Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Poezie în şapte limbi
Festivalul Internaţional de Poezie - Ediţia I, Sibiu, 28-30 septembrie 2012
- 05-10-2012
- Nr. 644
-
Radu VANCU
- Actualitate
- 3 Comentarii
Anul trecut, Dragoş Varga şi cu mine am hotărît să facem din colocviile revistei Transilvania un festival de poezie dedicat memoriei lui Mircea Ivănescu – marele poet murise pe 21 iulie, cu două luni înainte de festival. Aşadar, am hibridat formatul academic anterior al colocviilor cu formatul unui festival de poezie – sesiunile de discuţii au fost înlocuite cu lecturi de poezie, iar masa rotundă pe o temă de critică şi istorie literară s-a transformat într-o evocare a lui Mircea Ivănescu de către participanţii la colocviul-festival. A fost o ediţie atît de reuşită, încît ne-am spus că merită s-o continuăm. Ba chiar s-o upgradăm: cum în România nu există un festival internaţional de poezie (cu excepţia Festivalului Poesis Internaţional, iniţiat de Claudiu Komartin şi Dumitru Păcuraru anul trecut, la Satu Mare), ne-am gîndit că am putea încerca să construim noi unul. Mignon, cel puţin la început, mai după puterile, de asemenea, mignone ale bugetului nostru – însă un festival internaţional sadea, la care puţinii poeţi din afară să fie de prima mînă, aşa cum au fost dintotdeauna poeţii români invitaţi de noi la Sibiu. Făcusem, în urmă cu doi ani, pe blogul meu o listă cu vreo cincisprezece dintre […]
Dragă Radu,
Ce anost sună „mulţumiri”-le acestea pe lângă textul tău de-a dreptul magistral. Nu te flatez, în niciun caz; şi nu că despre mine-i vorba, – dar pentru că ceea ce spui, aici, despre traduceri ca formă a unei melancolii de tip baroc, este o observaţie şi fină, şi adîncă, – de mare adîncime, de maximă fineţe… Iar pentru mine, unul, o adevărată revelaţie!
Textul tău minunat e coşmarul oricărui traducător. Te face să-ţi pui nu doar întrebarea uzuală dacă se poate traduce, ci una care sparie gândul de-a binelea – anume din ce în limbă şi în ce limbă traduci. 🙂
Aşa că, dacă tu reiei aici poemul, eu o să reiau un fragmenţel din ce am scris cândva despre tine – am impresia că se potriveşte la situaţie, fiind vorba la un moment dat despre „o limbă absentă din toate dicţionarele”, adică exact ce faci tu în balada de mai sus.
„De la un punct încolo, cititorul are impresia că Şerban Foarţă nu scrie poezie în limba română, ci transcrie poeme dintr-o variantă beta a unei limbi române upgradate, încă nedată în folosinţa publicului larg.
Spus mai simplu, chiar şi atunci când s-ar zice că scrie, de fapt Foarţă, operând tot timpul în palimpsest, transcrie. Ca la Mallarmé, poemele lui par traduceri într-o limbă absentă din toate dicţionarele. O profuziune de traduceri à la manière de, în care limbajul-ţintă parodiază ori pastişează limbaje poetice sursă din cele mai varii literaturi şi epoci. Cauza primă a acestor „traduceri imaginare” nu stă însă în impulsul postmodern al reciclării, nu de juisanţă intertextuală e vorba aici, ci, taman pe dos, de acel tip de melancolie barocă constând în proliferarea formelor pentru a camufla evanescenţa fondului. Jocularitatea lingvistică a lui Foarţă e de natură melancolică; or, aşa cum observam cândva în legătură cu traducerile lui Mircea Ivănescu din poeţii americani, pentru un melancolic, traducerea „întrerupe ameţitorul dialog al conştiinţei cu propriu-i vid”, după formula lui Starobinski din Melancolie, nostalgie, ironie, ca să intre în dialog cu vidul altei conştiinţe melancolice; astfel, munca traducerii este un exerciţiu asiduu de transducere a melancoliei proprii în textele altora. Pentru o conştiinţă melancolică, traducerea nu e altceva decât complementul intertextualităţii; cea din urmă invadează sub forma textelor străine, din exterior, subiectivitatea melancolică, încercând să-i dea consistenţă, pe când cea dintâi este expansiunea subiectivităţii respective în alte texte, pe care le colonizează în tentativa de a se epuiza pe sine însăşi.
Prin urmare, oricât de tehnice ar părea, poemele lui Şerban Foarţă nu sunt atât demonstraţii de techné, cât mantre împotriva melancoliei, un fel de ora et labora al unui gnostic al limbajului căruia, din ce ştie ce secretă ironie (melancolie, nostalgie), îi place să se arate numai ca tehnician”.
… pentru că vorbeşti de „poezie în şapte limbi” (şi ruseşte!), îmi îngădui să-ţi trimit (dacă n-o ştii cumva) traducerea-mi plurilingvă a celei mai faimoase balade villoneşti:
BALADA DOAMNELOR
în vavil(l)onică transcripţie
Sag mir in welch’ ein Ort ist Miss
Italien, Flora la Romana,
Άλκιβιάδης καί Θαίς,
Sua cugina gran germana;
Ed Eco, pronta ma lontana,
Desus rivière ou sus étang,
Der’n Schönheit war plus quam humana,
Aber wo sind die Schneiges d’antan?
Where is the wise girl Heloïs
Because whose abelardiana
Calamitas à Saint Denis
Incepit (Domine, hossana!);
E dov’è ora la sovrana
Die nun befahl daß Buridan
Verschlungen sein soll, a Sequana;
A где прекрасный снеж d’antan?
La Roine Blanche comme un lis,
Sirenæ dulcis vox insana;
Berthe au grand pied, Bietris, Alis,
Aremburgis von Mainz; Johanna
Aus Lothringen, ~ dov’è Giovannaì
Burnt by the Britons à Rouen;
Díme, Tú, Madre soberana
¿Dónde estàn hoy las nieges d’antan?
Envoi
Sweet Prince, I don’t say omnia vana;
mais quant, enfin, à l’antean-
nua nix, frag, bitte, die Morgana:
Où sont, où sont les neiges d’antan?