Picătura de rouă

Cu sau fără voia organizatorilor serialului de întîlniri literare botezate „Formula 3“, fiecare episod reverberează, adesea, dincolo de prestaţia trioului invitat să se producă prin lectură din opera proprie. Nu e neapărat necesar ca discuţiile să ia amploare. Nici nu sînt căutate special punctele de vedere divergente. Multe sugestii se cristalizează discret şi pot rămîne undeva dependente de ambianţa serii respective spre a întreţine meditaţii ulterioare. E şi o chestiune de reacţie personală, dacă întîmplarea aduce la suprafaţă cine ştie ce elemente datorate experienţelor acumulate în timp.   O ascultam, la recenta reuniune, pe Adriana Bittel citindu-şi neutră scurta naraţiune despre cum se spulberă visul unui virtual adulter. O ocazie ratată, la activul ambilor protagonişti, dar un cîştig la capitolul demnităţii fiecăruia. Comprimată la maximum, povestirea mizează pe nuanţe comportamentale şi psihologice minuţios armonizate, ca într-o oglindă, asemenea suprafeţei convexe a proaspetei picături matinale de rouă în care se răsfrînge, suveran, cerul de deasupra noastră. Nu găsesc pe moment altă metaforă în stare să rezume cît mai natural meritul micii proze, efectele ei de simetrie structurală, de poezie, de graţie, etalate neostentativ. Austeritatea în sine face casă bună cu diagnosticul estetic al paginii liliputane. De altminteri, rafinamentul instrumentelor naratologice puse […]