Peste 450 de cineaști îi cer Președintelui Klaus Iohannis retrimiterea în Parlament a Legii cinematografiei

  • Recomandă articolul

Un număr de peste 450 de cineaști, actori, critici, profesioniști din industria cinematografică au semnat o scrisoare adresată președintelui Klaus Iohannis, prin care îi solicită acestuia să nu promulge legea de respingere a Ordonanței de urgență 91/2016, de modificare a Legii cinematografiei, și să retrimită Ordonanța spre dezbatere în Parlament. Printre semnatari se numără regizorii și producătorii Lucian Pintilie, Stere Gulea, Radu Jude, Nae Caranfil, Călin Netzer, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu, Alexandru Solomon, Paul Negoescu, Ada Solomon, monteuza Dana Bunescu, scenaristul Răzvan Rădulescu, directorii de imagine Marius Panduru și Vivi Drăgan Vasile, precum și actorii Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Dragoș Bucur, Levente Molnar, Andi Vasluianu, Emilian Oprea, Dorina Chiriac, Marius Manole, Daniela Nane.

Adoptată în noiembrie 2016, OUG 91/2016 a fost aprobată tacit de Senat și respinsă, în mai 2017, în Camera deputaților, fără a fi dezbătută public, fără consultarea breslei cinematografice și fără ca Ministerul Culturii și Identității Naționale, care a dat un aviz negativ, să ofere argumente pentru avizul în cauză. Ordonanța de urgență modifică cadrul legislativ privind cinematografia, în vigoare din 2005, care nu a fost actualizat niciodată în acești 12 ani, în ciuda dezvoltării spectaculoase a cinematografiei românești, a noilor condiții de producție și distribuție a filmelor, a schimbărilor tehnologice, dar și de legislație europeană, apărute între timp.

Printre modificările importante aduse de Ordonanța 91/2016 se numără oportunități sporite pentru tinerii cineaști și producători (prin introducerea unei categorii dedicate nu doar debutului, ci primului și celui de-al doilea film din carieră, și a unei categorii speciale pentru filmele de microbuget, sub 60.000 de euro), desecretizarea și asigurarea transparenței și echității în organizarea concursurilor de proiecte cinematografice, pentru a crea condițiile esențiale bunei concurențe și încurajării performanței artistice, și finanțarea, în premieră, a accesibilizării filmelor pentru spectatorii cu dizabilități. De asemenea, Ordonanța oferă soluții concrete pentru deblocarea transmiterii sălilor de cinema către autoritățile locale pentru renovarea lor, finanțarea retehnologizării acestor săli și organizarea de programe cinematografice, și protejarea adecvată a patrimoniului cinematografic, prin schimbări aduse funcționării Arhivei Naționale de Film, susținerea proiectelor de restaurare și a arhivării filmelor contemporane.

Scrisoarea adresată președintelui Iohannis aduce, în sprijinul solicitării de retrimitere în Parlament a actului normativ, argumente procedurale legate atât de neconstituționalitatea sa, prin faptul că legea de respingere nu reglementează măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a Ordonanței (în vigoare din decembrie 2016), cât și de lipsa de transparență a procedurilor parlamentare, absența argumentării deciziei de respingere și inexistența procesului de consultare cu profesioniștii aduc atingere respectării interesului public și normelor democratice care ar trebui să guverneze orice demers legislativ.

 

 

Către

Președintele României

Domnul Klaus Iohannis

 

Subiect: Legea de respingere a Ordonanței de Urgență nr. 91/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul cinematografiei, adoptată în 23 mai 2017 de Camera Deputaților și transmisă spre promulgare

 

5 iunie 2017

 

 

Domnule Președinte,

 

Prin prezenta, cineaștii și studenții semnatari, alături de membrii Consiliului de administrație al Centrului Național al Cinematografiei, vă solicităm retrimiterea spre reexaminare de către Parlament a Legii de respingere a Ordonanței de Urgență nr. 91/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul cinematografiei, adoptată în 23 mai 2017 de Camera Deputaților, în baza următoarelor argumente:

I) Legea încalcă 115 alin (8) din Constituția României, potrivit căruia „Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei”;

II) Procesul de adoptare în Camera Deputaților, camera decizională, s-a realizat cu nerespectarea mai multor prevederi ale Regulamentului Camerei Deputaților;

III) Procesul de adoptare în Camera Deputaților s-a realizat netransparent, fără o minimă informare și consultare publică cu cei vizați de acest act normativ;

IV) Respingerea actului normativ s-a făcut fără nici un fel de motivare argumentată, de natură extrinsecă sau intrinsecă;

V) Nu în ultimul rând, dat fiind că OUG 91/2016 a venit să răspundă unor nevoi critice ale sectorului cinematografic, adoptarea Legii de respingere ar avea un impact major asupra acestui

 

În baza argumentelor de mai sus, apreciem că nu s-a realizat un proces legislativ regulamentar, transparent și de calitate, care să aibă ca finalitate interesul public și care să se bazeze pe o analiză de fond a actului normativ, motiv pentru care apreciem că este imperios necesară o reexaminare de fond a actului normativ, printr-o reală dezbatere.

 

Atașăm acestei solicitări și motivația detaliată asupra celor cinci puncte invocate mai sus, redactată de membrii Consiliului de administrație al CNC.

 

Scrisoarea integrală poate fi citită AICI.

 

Persoane de contact:
Oana Radu (0755 144 144, [email protected])
Andrei Rus (0740 173 761, [email protected])

 

Cu aleasă considerație,

 

Regizoare/regizori

Roxana Andrei – regizoare/producătoare

Bács Ildikó – regizor

Mihai Bauman – regizor

Andreea Borțun – regizoare

Botond Püsök – regizor

Matei Branea – regizor

Nae Caranfil – regizor

Laura Căpățână – regizoare

Dan Chișu – regizor

Igor Cobileanski – regizor

Anca Maria Colteanu – regizoare

Ștefan Constantinescu – regizor

Andrei Crețulescu – regizor/producător

Anca Damian – regizoare

Ana Dascălu – regizoare

Andrei Dăscălescu – regizor

Bogdan Drăgulescu – regizor

Bogdan Drumea – regizor

Florina Dumitrache – regizoare

Cecilia Felmeri – regizoare

Anna Florea – regizoare/animator

Norbert Fodor – regizor

Șerban Georgescu – regizor/producător/monteur

Csép Gergő – regizor

Andrei Gheorghe – regizor

Andi Gherghe – regizor/actor

Oana Giurgiu – regizoare/producătoare

Tudor Giurgiu – regizor/producător/director al TIFF

Vlad Gliga – regizor

Andrei Gruzsniczki – regizor

Alexandra Gulea – regizoare

Stere Gulea – regizor

Cristina Haneș – regizoare

Napoleon Helmis – regizor

Jamil Hendi – regizor

Valentin Hotea – regizor

Cristi Iftime – regizor

Radu Jude – regizor

Tudor Cristian Jurgiu – regizor

Zsolt Kató – regizor/producător

Kincső Bakó – regizor

Robert Árpád Lakatos, regizor

Monica Lăzurean-Gorgan – regizoare/producătoare

Sergiu Lupșe – regizor

Ana Lungu – regizoare

Răzvan Macovei – regizor

Alexandru Maftei – regizor

Hadrian Marcu – regizor

Dan Radu Mihai – regizor

Cosmin Matei – regizor

Sebastian Mihăilescu – regizor

Mihai Mincan – regizor

Claudiu Mitcu – regizor/producător

Flavius Moldovan, regizor/artist

Titus Muntean – regizor

Bogdan Mustață – regizor

Ilinca Neagu – regizoare/producătoare

Paul Negoescu – regizor/producător

Călin Netzer – regizor

Mona Nicoară – regizoare

Ozana Nicolau – regizoare

Doru Nițescu – regizor

Levente Olah-Badi – regizor

Marius Olteanu – regizor

Bogdan Teodor Olteanu – regizor

Emanuel Pârvu – regizor

Luiza Pârvu – regizoare

Andreea Păduraru – regizoare

Vlad Petri – regizor

Eva Pervolovici – regizoare

Adina Pintilie – regizoare

Lucian Pintilie – regizor

Sorin Poamă – regizor/actor

Radu Potcoavă – regizor

Laura Pünkösti – regizor

Șerban Racovițeanu – regizor

Corina Radu – regizoare

Mirona Radu – regizoare

Raluca Răcean Gorgos – regizoare

Andrei Răuțu – regizor

Iulia Rugină – regizoare

Bianca Sescu – regizoare

Cătălina Simion-Călin – regizoare

Adrian Sitaru – regizor

Alexandru Solomon – regizor

Raya al Souliman – regizoare

Ana Szel – regizoare

Andrei Tănase – regizor

Nicolae Constantin Tănase – regizor

Alina Teodorescu – regizoare

Viorel Timaru – regizor

Sarra Tsorakidis – regizoare

Alexandru Tudor – regizor

Andreea Vălean – regizoare/producător

Vanina Vignal – regizoare

Ana Vijdea – regizoare/director de imagine

Ábel Visky – regizor

Tom Wilson – regizor

Zágoni Bálint – regizor

Eliza Zdru – regizoare

 

Producătoare/producători

Anamaria Antoci – producătoare

Vlad Vasile Cantoreanu – producător

Alma Cazacu – producătoare/VFX Artist

Bogdan Crăciun – producător

Codruța Crețulescu – producătoare

Ioana Drăghici – producătoare

Helga Fodorean – producătoare

Carla Fotea – producătoare

Oana Iancu – producătoare

Vlad Iorga – producător

Ioana Lascăr – producătoare

Irina Malcea – producătoare

Beata Makai – director de producție/critic de film

Agnes Maksay – producătoare

Oana Matei – producător executiv

Raluca Mănescu – producătoare

Liviu Mărghidan – producător/director de imagine

Oana Muntean – producătoare

Bianca Oana – producătoare

Diana Paroiu – producătoare

Toma Peiu – producător

Radu Stancu – producător

Gabriela Suciu – producătoare

Horatiu Curutiu – producător/director de imagine

Ada Solomon – producător

Dragoș Ștefan – producător/regizor de animație

Alex Teodorescu – producător

Radu Ungureanu – producător

 

Actrițe/actori

Ioana Abur – actriță

Julia Albert – actriță/lector universitar

Mihaela Alexandru – actriță

Ioana Anastasia Anton – actriță

Andrei Sever Bârzan – actor

Miruna Bilei – actriță

Cristian Bota – actor/regizor/scenarist

Patricia Brad – actriță

Dragoș Bucur – actor

Lia Bugnar – actriță

Alex Călin – actor

Dorina Chiriac – actriță

Tudor Chirilă – actor

Simona Cuciurianu – actriță

Toma Dănilă – actor

Aron-Lajos Dimeny – actor

Sonia Divile – actriță

Diana Dumbravă – actriță

Ada Dumitru – actriță

Crina Ene – actriță

Ioana Flora – actriță

Cristina Flutur – actriță

Ada Galeș – actriță

Mihaela Gheorghiță – actriță

Ionuț Grama – actor

Alina Grigore – actriță

Ilinca Hărnuț – actriță

Cristinel Hogaș – actor

Lucian Iftime – actor

Alina Ilea – actriță

Romanița Ionescu – actriță

Mihai Ciprian Isidor – actor

Rodica Lazăr – actriță

Nicoleta Lefter – actriță

Laura Manea – actriță

Ruxandra Maniu – actrita

Marius Manole – actor

Ilinca Manolache – actriță

Sebastian Marina – actor

Rolando Matsangos – actor

Maria Mitu – actriță

Ana Maria Moldovan – actriță

Levente Molnar – actor

Daniela Nane – actriță

Emilian Oprea – actor

Katia Pascariu – actriță

Liviu Pintileasa – actor

Elena Popa – actriță

Iulian Postelnicu – actor

Victor Rebengiuc – actor

Irina Săulescu – actriță

Crina Semciuc – actriță

George Sfetcu – actor

Andrei Stehan – actor

Cosmina Stratan – actriță

Sorina Ștefănescu – actriță

Istvan Teglas – actor

Vlad Udrescu – actor

Ana Ularu – actriță

Robi Urs – actor

Andreea Vasile – actriță

Andi Vasluianu – actor

Vlad Vîlciu – actor

Lorena Zăbrăuțeanu – actriță

 

Directori de imagine

Vlad Anca – director de imagine

Barbu Bălășoiu – director de imagine

Boroka Biro – director de imagine

Andrei Butică – director de imagine

George Chiper – director de imagine/regizor

Banto Csaba – director de imagine

George Dăscălescu – director de imagine

Ana Drăghici – director de imagine

Constantin Ene – director de imagine

Farkas Filep – director de imagine

Andrei Giurgiuman – director de imagine

Radu Gorgos – director de imagine

Marius Iacob – director de imagine

Mihai Ionescu – director de imagine

Zsolt Koto – cameraman

Emil Kovacs – director de imagine

Istvan Kurti – director de imagine

Lorand Laszlo – director de imagine

Alexandru Matios – director de imagine

Tudor Mircea – director de imagine

Marius Panduru – director de imagine

Radu Pascondea – director de imagine

Alexandru Paul – director de imagine

Adrian Pădurețu – director de imagine

Anda Pușcaș – director de imagine

Mihai Sibianu – director de imagine

Adrian Silișteanu – director de imagine

Alexandru Sterian – director de imagine

Alexandru Timosca – director de imagine

Zsolt Tofan – director de imagine

Vivi Drăgan Vasile – director de imagine

 

Monteuri/designeri de sunet

Peter Anna – monteur

Dragoș Apetri – monteur

Ana Branea – monteur

Dana Bunescu – monteur/designer de sunet

Mircea Ciocâltei – monteur

Cătălin Cristuțiu – monteur

Ștefan Damian – designer de sunet

Vlad Dicianu – monteur

Alex Dragomir – designer de sunet

Dragoș Dulea – monteur

Alexandru Dumitru – designer de sunet

Laszlo Dunai – monteur

Alice Gheorghiu – monteur

Vlad Ioachimescu – monteur

Jozsef Iszlai – designer de sunet/compozitor

Eugen Kelemen – monteur

Peter Lepedus-Sisko – monteur

Cosmin Nicoară – monteur

Cornelia Nicolăeasa – monteur

Cristian Nicolescu – monteur / producător

Roxana Paraschiv – monteur

Alexandru Radu – monteur

Andu Radu – monteur/colorist

Diana Sandor – monteur

Roxana Szel – monteur

Janos Szen – monteur

Sebastian Szemlye – designer de sunet

Cristinel Șirli – inginer de sunet

Letiția Ștefănescu – monteur

Ștefan Tatu – monteur

Adrian Zaharie – monteur

 

Scenariste/scenariști

 

Ana Agopian – scenaristă

Irina Bako – scenaristă/curator

Cristina Bîlea – scenaristă

Anca Buja – scenaristă

Adrian Carlugea – scenarist/designer de sunet

Bianca Cenușe – scenaristă

Oana Darie – scenaristă

Răzvan Dutchevici – scenarist

Răzvan Rădulescu – scenarist

Oana Răsuceanu – scenaristă

Alexandra Safriuc – scenaristă/curator

Ovidiu Savu-Ioniță – scenarist

Adina Sădeanu – scenaristă și producătoare

Monica Stan – scenaristă

Cecilia Ștefănescu – scenaristă/scriitoare

 

Directori, coordonatori și curatori de festivaluri, scenografi, P.R.-i, manageri, profesori universitari, reprezentanți ai conducerii unor uniuni cinematografice

George Alupoae – teatrolog

Cătălin Anchidin, PR Industrii Creative

Dan Angelescu – coordonator/curator asociat Festivalul Internațional de Film Experimental BIEFF

Valentin Anghel – documentarist

Alexandru Tudor Baciu – manager cultural

Adeline Andreea Bădescu – scenografă

Ilinca Belciu – distribuitor de filme

Miruna Berescu – director Festivalul International de Film ANONIMUL/ producătoare

Gabriela Bodea – manager cinema

Ștefan Bradea – distribuitor de filme

Florentina Bratfanov – director de casting

Laurențiu Brătan – director Festivalul de Film Animest

Dorin Budușan – artist

Lora Burda – trainer de limbă, cultură și civilizație franceză

Diana Butoeru – avocat

Ana Cantabine – scenografă

Ileana Cecanu – distributor de filme, organizator de festival de film, PR de film

Mihai Chirilov – director artistic TIFF

Dumitru Dobrev – avocat

Rodica Dominteanu – coordonator „Filme pentru liceeni”, program de educație cinematografică pentru adolescenți.

Anca Drăgoi – fondator Partnership for the Arts

Andreea Dumitrescu – coordonator post-producție

Farid Fairuz – artist

Monica Felea – specialist comunicare

Jozsef Fulop – artist 3D

Roxana Garet – consultant producție film

Oana Ghera – selecționer Festivalul Internațional de Film NexT

Iulia Gherghescu – scenografă

Ciprian Iacob – compositor

Vlad Ilicevici – Director Executiv, Festivalul de film Animest

Mălina Ionescu – scenograf

Ioana Iorgulescu – economist

Yvonne Irimescu – director executiv al Festivalului NexT / coordonatoare a programelor de educație cinematografică „CinEd” și „Education a l image”

Luca Istodor – coordonator al Festivalului Super

Bogdan Jitea – istoric

Mircea Kiraly – compozitor/lector universitar

Marius Lazăr – sociolog

Cristiana Mitea – responsabil proiecte cinematografice

Mihai Mitrică – director festival Animest / producător

Corina Eredenta Moldovan-Florea – director al Festivalului Pelicam

Ion Molete – scenograf

Mircea Morariu – prof. univ. dr. Universitatea din Oradea / critic de teatru

Daniel Tudor Munteanu – arhitect

Boglarka Nagy – responsabil de proiecte de film și al cinematografului Elvire Popesco

Massimiliano Nardulli – programator NexT Film Festival și Timishort

Radu Nica – lector univ. dr. UBB / regizor

Adriana Papp – manager cinema

Andreea Popa – scenografă

Anna Popa – manager cultural

Mihai Ovidiu Popa – visual effects artist

Flora Pop – compozitoare

Theodor Cristian Popescu – regizor de teatru

Lucian Pricop – Director executiv, Uniunea Cineaștilor din România

Simona Rădoi – P.R. festivaluri de film

Miruna Runcan – prof. univ. dr. UBB Cluj-Napoca

Raluca Sas-Marinescu – lector univ. dr. Facultatea de Teatru și Televiziune Cluj-Napoca

Ligia Smarandache – designer grafică animată

Iris Spiridon – regizoare de teatru

Monica Sebestyen – coordonator proiecte cinema

Ileana Gabriela Szasz – antropolog visual

Alex Trăilă – consultant

Matei Truță – distribuitor de filme

Claudiu Turcuș – lector univ. Dr. UBB Cluj-Napoca

Ileana Zirra – scenografă

 

Critici și jurnaliști de film

Bianca Bănică – critic de film

Ileana Bîrsan – critic de film și educator de cinema

Raluca Bugnar – jurnalist de film/educator de cinema

Emil Călinescu – blogger de film

Flavia Dima – critic de film

Ștefan Dobroiu – jurnalist de film

Alin Ludu Dumbravă – critic de film/scenarist

Luciana Dumitru – absolventă master Visual Culture

Raluca Durbacă – critic de film

Gabriela Filippi – critic de film

Ion Indolean – critic de film/regizor

Cezar Gheorghe – critic de film

Andrei Gorzo – critic de film/lector universitar dr.

Anca Grădinariu – jurnalist de film

Jakab-Benke Nandor – critic de film/regizor

Andrei Luca – critic de film

Cristi Luca – critic de film

Lucian Maier – critic de film

Csilla Majoros – critic de film

Andreea Mihalcea – critic de film/masterandă Filmologie UNATC

Cătălin Olaru – critic de film

Andra Petrescu – critic de film/doctorandă UNATC

Mara Popa – jurnalist cultural

Iulia Popovici – critic de film și journalist cultural

Ancuța Proca – critic de film

Iosif Prodan – jurnalist de film

Claudia Sîrbulescu – jurnalist de film/distribuitor de filme

Diana-Elena Smeu – jurnalist de film

Filip Standavid – jurnalist de film

Szabolcs Szilagyi – redactor de cinema

Irina Trocan – critic de film

Iulia Alexandra Voicu – critic de film

 

Studente/studenți

Sami Al Tawel, student la Actorie

Daniel Atudorei, student la Multimedia

Ioana Avram, studentă la Comunicare audio-vizuală

Reka Barabas, studentă la Regie de Film

Radu Barbu, student la Regie de Film

Elena Bădiulescu, studentă departamentul Fotografie-Video, Universitatea Națională de Arte din București

Miruna Blidariu, studentă la Actorie

Călin Boto, student la Comunicare Audio-Vizuală

Simena Burlacu, studentă la Imagine de Film

Ștefan Bălan, student la Actorie

Ioana Bogdana Neagu, studentă la Film

Alexandru Cîrstea – student la Imagine de Film

Lucia Chicoș, studentă la Regie de Film

David Constantinescu, student la Imagine de Film

Diana Crăciunescu, studentă la Multimedia

Adrian-Mihai Crăciunoiu, student CFM

Maria Doncu, studentă la Regie de Teatru

Ela Duca – studentă Producție Film de Animație

Andrei Dudea, absolvent Comunicare Audio-vizuală

Martha Elisei, studentă la Multimedia

Liviu Gabriel, student la Multimedia

Gabor Lorand – student la Regie de Film

Vlad Goranda, student la Actorie

Corina Hinkov, studentă la Regie de Film

Doru Ihnatiuc, student la Imagine de Film

Denis Imbrescu, student la Actorie

Andrei Ionescu, student la Actorie

Roxana Iorgulescu, studentă la Multimedia

Iulia Ivan, studentă la Multimedia

Cristina Iliescu, studentă Comunicare audio-vizuală

Alexandru Ivănoiu, student la Actorie

Maja Kovačević, studentă la Regie de Film

Andreea Lăcătuș, masterandă la Regie de Film

Carmen Lăscoiu, studentă Regie de Film

Lorincz Lorand – student Imagine de Film și Televiziune

Manuel Lupu, student la Film

Bogdan Manolache, student la Imagine de Film

Bogdan Marinescu, student la Imagine de Film

Emma Mateciuc, studentă la Actorie

Răzvan Micorici – student Multimedia

Andrei Miercure, student la Regie de Film

Alexandra Mihai, studentă la Actorie

Cătălina Mihai, studentă la Actorie

Larisa Mihăeș, studentă la Actorie

Alexandru Milieș, student la Multimedia

Miruna Minculescu, student la Film

Amalia Mititelu, studentă la Scenografie

Adrian Moisoiu, student la Multimedia

Alexandru Munteanu, student la Actorie

Ioana Niculae, studentă la Actorie

Iris Nuțu, studentă la Litere

Alina Oancea, studentă Comunicare audio-vizuală

Alexandra Oiște, studentă la Actorie

Florian Olănescu, student la Regie de Film

Matei Oțeanu, student la Regie de Film

Daniel Popa, student la Film

Letiția Popa, studentă la Regie de Film

Oana Elena Puicănescu, studentă la Multimedia

Carina Pușcașu, studentă la Multimedia

Gabriela Rotaru, studentă la Actorie

Andra Salaoru – studentă UBB, specializarea Imagine de Film și Televiziune

Jawad Shahbazimoghadam, student la Actorie

Cristina Simion, studentă la Actorie

Ruxandra Staicu, studentă la Imagine de Film

Alexandru Tamazlicaru, student la Multimedia

Alexandru Tudor, student la Imagine de Film

Eusebiu Tudoroiu, student la Regie de Teatru

Beatrice Tănasă, studentă la Actorie

Emil Vasilache, student la Comunicare Audio-Vizuală

Denisa Velicu, studentă la Multimedia

Lena Vlad-Mărculescu, studentă la Multimedia

Alexandru Văduva, student la Multimedia

Ionuț Alexandru – student Regie de Film

Alexandru Antohe – student Film la Arts University Bournemouth

Iulian Bontea – student Regie de Film

Ioana Bugarin – studentă Actorie

Liri Chapelan – studentă Regie de Film

Alessia Cremenescu – studentă Film

Eugen Dediu – student Regie de Film

Ioana Florescu – absolventă Film Studies

Teona Galgoțiu – studentă Regie de Film

Andrada Iacobeț – studentă Multimedia

Theodor Ineluș – student Comunicare audio-vizuală

Isaac Ionescu – student

Teodora Lascu – absolventă de Regie de Film

Bogdan Maraloiu – student Regie de Film

Rareș-George Nae – student Filmologie

Iulia Necșulescu – studentă Regie de Film

Laurențiu Paraschiv – student Comunicare audio-vizuală

Mihai Pavel – student Regie de Film

Maria Salomia – studentă Multimedia

Ioana Sărăcilă – studentă la Comunicare audio-vizuală

Andra Tarara – studentă la Imagine de Film

Cosmin Tița – student Comunicare audio-vizuală

Alexandra Turcu – studentă Litere

Alexandru Vizitiu – student master Filmologie / critic de film

Teodor Zaharia – student Comunicare audio-vizuală

Adaugă comentariu

object(WP_Term)#13241 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }