Poetii la procesul Maniu-Mihalache

Amica mea ridica din umeri si strinse din buze a dezgust: „Iar ceva cu poeti?“ si „Ce dracu mai multa inventivitate, dragul meu“: „Poetii si pepenii“, „poetii si pieptenul“, „poetii si peria de ghete“, unde vrei sa ajungi? – Imi cistig si eu o piine, facui descurajat. Insa revenindu-mi dupa citeva clipe, replicai vizibil emotionat: „Gresesti, scumpa mea, de data asta am un subiect plin de actualitate.“ – Sa auzim, riposta ea. – Procesul tradarii si depozitiile poetilor. Le am toate aici, si scosei un carnet gros din buzunar. – Cum, depozitiile poetilor, interveni ea intrigata si interesata subit. Da-mi-le incoa. – Incet. Toate la timpul timpul lor. Povestea are si o introducere. Inchipuieste-ti ca asta noapte am visat ca incepuse procesul si eu asistam in prima banca. – Si poetii? – Ai rabdare. Pe poeti i-a introdus imediat. Erau de toate natiile, batrini si tineri. Toti prietenii nostri. Se tineau grav si veneau cite unul la bara. – Foarte interesant, ma intrerupse ea. Si acuzatii? – Acuzatii stateau pamintii la fata, pe banca lor in fata jandarmilor. Ma uitam la ei. Fata lui Maniu se botise cu totul. Arata ca un cocolos de hirtie, mestecat in gura si scuipat […]