Plecare şi revenire (IX)

Da, îl suspectam pe doctorul Gyula Zádor că se amuză pe seama mea. De exemplu, pe vremea cînd aveam 5 ani, în urma unei operaţii de hernie urlam ca din gură de şarpe pe patul de spital să facă bine şi să mă dezlege. Abia m-am trezit din narcoză şi nu suportam să fiu legat, n-am ştiut de interdicţia de a mă mişca după operaţie. O, cît de revoltătoare este lipsa asta de neîncredere, parcă-n persoana mea de 5 ani n-ar exista suficientă deşteptăciune că trebuie să stau potolit şi fără legăturile astea umilitoare decise de medic, decizie pe care, acum că sînt conştient, după ce o supun unei judecăţi critice, o refuz. Dar pentru că tocmai mă trezisem din profunzimile narcozei, în jurul patului de spital se bucurau de această revenire mai multe persoane, în primul rînd mama, de a cărei prezenţă eram convins dinainte. Mama trebuie să fie mereu acolo unde ne aflăm noi, pentru că sîntem copii. Fîşiile de tifon alb cu care eram legat de patul alb, precum şi halatele albe ale personalului medical aflat în camera albă îmi iritau preferinţele legate de culori. * Cînd Lívia, draga mea bonă, se încăpăţîna şi mă obliga să […]