Petru Cimpoeşu faţă în faţă cu optzecismul

Petru CIMPOEŞU Nouă proze vechi. Ficţiuni ilicite Editura Polirom, Colecţia „Fiction-Ltd“, Iaşi, 2008, 336 p.   Deşi în cuvîntul introductiv al ultimei sale cărţi, Nouă proze vechi. Ficţiuni ilicite, Petru Cimpoeşu nu se consideră „propriu-zis «optzecist»“, prozele „vechi“ pe care le recuperează acest volum arată o relaţie simptomatică cu optzecismul. În fond, întreagă această carte dă seamă despre instituirea unui raport privilegiat cu proza optzecistă, prin chiar dubla atitudine a scriitorului, de distanţare, dar şi de omagiere, de apreciere retrospectivă a ceea ce a însemnat experienţa literară a anilor ’80. În prozele din secţiunea a doua a cărţii, scrise ocazional după 2000, Petru Cimpoeşu declară explicit că a dorit să aducă „un omagiu «optzeciştilor», utilizînd, cît şi cum m-am priceput, metodele preferate de ei – citatul, autopastişa, intertextualitatea“, considerînd că drumul deschis de aceia, „deşi deocamdată abandonat, încă nu şi-a epuizat resursele şi, cine ştie, poate că vreuna din generaţiile literare viitoare va încerca să recupereze lucrurile bune pe care cei mai valoroşi dintre ei le-au propus“ (Cîteva cuvinte). Declaraţia scriitorului oferă un punct de plecare pentru o analiză – fie şi schiţată – a modului în care un optzecist se raportează la propria evoluţie şi, mai ales, a evoluţiei […]