PLURAL. Gropile (II)

Despre gropile Bucurestiului se poate vorbi din punct de vedere politic (ca rindul trecut), tehnic (numai ca nu inteleg, si pace, de ce in Suedia sau Germania, la geruri cel putin la fel de mari, nu crapa asfaltul iarna, precum la noi: ce i-or fi punind ei in plus, sau noi in minus?) si psihologic. M-as opri la acesta din urma, nu pentru ca as fi psiholog, ci pentru ca mi se pare egalmente fascinanta intrebarea de ce nu se repara gropile Bucurestiului si intrebarea de ce ne-am obisnuit noi intr-atit cu faptul ca nu se repara, incit nici macar nu mai intrebam de ce nu se repara. O problema, ar zice ironic un filozof – bine ca nici filozof nu sint – la fel de subtila, precum distinctia dintre uitarea fiintei si uitarea uitarii fiintei, la Heidegger! Privesc, de la volan, pe soferii de alaturi, traversind gropile imemoriale de la incrucisarea dintre Stefan cel Mare si Lizeanu (bag brusc seama cite adrese de gropi pot oferi): nimeni nu se enerveaza si nimeni nu loveste cu palma in volan. De unde vine aceasta seninatate extraordinara, ma intreb, cind aceiasi soferi ma claxoneaza la o secunda de intirziere la semafor? De […]