Poeme la jumătatea vieţii

  • Recomandă articolul
Scriitor, jurnalist şi editor timişorean, Robert Şerban este un poet care nu s-a temut multă vreme de cuvînt, de suculenţa, de neaoşismul sau de patetismul lui, scriind o poezie de „imagine şi senzaţie“ (cum spune Mircea Mihăieş pe coperta a IV-a), interesată de un anumit conţinut de viaţă, iar nu de tehnicism, de aspecte formale ori de afilieri generaţioniste. De la volumul de debut, Fireşte că exagerez (1994), la Odyssex (1996) şi Cinema la mine-acasă (2006), poetul dă dovadă mereu de o latură ludică şi umoristică, contrabalansată de accente sentimentale, nostalgice ori pur şi simplu de tristeţe – urmele scripturale ale unui poet aflat la vîrsta biologică a maturităţii depline.   Robert Şerban, Moartea parafină, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010, 86 p.   Mizînd – cum spuneam – pe comunicarea nemediată a unui conţinut de viaţă, poezia lui Robert Şerban se hrăneşte din această acumulare a experienţei de viaţă, trecînd prin imaginile şi figurile copilăriei rurale, prin cele ale iubirii şi erotismului şi ajungînd – în ultimul său volum de poezie, Moartea parafină (2010), despre care va fi vorba mai jos – la apropierea de experienţa morţii. Ajuns la jumătatea vieţii – cum scrie într-un poem –, poetul se înfioară […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }