Poezia Corinei Bernic. Distanţa de la „Casa scărilor“ la „Staţii“

Corina BERNIC – Staţii

  • Recomandă articolul
Corina Bernic nu s-a grăbit să debuteze, a aşteptat să-şi găsească maturitatea poetică şi, în 2011, a publicat la Editura Casa de pariuri literare, volumul Casa scărilor, care nu a trecut neobservat, fiind nominalizat la secţiunea „Debut“ a Premiilor Observator cultural, ediţia a VI-a. În Casa scărilor, discursul poetic este ludic, uneori voit candid şi foarte minuţios articulat: „pictează corpul gol al iubitei/ cu puncte mici şi dese/ ROŞII/ «spunemi: te speli pe dinţi înainte/ sau după ce faci duş?»/ ea zîmbeşte alb/ şi lasă să-i cadă/ o aluniţă“ (pistruiatu iubind, I).   Patru ani mai tîrziu, autoarea revine cuStaţii, o nouă carte de poezie, de data aceasta publicată la Pandora M, în colecţia „Cercul poeţilor apăruţi“, coordonată de Svetlana Cârstean. Cu a doua sa carte, Corina Bernic ne confirmă, dacă mai era necesar, că şi-a găsit calea încă de la debut şi că, la al doilea volum a reuşit să-şi contureze cu şi mai multă forţă universul poetic. Cele două cărţi ale Corinei Bernic nu au în comun doar structura atent lucrată, ci şi conceptul grafic, poezia îmbinîndu- se, într-o simbioză perfectă, cu ilustraţii făcute de Anca Adina Cojocaru, pentru volumul de debut, şi de Daniel Bălănescu, pentruStaţii.   […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.