Pesemne (si alte curiozitati strigatoare la cer*)

„…cuvintele au valoarea lor. Am folosit cuvintul pesemne.“ „Exista, de multe ori, lucruri strigatoare la cer. […] am visat mereu de-a lungul vietii o rubrica pe care as fi intitulat-o Lucruri strigatoare la cer.“ Gabriel Liiceanu Numerele 302-303 si 304 de anul acesta ale revistei Observator cultural ne delecteaza cu un prelung interviu pe care inspiratul, de regula, Ovidiu Simonca i-l ia lui Gabriel Liiceanu. Cel dintii se sileste sa fie incomod, asa cum ii cere meseria, cel de-al doilea este, ca intotdeauna in iesirile-i publice, plin de trufie si nevricos. Fara indoiala, tonul luat de intervievat face parte si dintr-o oarecare strategie, menita a descuraja insistentele pe un subiect sau altul si de a da impresia ca o rostire apasata este chiar lungimea de unda a adevarului. In felul acesta, anumite lucruri inconvenabile pentru intervievat sint lasate la o parte, in pofida revenirilor lui Ovidiu Simonca. Ce nu spune asadar Gabriel Liiceanu? E limpede, spre exemplu, ca politica Editurii Polirom de a publica proza romaneasca de ultima ora (nu numai debuturi) il contrariaza, cf.: „…nu cred ca se poate face politica editoriala din debut […]. Imi aminteste de debuturile colective si nivelatoare din comunism. […] Eu n-am gasit bucurie […]