Perspective interdisciplinare
- 28-10-2003
- Nr. 192
-
Cosana NICOLAE
- ÎN DEZBATERE
- 0 Comentarii
Desi cultura populara a fost acceptata doar in ultimul deceniu ca domeniu de studiu universitar si ca spatiu de contestare a dihotomiei traditionale dintre elite si asa-numitul vulg, potentialul sau este inca departe de a fi explorat in intregime. O miriada de perspective interdisciplinare pot fi utilizate cu folos pentru analiza circuitului si consumului cultural de astazi, altfel imposibil de cuprins printr-o singura abordare, printre care teoria comunicatiilor, antropologia, istoria artelor sau studiile de marketing, reprezentate printr-o varietate de rame de genul studiilor culturale, teoriei literare, sociologiei culturii si economiei politice. Provocarea continua pe care o ofera diversele forme de divertisment si mass-media tine de capacitatea acuta de a modela, (re)directiona, transforma sau amplifica diversele evenimente istorice sau sociale. Muzica usoara, televiziunea, radioul, presa scrisa, reclamele, sporturile, parcurile de distractii, jocurile pe computer si celelalte forme de exprimare a culturii populare au un potential transformator asupra unor notiuni din cele mai diverse, dar la moda in vocabularul critic de azi, cum ar fi clasa sociala, rasa, genul sau chiar nationalismul. Raymond Williams dadea cindva patru acceptiuni termenului de „popular“: 1. obiecte sau practici agreate pe scara larga; 2. obiecte sau practici considerate inferioare si lipsite de valoare in opozitie cu […]