Plecare şi revenire (VII)

Plutonierul-major mi-a dat documentele, muncise mult pentru noi, era mulţumit atît cu sine, cît și cu mine, care-i zîmbisem recunoscător. Înainte să fi plecat din încăpere, mi-a dorit călătorie plăcută. Documentele au încăput în buzunarul interior al sacoului din pînză. Pe stradă, știam deja că am în buzunar ceva ce n-au ceilalţi evrei. Cei din conducerea satului își dăduseră binecuvîntarea, puteam pleca. A venit Laló Kádár și se oferi să ne conducă la rudele din Budapesta. Ne-am bucurat de vizita lui. De săptămîni la rînd, nu mai intrase nici un creștin în grădina și-n casa noastră, izolarea era aproape totală. Laló fusese înainte calfă la prăvălia de textile a unchiului meu, un tînăr înalt, elegant, mijlocaș centru în echipa de fotbal a satului. Sora lui mai mică, Katalin, era colegă de clasă și prietenă cu sora mea mai mare, venea deseori la noi, ne jucam jocuri de societate, avea niște cosiţe frumoase, negre, dinţi albi și ochi mari, căprui. Era cu trei ani mai mare decît mine, astfel, mai înaltă. Cînd venea la noi, mă uitam minute-n șir la ea, avînd grijă să nu uit s-o sărut pe obraji atît la venire, cît și la plecare. Acum a venit și […]