Poeme din volumul „Aritmetica Pleoapelor“

Măsurat, cîntărit, împărţit   Ce înseamnă o frînghie: pîinea caldă a milei, ori a judecăţii? O lună plină moartă de mică pe care nimeni nu o plînge niciodată.   E lumea plină de profeţi şi de acrobaţi dansînd sub sfoara tot mai subţire. Liniştea este în adîncul nostru ca şi relieful celor care au călcat peste ape.   O lună plină moartă de mică: explozia unui chioşc de ziare care aduce o mulţime de gură-cască – o să listăm la bursă pînă şi preţul cuvintelor.   Fericirea intră şi iese pe geam ca o frînghie de rufe. Te rog să mă ierţi, nu pot să-ţi mai ţin loc de gînduri.   Ospiciul ploii Ai rămas în amintirea mea ca un ascensor oprit între etaje. Era frig în sufletul meu şi viaţa mea era decupată din colaje, amintiri şi promisiuni false: un poster lipit peste ţările calde din care nu se vede decît albastrul luminii de seară – nu aia tandră ce îţi dă mereu sentimentul de plajă amară…   Te-au considerat mereu ruptă de realitate, te-au internat, te-au sedat, ţi-au dat să mănînci                                    ciuperci otrăvite. Lunile pline se rostogoleau peste trupul tău încătuşat în cămăşile de forţă ale autorităţilor […]