Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Petiţie pentru reintroducerea probei de limba latină la bacalaureat
adresată Domnului Ministru al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie
Un grup de reflecţie format din profesori de discipline umaniste din învăţămîntul preuniversitar şi universitar adresează conducerii MEN, personal d-lui Ministru Remus Pricopie, solicitarea de a corecta, începînd cu anul şcolar 2014-2015, mǎsura prin care elevii secţiilor umaniste ale liceelor din România au fost lipsiţi de posibilitatea de a susţine proba opţionalǎ de limba latinǎ la examenul de bacalaureat. Atragem atenţia asupra faptului cǎ aceastǎ mǎsurǎ a fost luatǎ în anul şcolar 2009-2010 fǎrǎ niciun fel de consultare a profesorilor sau elevilor interesaţi şi cǎ ea a pus studiul limbii latine într-o situaţie de inferioritate prin nimic justificatǎ în raport cu toate celelalte discipline umaniste din liceele noastre. Efectele ei au fost clar negative, atît asupra predǎrii unei discipline deja defavorizate prin scǎderea continuǎ a numǎrului de ore care-i sînt alocate în programele de liceu, cît şi asupra candidaţilor, astfel descurajaţi sǎ urmeze secţiile clasice ale Universitǎţilor. Reintroducerea printr-un ordin al Ministrului a limbii latine pe lista materiilor opţionale la proba de bacalaureat pentru clasele de Filologie este o mǎsurǎ care n-ar implica niciun fel de cheltuieli suplimentare de la bugetul de stat şi, desigur, nicio restructurare a actualelor programe de studiu. Aceastǎ mǎsurǎ ar corespunde pe deplin atît tradiţiilor […]
Ce bine Cad
şi
Ce fantastic Vin
Aceste Valuri din Nemărginire
Aceste Versuri albe din înalturi
Ale aceluia care a trecut pe-aici
Ca vîntul dintr-o aripă de înger
P.S. Omagii gestului domnului Mihnea Moroianu.
P.P.S. Ce bine-ar fi să le citim mereu şi ascultîndu-le să le-auzim gîndindu-ne la ELE.
Doar la ELE ! iar printre ELE, şi la EL !
Şi mie mi s-a părut această formă a Odei de o frumuseţe stranie, rivalizând sau poate depăşind-o pe cea a variantei din ediţia Maiorescu.
Dar dacă frumuseţea ei ar fi reductibilă la alegerea cuvintelor, cum sugeraţi Dvs, Eminescu ar fi un parnasian. (Numai parnasienii îşi exprimau opţiunea lor pentru o poezie sculpturală, statică, turnată în bronz, prin preferinţa pentru cuvintele rare, sonore şi trăind o existenţă “în sine”.) Din acest punct de vedere, Eminescu ar putea fi mai degrabă apropiat de estetica simboliştilor, pentru care importante nu erau cuvintele individuale, ci potenţarea lor reciprocă, prin acea “reciprocitate de focuri”, sau acele “reflexe reciproce” prin care ultimul dintre ei avea să-şi pună expresivitatea poemelor sale sub paradigma constelaţiei de pietre preţioase, sau a variantei sale astrale, constelaţia de corpuri cereşti. (În “Ses purs ongles…”: “De scintillations sitôt le septuor”, iar în “Un coup de dés”: “UNE CONSTELLATION / froide d’oubli et de désuétude / pas tant / qu’elle nénumère / sur quelque surface vacante et supérieure / le heurt successif / sidéralement / d’un compte total en formation / veillant / doutant / roulant / brilliant et méditant / avant de s’arrêter / à quelque point qui le sacre – ).
…este, dle Moroianu, ca limba acestei variante suna foarte modern, contemporan. Probabil pentru ca utilizeaza multe cuvinte de origine latina – „ostrov” fiind exceptia.
multzam-ui! Ca-mi incalzi inima, oareshicum, zau!
Nea Marin
…este poetul Mihail Eminescu.
(V. N.I. Herescu – „Eminescu si Clasicismul”, in vol.
„Eminescu si Clasicismul greco-latin”, 1982, p.143
sau
Opere, ed. Perpessicius, III p. 123.)
Poate ne divulgati autorul, @***. Sper ca nu e o aluzie la un alt mare tomitan actualmente exilat la penitenciarul Rahova.
Exilat aici pe pământ de jale
Viaţa-mi pare-ostrov, răsărind din valuri;
Un pribeag mă văd dominând pustiul
. Mijloc al mării.
Precum umbra-i soră luminii, astfel
Al meu suflet e înfrăţit cu codrul
Şi cu-al mării cer, cu puterea sfânt-a
. Singurătăţii.
Trist fiind adânc, dară trist prin sine-mi,
Nu de-a astei lumi pătimiri şi lacrimi,
Mă doream doar încununat de laurul
. Pururea verde
Cum pe dulcea-i liră Horaţiu cântă
Îndoind în versul adonic limba-i,
Încercat-am barbarzând în graiul
. Traco-romanic.
……………………………………………….
N-admiram nimic… Fericit ca zeii
Doară singur eu mă miram de mine
Până când trezit din uimire-adâncă
. Singur rămas-am.
In calitate de filolog, consider indreptatita atitudinea profesorilor de a repune in actualitate importanta limbii latine in cadrul studiilor liceale. Atentia mea se indreapta asupra etimologiilor care, oricum, trebuie explicate elevilor, astfel incat ei sa-si insuseasca in mod logic si chiar mai simplu, terminologia stiintifica, arborescenta, la fiecare materie. Probabil ca revenirea la invatarea prin lectura a textelor clasice sub forma de fragment este mai greu de imaginat ( sau de propus) elevilor cu preocupari strict stiintifice, dar aici intervine posibilitatea ca, in timpul orelor de limba si literatura romana, explicatiile referitoare la structura vocabularului limbii romane si mai ales la alcatuirea neolgismelor de origine latina sau romanica. Am convingerea ca fiecare profesor poate sa aloce timpul necesar pentru a stimula interesul elevilor de liceu fata de originea latina a cuvintelor mostenite, fata de neologismele latine atat de necesare in limbajul biologiei, medicinei, fata de familiile lexicale ale acestei limbi clasice. Prin aceasta ne vom legitima identitatea europeana , implicit nevoia imperioasa de a iesi din impasul linguistic actual.
Studiul limbilor clasice este apanajul oricărei ţări civilizate. Noi spre ce tindem – spre urbanitas, humanitas, ratio etc., ori spre transformarea ţării într-o groapă de gunoi în care maneliştii şi ţoapele cu nurii la vedere dau tonul emisiunilor televizate, atunci când nu se ceartă niscaiva politicieni, desigur, ori este o zi fără evenimente sportive marcante?
Procesul de umilire a românilor s-a manifestat insidios prin varii mijloace… reducerea treptată a orelor de limba latină din atât de ambiţioasa „CURICULĂ” este un aspect elocvent al degradării învăţământului românesc. Nu mai vorbim de paradoxala situaţie întâlnită la clasele de filologie unde se susţine teza semestrială în regim de studiere a latinei cu o oră pe săptămână.
Care oră presupune concentrarea la maximum a unei materii stufoase, fără a avea timp pentru fixarea cunoştinţelor. Un efort titanic, depus de profesor, un act de admirabil sacrificiu de sine, asumat de elevii rămaşi fideli limbii latine. Desigur, aceştia şi-ar dori să aibă două, sau chiar trei-patru ore pe săptămână, pentru aprofundarea cunoştinţelor. Şi-ar dori şi posibilitatea de a alege latina ca probă de bacalaureat. Întrebaţi filologii dacă îi încântă multele ore de matematică şi fizică de care au parte la acest profil. Deşi nu dau teză, nici nu optează la Bac pentru aceste discipline, ele sunt impuse în mod arbitrar filologilor care au venit la profilul uman din dragoste pentru studiul limbilor, nu al disciplinelor reale.
O REPUNERE ÎN DREPTURI A LIMBII LATINE ESTE UN ACT DE REPARAŢIE MORALĂ ADUSĂ TUTUROR ROMÂNILOR CARE MAI CRED ÎN VALORILE PERENE ALE CIVILIZAŢIEI UMANE. Altfel, ne vom aneantiza ca popor.
Încă mai este timp pentru îndreptarea greşelilor săvărşite de decidenţi. DUM SPIRO, SPERO!
Sunt un elev de la profilul uman. Îmi place că am 6 ore de engleză pe săptămână, dar mi-am dorit mereu să ni se asigure nişte condiţii mai omenoase pentru învăţarea limbii latine. Nu mă gândesc aici la colegii care nu sunt interesaţi de nicio materie, vin la şcoală din oblligaţie. Mă gândesc la noi, cei care facem performanţă, chiar dacă avem o singură oră de latină- Muncim în plus acasă, dar ar fi fost mult mai bine să muncim şi la şcoală, în condiţii de „legalitate”.
Mulţumesc profesorilor devotaţi care se ocupă de olimpici lucrând enorm cu elevii. Îşi sacrifică timpul lor ca să ne deschidă nouă mintea şi sufletul. Păcat că nu au efect şi asupra guvernanţilor!
Flavius Andrei
Sunt întrutotul de acord cu conținutul Petiției. Starea jalnică în care a ajuns folosirea limbii române, mai ales după 1990, se datorează în mare măsură eliminării limbii latine din programa liceelor. Agramatismele și semidoctismul se substituie progresiv
acurateții limbii și autenticității culturii. Și mai îngrijorătoare încă mi se pare indiferența cu care este tratată situația chiar de către forurile îndreptățite să ia o atitudine fermă în această privință. Ca și în domeniul audio-vizual, tendința EVIDENTĂ este aceea de a anula valențele formative ale excelenței, iar rezultatele sunt mai mult decât îngrijorătoare: sunt dezastruoase! Căci ele subminează treptat însăși ființa și identitatea unei națiuni. În timp ce țările civilizate militează asiduu pentru menținerea purității limbii (vezi exemplul Franței), la noi se face tot posibilul ca limba/limbajul să fie tot mai schimonosite!! Gestul autorilor Petiției este, de aceea, mai mult decât legitim. Îi doresc (petiției) să aibă forța necesară de a pătrunde dincolo de urechile ”vătuite” ale Ministerului Culturii și Educației, ca și ale CNA!
Vai de țara văduvită de educația educatorilor!!
A bon entendeur, salut!
Extras din “Puterea formativă a umanismului” (Die humanistische Bildungsmacht, 1976)
Dacă vorbim despre Roma, în faţa ochilor noştri răsar imagini ale disciplinei şi tăriei marţiale, dar şi ale moleşirii, ale bogăţiei inimaginabile şi ale luxului rafinat; ale unei nemaiauzite puteri şi splendori, ale culminaţiei culturii păgâne şi ale culminaţiei culturii creştine.
Orice decizie istorică luată în Europa până în plin secol XX s-a luat fie de către Roma, fie la, sau împreună cu Roma. Dar niciuna nu s-a luat împotriva Romei. De aceea nu era prea mult spus, când Roma a fost numită pe atunci capitala Europei. Ea şi-a schimbat de patru ori forma de stăpânire, a devenit regat, republică, imperiu şi papalitate, dar n-a încetat niciodată să stăpânească. Până-n zilele noastre, Vaticanul încă mai intervine din poziţia lui spirituală în luptele vitale, mai ales în cele ale naţiunilor europene. Atotputernica Romă a împăraţilor şi nu mai puţin puternica Romă a papilor şi-au câştigat merite nemuritoare în ce priveşte rafinarea culturală a omenirii. Fără Roma imperială, cea care a nimicit puterea politică a Eladei, dar i-a salvat şi i-a perpetuat cultura fără pereche, n-ar fi existat umanismul. Elenii sunt inegalaţi artişti, esteţi exemplari şi speculatori spirituali, romanii au fost deschizători de drumuri ca tehnicieni şi remarcabili empirişti. Homer, Platon, Aristotel, Empedocle, Herodot, Eschil, Sofocle, Euripide, Pindar, Demostene, Terenţiu, Cicero, Tit Liviu, Sallust, Caesar, Tacit, Ovidiu, Horaţiu, Lucreţiu. Doar câteva nume din noianul culturii amalgamate romano-greceşti, care, începând cu redescoperirea ei în timpul Renaşterii, au acţionat ca un ferment şi continuă să acţioneze şi astăzi asupra lumii devenite creştine. Multe comori nepreţuite au pierit din vina barbariei migratoare revărsate asupra meleagurilor Europei. Dar fără Roma imperială, fără oamenii luminaţi din Roma papală, după cum am spus, n-ar mai fi existat umanismul.
………………………………………………………………………………………………………
Un popor incapabil de orice creaţie statală majoră, cum erau grecii, trebuia pus sub curatelă. Lucrul acesta l-au făcut romanii. Dar ei au n-au nimicit decât puterea politică, în schimb cultura ei au absorbit-o cu nesaţ şi au îngrijit-o cu dăruire; ei au fost filo-eleni. A recunoaşte: “Noi, învingătorii, suntem lipsiţi de orice cultură, doar învinşii o au; şi aşa cum ei trebuie să renunţe la orice preponderenţă politică, la fel şi noi trebuie să renunţăm la cea culturală” ‒ a spune aşa ceva şi a acţiona în consecinţă este o faptă mare şi unică. Nu e vorba de influenţe pe ici-colo, cum ni se pare nouă pretutindeni, ci de o fertilizare de ansamblu.
Limba papilor a rămas latina, care din vremurile lui Ennius până-n zilele noastre a fost neîntrerupt scrisă şi vorbită, şi în care se oglindesc evenimente ce n-au mai existat în altă parte. Oriunde răsună limba latină, este amintit homo europaeus şi destinul lui; pe cât este ea de străină faţă de idiomurile locale, pe atât de familiar răsună ea în orice ureche doritoare să audă inflexiunile general-europene.
Latina este gramatical mai simplu construită decât greaca. Ei îi lipseşte astfel aoristul verbului, acea formă temporală “nedeterminată” prin care se exprimă o multitudine de nuanţe imposibil de redat în alte limbi: lipseşte diateza “medie” cu semnificaţiile ei de raportare inversă. Dacă ne gândim la gama de efecte lirice şi epice, dar şi prozaice, obţinute prin aceste forme gramaticale, pare aproape imposibil ca o limbă atât de dură şi uscată să domine asemenea defecte şi să devină poezie. Şi totuşi s-a putut. Cel ce-o compară cu engleza, se întreabă mai întâi cum poate o asemenea limbă sumară de comercianţi, cu defectul ei constant de energie gramaticală, să creeze vreo lirică. Dar poetul poate s-o facă, iar sonetele lui Shakespeare dovedesc acdest lucru. Filologii au vorbit mult împotriva lui Virgil, contestându-i calitatea de mare poet. Ceea ce i se poate obiecta cu adevărat Eneidei, a simţit-o cel mai bine Virgil însuşi, când a dispus ca ea să fie arsă după moartea sa. Dar împăratul Augustus s-a opus. Cântul al doilea, având drept temă pieirea Troiei, ţine de capodoperele literaturii universale. Momentul acela în care Aeneas, sculându-se din scaun, începe să-i descrie reginei Didona distrugerea patriei sale, “cu puţin mai nainte ca noaptea cea umedă să cadă din cer, iar stelele coborâtoare să-ndemne la somn”, descrierea într-o frumuseţe lingvistică desăvârşită a unui asemenea moment nu-i reuşise încă niciunui poet roman. Şi apoi această Didona însăşi, cu moartea ei în flăcări, pricinuită de iubirea-i mistuitoare pentru Aeneas! Un poet francez a spus cândva că ea e prima figură feminină modernă, căci aici a fost dezvăluit sufletul femeii ‒ niciun poet dinaintea lui Virgil neînchipuindu-şi că femeia ar avea un suflet. În felul acesta pezia romană poate subsista nu în ciuda, ci datorită avariţiei sale gramaticale.
Roma a fost sinteza imperiului roman, aşa cum ea este astăzi sinteza creştinătăţii catolice. Roma: asta a însemnat totdeauna stăpânitorii ei pe tronul imperial sau papal. Roma a fost şi a rămas un uriaş cap de Ianus. Figură grotescă, ameninţătoare, inspirând spaimă, şi faţă delicată, fermecătoare, angelică.
………………………………………………………………………………………………………
Ideea-mamă a întregii culturi românești e ideea romană. Cultura noastră națională, creatoare, spre deosebire de străvechea civilizație vegetativă etnografică, daco-romană, populară, începe odată cu descoperirea Romei. Roma ne descoperise pe noi încă din întunecatul ev mediu. Dar noi nu reacționasem. Dimpotrivă noi am descoperit-o simultan, pe căi diferite, dar cu efecte fulgerător-creatoare identice, în toate cele trei țări românești ale Daciei – deplin – abia în secolul al XVII-lea. Istoriografia românească din Moldova, Ardeal și Țara Românească e creatoarea conștiinței naționale superior culturale a poporului nostru. Iar această conștiință națională superioară aprinde fără întârziere – pe cale simpatetică – sufletul primitiv-natural al națiunii fiice cu dorințe, impulsii, tendințe violent răscolitoare de gânduri. Legătura cu Roma-mamă e făcută întâi – multă vreme – prin sora italiană, apoi marele foc sacru al ideii pure, încinge întreaga Franță. De la 1789 până azi ideea culturală creatoare romană e activă în națiunea noastră prin mijlocirea Franței. Încercările antiquaric latine ca și cele romantic italofile – de legătură nouă cu gândul roman – n-au creat nimic trainic.
Dar ideile culturale romane – propriu-zis, cultural antice, greco-romane – nu sunt azi exclusiva proprietate spirituală a Franței. Întreaga lume europeană și americană – am putea zice întreaga lume civilizată – latină, germană, anglo-saxonă – trăiește cu idei romane. O exclusivitate a inspirației noastre prin Franța, ne-ar duce – prelungită prea mult – la situația intolerabilă de colonie culturală franceză. Ideea romană trebuie deci readusă la puritatea ei principiară, impregnată cât mai mult de suflul ei originar-antic, eleno-roman, iar reacțiunea noastră față de această idee trebuie din ce în ce mai mult intensificată național-daco-roman, liber inspirată de sufletul nostru nefalsificat, nemanierat cu diferite influențe exclusive contemporane. Clarificându-ne și aprofundându-ne mintea noastră cu experiența ideologică universală – fiecare națiune făcând să vibreze în noi, puternic, o altă coardă – lăsând iubirea noastră instinctivă pentru Roma să coloreze după legile ei, fatale, creațiile noastre, vom avea dat substratul larg omenesc al inspirației culturale creatoare prin ciocnirea cu alte gânduri – diverse de cel românesc.
Dintre cele 18 comentarii care insoţesc pană acum textul on line al Petiţiei, reproduc mai jos unul din cele mai concise, dar care sintetizează intr-un fel stadiul actual al discuţiilor pe tema situaţiei latinei in scolile noastre de diverse grade:
„E jenant că s-a ajuns la o astfel de petiţie intr-o ţară care are ca limbă oficială o limbă romanică.”
Apreciez si ma alatur Petitiei pentru reintroducerea la bacalaureat a probei de limba latina; este de neinteles cum s-a putut de fapt ajunge la o asemenea situatie,chiar si in cadrul invatamintului umanist liceal, dupa ce latina a fost nedreptatita in interiorul intregului invatamint preuniversitar.
Stiu ca in Italia -spre exemplu- latina se studiaza serios nu numai la liceele umaniste, dar si la cele stiintifice(cel putin asa era situatia la inceputul anilor 2000!).
A vaduvi invatamintul umanist liceal de studiul serios al limbii latine, a o elimina din tre probele de bacalaureat reprezinta o foarte grava lovitura data filologiei romanesti.
De aceea cred ca insistenta pentru remedierea acestei situatii trebuie amplificata nu numai din partea mediilor universitare ci si dinspre reprezentantii autentici ai culturii nationale.
Cu stima,
Alina Popescu
Iniţiatorii petitiţiei ţin să mulţumească revistei Observator Cultural pentru interesul constant faţă de soarta limbilor clasice din România, precum şi doamnelor profesoare Monica Dună (Colegiul Naţional „Sf. Sava“, Bucureşti) şi Florentina Neculau (Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu“, Bacău), care în intervenţiile la a doua parte a anchetei “Mai pot fi salvate Limbile Clasice din România” (Observator Cultural, nr 680, 5 iulie 2013) au semnalat, printre altele, anomalia flagrantă a excluderii latinei de pe lista materiilor opţionale (!!) la Bacalaureat.
Menţionăm că petiţia poate fi semnată on line la adresa
http://www.petitieonline.com/signatures/petiie_pentru_reintroducerea_probei_de_limba_latin_la_bacalaureat/start/150