Plecare şi revenire (VI)

Cei patru copii, sora mea mai mare, doi verișori și eu, am rămas singur în casă, doar cu bona evreică, Ibi, care din cauza spaimei și a relațiilor cam tulburi, n-avea deloc un miros plăcut. Era neîndemînatică, o fată cam nătîngă, nu se pricepea la gătit, la menaj, totul era un talmeș-balmeș și murdar. Pînă atunci trăisem o anume formă de viață, acum, cînd totul de destrăma în jurul nostru, era cam jenant pentru noi. Deteriorarea era pe zi ce trece tot mai avansată. Lipsa părinților și îngrijorarea permanentă erau în sinea lor o nenorocire, fiind întrecute doar de dezgustul față de neputința care ne copleșea.   Cu István am ajuns la concluzia că părinții noștri au greșit. Trebuia să fi plecat din timp. Oricum, pînă la urmă eram nevoiți să ne despărțim de casă și de grădină. Era cald, un timp superb de vară timpurie, berzele stăteau la locul lor, lîngă tăblia chivotului, iar noi jucam cu fanatism ping-pong.   Luni era zi de piață, joi zi de tîrg, vineri seara, bărbații evrei cu steaua galbenă în piept și cu cartea de rugăciuni sub braț mergeau la sinagogă, urmînd traseul obișnuit, trecînd prin intrarea învecinată cu casa noastră. Seara […]