Poetii si tutunul

– Iar am ramas fara nici o tigare, exclama prietena mea inchizindu-si inciudata poseta. – Sa ma duc sa-ti iau un pachet, intervenii eu serviabil. – Serios? continua ea inciudata. Poate ca domnului i se vind tigari duminica. E bine de stiut. Amica mea, ca de obicei, gasea o deosebita voluptate in sublinierea defectelor mele. Aici era vorba de vechiul meu pacat. Nu reusisem sa devin fumator. Si ea nu pierdea vreo ocazie sa mi-o aminteasca. – Daca nu-ti pot oferi o tigara din tabachera proprie, sa incerc cu una din colectiile mele poetice. Uite o tigara din Calligramme-ele lui Apollinaire: „une cigare allumé qui fume“??? – Ce specie curioasa esti, urma ea pe acelasi ton. Cum iti inchipui ca mizgaleala asta poate sa-mi tie locul unei tigari veritabile? Tu, cel mai fericit dintre oameni, cu colectiile tale de simulacre. Ai bani, mincare, tutun, facu ironica si clatina a descurajare din cap. – N-ai nici o farima de dreptate. Tigara e mai degraba o iluzie. In definitiv, poezia poate sa suplineasca aceeasi suita de senzatii. Mi-l inchipui foarte clar pe Laforgue: „Oui ce monde est bien plat; quand à l’autre sornettes Moi, je vais resigné, sans éspoir à mon sort, […]