e vorba de politică, de economie, de educaţie sau de cultură. În România, noţiunea de „tradiţie“ e conotată aproape exclusiv negativ – şi asta nu de azi, de ieri, ci de la jumătatea secolului al XIX-lea –, iar nevoia de a construi durabil e privită fie cu mefienţă, fie cu indiferenţă amuzată. E cu atît mai surprinzător să vezi că, ori de cîte ori apare cîte […]
nu-mi venea sa cred ce citeam . atata obiectivitate la d-na Musat? la urma mi-am revenit . criminalul tismaneanu o fost demascat din nou , cu manie proletara .
N-ati mai auzit de mame care-si trateaza diferentiat primul si-al doilea nascut?!? Plus ca Parisul…., ei… Parisul… este visul oricarui bolsevic roman sau rus, indiferent de competenta culturala… Daca merge cineva sa faca o vizita pe la lanturile de magazine de solduri de pe Boul Strassbourg, in zilele Salonului, o sa fie uluit cata dulce vorba romaneasca va auzi… Si, la Göteborg e frig, beutura-i scumpa si nu te prea poti pierde-n multime, bronet si cu limba inexistenta…
cand spuneti despre nerecunoasterea meritelor adversarilor
(se subintelege politici). Dar eu as merge chiar mai departe
spunand ca aceasta mentalitate paguboasa se manifesta de
multe ori chiar si fata de cei mai apropiati (politic sau doar
din acelasi cerc cultural, stiintific, …). Exista de multe ori
o invidie meschina si nestavilita la unii in cazul oricarei
realizari a altora ! Niciun fel de admiratie (estetica macar) in
fata unei realizari deosebite …