Plus şi minus

Ne confruntăm, nu de ieri, de azi, cu o dilemă: cum să-i taxăm pe oamenii cu har, dar care comit derapaje importante… Citeam recent un articol dedicat lui Richard Wagner, semnat de Sever Voinescu. După ce aminteşte nu puţinele derapaje ale aceluia care a reînnoit opera, autorul conchide: da, dar important e ce lasă în urma sa, plus valoarea culturală, de care ne vom bucura mereu! Asta ar fi, aşadar, paradigma: creează şi fă ce vrei! Iar exemplele de acest gen nu lipsesc, Wagner nu e o excepţie! (Să nu uităm că de derapajele sale s-au folosit un regim şi o parte a familiei sale, cu excepţia unui strănepot, Siegfried, refugiat în Italia.)   Doresc să mă refer, pe această temă, la două vîrfuri ale culturii româneşti şi mondiale: Cioran şi Eliade. Mai întîi mă întreb: ce modele au avut? Cioran, la tinereţe, pe… Hitler! În articolul „Impresii din München. Hitler în conştiinţa germană“ (Vremea, anul VIII, nr. 346, 15 iunie 1934), Cioran scria: „Nu există om politic în lumea de astăzi care să-mi inspire o simpatie şi o admiraţie mai mare decît Hitler“. Eliade, mai moderat, ni-l recomanda pe Salazar, fondator al Statului totalitar corporatist portughez (nici comunism, nici […]