POEZIE. Petre STOICA, Insomniile batrinului

Petre STOICA Insomniile batrinului Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2000, 48 p., 15000 lei Despre poezia lui Petre Stoica s-a spus ca pretinde a fi o cronica a vietii de fiecare zi. Aflat intr-un exil estetic autoimpus vreme de trei decenii – rodnici prin prisma numarului de volume publicate – Petre Stoica a facut poezie din lucrurile marunte ale vietii si din indeletnicirile insignifiante pina la banalitate ale unui om simplu care nu-si putea gasi altfel libertatea, „obligind existenta cotidiana sa-si dezvaluie resursele de lirism“ (Alex. Stefanescu) intr-un efort incarcat cu mult dramatism. Cu prezentul volum, insa, Petre Stoica renunta sa mai fie „violent apolitic“. Batrinetea pare sa nu mai aiba atributul rabdarii. Timpul e prea inaintat, iar viata e tot mai articulata de tristete. Cartea insasi se deschide cu poemul Statia finala: „Dupa un suspin de durata deceniilor/ am revenit la origini in cautarea/ iasomiei a temeliilor sacre“. Refugiul in memorie („amintirile se acopera de paduchi/ cazuti din pletele mortii“), aproape fortat, amintiri care vin de-a valma cu parfumul lor de demult, dureros de dulce al candidei copilarii, cu lucrurile marunte care staruie uimitor de vii in memoria batrinului („copil imi placea sa ascult/ misteriosul sunet din gura stircului impaiat“) […]